Scapeți
Secta scapeților, alternativ secta scopiților, (din limba rusă: скопцы) a fost o sectă creștină secretă din Imperiul Rus. Secta este cunoscută pentru practicarea castrării (scopirii) bărbaților și a mastectomiei femeilor, conform cu învățăturile lor împotriva poftei sexuale. Mișcarea a apărut ca o ramură a sectei cunoscute drept „Poporul lui Dumnezeu” și a fost menționată prima oară în secolul al XVIII-lea. Membrii sectei au fost persecutați de către guvernul imperial și mai târziu de către Uniunea Sovietică. Unii dintre ei au emigrat în România - în Bucureștiul de la începutul secolului al XX-lea birjarii, așa-numiții „muscali” erau adesea scopiți. Secta avea să treacă în obscuritate către mijlocul secolului al XX-lea.
Fondatorul sectei este Kondratîi Ivanovici Selivanov,[1][2] în jur de 1760, în gubernia rusească Oriol, în satul Sosnovska - un țăran cu probleme psihice, care se considera „Fiul lui Dumnezeu”, chinuit de imaginea păcatelor trupești, și-a rezectat organele genitale. La 1772, secta numara 246 de oameni,[2] bărbații fiind castrați, iar femeile cu sânii sau cel puțin cu sfârcurile tăiate. Au fost izgoniți și deportați în timpul Ecaterinei a II-a.[1] Un număr de scopiți au ajuns la Iași la 1828, o dată cu ocuparea Moldovei de către ruși, ca angajați sau subordonați ai unor ofițeri din armata rusească.[2]
De profesie vizitii, au adus cu ei pentru prima dată birje, numite astfel după denumirea Strada Bursei din St. Petersburg, loc unde se găseau staționate trăsuri[2]. Din Moldova, mulți scopiți au ajuns la București, unde în 1870 erau 130 de bărbați și 60 de femei scopite, locuind la Obor, pe o uliță mult timp numită Str. Birjarilor, astăzi, Str. Episcop Radu.[1].
Numiți și muscali, după originea lor moscovită, birjarii scopiți aveau reputația de a detesta violența și de a nu bea alcool[2]. Scopiții, de asemeni, nu fumau și nu mâncau carne.[1].