Mihu Dragomir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Mihu Dragomir (n. 1919 la Brăila[1] - d. 1964) a fost un poet român. Versurile sale evocă trecutul de luptă al poporului român, tragedia soldatului român târât în războiul antisovietic, momentul istoric al întoarcerii armelor împotriva hitleriștilor, redă cu entuziasm realitățile sociale, frumusețile propriei patrii. Trăsătura dominantă a poeziilor sale este viziunea optimistă și patriotismul. Lirica sa, de esență romantic-revoluționară, îmbină atitudinea cetățenească militantă cu meditația filozofică. Stilul său, de resurse adesea folclorice, bogat în asociații și sugestii, cultivă cu măiestrie hiperbola. S-a afirmat și ca autor de literatură științifică-fantastică și ca traducător.

În 1952 este publicat volumul „Stelele păcii” pentru care va primi Premiul de Stat clasa a III-a iar în 1955 la editura E.S.P.L.A vede lumina tiparului „Pe struna fulgerelor”, care conține poemul „Războiul” premiat cu Premiul de Stat clasa a II-a.[2]

Mihu Dragomir, șeful Secției de Poezie al revistei Viața Românească a fost exclus din Partidul Comunist Român pentru „activitate fascistă și antisovietică, fost informator de siguranță”.[3]

Opera[modificare | modificare sursă]

Volume de versuri
  • Stelele păcii, 1952
  • Războiul, 1954
  • Pe struna fulgerelor, 1955
  • Odă pământului meu, 1958
  • Întoarcerea armelor, 1959
  • Stelele așteaptă Pământul, 1961
  • Poezii, 1963.
Povestiri SF
  • Povestiri deocamdată fantastice, 1962
Traduceri

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964

Lecturi suplimentare[modificare | modificare sursă]

  • Pachia Tatomirescu, Ion. Mihu Dragomir între "cugetul cerului" și "strachina cu lapte" a proletcultismului. În: Ion Pachia Tatomirescu. Generația resurecției poetice (1965-1970). Timișoara, Editura Augusta, 2005, p. 38-40.