Statele baltice
Țări | Estonia Letonia Lituania |
---|---|
Fus orar | UTC+02:00 |
Statele Baltice (în estonă Balti riigid, Baltimaad; în letonă Baltijas valstis; în lituaniană Baltijos valstybės), cunoscute și ca Țările Baltice, Republicile Baltice sau Națiunile Baltice, este un termen geopolitic folosit pentru o regiune din nord-estul Europei situată pe coasta de est a Mării Baltice, care corespunde, în prezent, celor 3 țări baltice: Lituania, Letonia și Estonia, și a fostei Prusii Orientale (inclusiv regiunea Kaliningrad din Rusia). Adesea, termenul de "State Baltice" include numai cele 3 republici baltice, fără regiunea Kaliningrad[1][2]
Aceste țări și-au recâștigat independența de la Uniunea Sovietică în 1991. Dintre acestea, Estonia se distinge printr-o cultură de sorginte nordică, apropiată de cea finlandeză sau suedeză.
Finlanda este câteodată considerată ca stat baltic, cum a fost cazul în timpul celui de al Doilea Război Mondial, când a fost inclusă în Pactul Molotov-Ribbentrop.
Cele trei state baltice au devenit membre ale Uniunii Europene și NATO în 2004. Economiile lor cresc foarte repede, cu creștere anuală în jur de 5-7%, mult peste media Europei.
Regiunea
[modificare | modificare sursă]Steag | Țara | Capitala | Orașe principale | Populație (2011) | Suprafață terestră | Densitate |
---|---|---|---|---|---|---|
Estonia | Tallinn | Tallinn, Tartu, Narva | 1.320.976 | 45.227 km² | 29,6 loc./km² | |
Letonia | Riga | Riga, Daugavpils, Liepāja | 2.229.641 | 64.589 km² | 34,5 loc./km² | |
Lituania | Vilnius | Vilnius, Kaunas, Klaipėda | 3.201.344 | 65.200 km² | 49,1 loc./km² | |
Regiunea Kaliningrad (Federația Rusă) | Kaliningrad | Kaliningrad, Sovetsk, Cerneahovsk | 941.474 | 15.125 km² | 62 loc./km² | |
Total: | 7.693.435 | 190.141 km² | 40,5 loc./km² |
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Baltic states | History, Map, People, Independence, & Facts | Britannica (în engleză), www.britannica.com
- ^ Smorodinskaya (), Encyclopaedia of Contemporary Russian (în engleză), Routledge, p. 64
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- O istorie a Europei Nordice și Baltice: De la epoca naționalismului la Războiul Rece, Silviu Marian Miloiu, Dan Mărgărit, Editura Cetatea de Scaun, 2004