Tînărul scriitor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tînărul scriitor a fost o revistă fondată în octombrie 1951, ca organ intern al Uniunii Scriitorilor.

Apariția[modificare | modificare sursă]

După consfătuirea din august 1950 cu tinerii scriitori, „Buletinul de îndrumare al Uniunii Scriitorilor” destinat cenaclurilor a fost transformat, în luna octombrie 1951, în „Tânărul Scriitor”, o revistă destinată tinerilor aflați la porțile consacrării. Deși primul an de apariție este considerat 1952, primele două numere au apărut în octombrie-decembrie 1951, sub îndrumarea poetului Ioanichie Olteanu, numerotarea în 1952 făcându-se cu începere de la numărul al treilea.[1]

Evoluția[modificare | modificare sursă]

Revista, la a cărei conducere a fost numit Mihu Dragomir, a fost folosită ca buletin de îndrumare și sprijin al activității cenaclurilor literare și tribună de afirmare a elevilor Școlii de Literatură și Critică Literară "Mihai Eminescu".

Pe lângă revista Tânărul scriitor a funcționat un cenaclu literar, condus de poetul Florin Mugur.

Revista a fost desființată în decembrie 1957, transformându-se în revista „Miorița” care, la rândul ei, s-a transformat în 1958 în revista Luceafărul[2].

Concluzii[modificare | modificare sursă]

În monografia sa, Răduț Bîlbîie consideră că revista „Tînărul scriitor” a făcut parte dintr-un vast experiment eșuat, cel de formare instituționalizată a tinerilor scriitori.[3]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Răduț Bâlbâie: „Tînărul scriitor“ – o monografie, Editura Tritonic, Colecția „Comunicare/Media“, seria „Publiciști/Publicații“, București, 2005, 104 p., ISBN 973-733-023-4