Saruman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Saruman cel Alb
Curunír.jpg
Apariții
Creat deJ.R.R. Tolkien
Jucat deChristopher Lee  Modificați la Wikidata
SerialStăpânul inelelor
Silmarillion
Povești neterminate
Stăpânul Inelelor: Frăția Inelului
Stăpânul Inelelor: Cele două turnuri
Stăpânul Inelelor: Cele Două Turnuri[*]
Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui
Hobbitul: O călătorie neașteptată
Hobbitul: Bătălia celor cinci armate
Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui  Modificați la Wikidata
Profil
Sexulbărbat[*]  Modificați la Wikidata
Ocupațietiran fictiv[*]  Modificați la Wikidata
Univers fictivlegendariul lui Tolkien[*]  Modificați la Wikidata
Relații


Saruman este unul dintre personajele ficționale din Legendariumul lui J.R.R. Tolkien, fiind un anti-erou în Silmarillion și un antagonist secundar atât în trilogia Stăpânul Inelelor cât și în Povești neterminate.

Generalități[modificare | modificare sursă]

Unul dintre maiari, un ordin mai jos în rang valarilor, Curumo l-a slujit la început pe Aulë și a fost mai târziu ales mai-marele istarilor (vrăjitorilor) trimiși în Pământul de Mijloc pentru a ajuta Popoarele Libere să țină piept întoarcerii lui Sauron.

Cel de Al Treilea Ev[modificare | modificare sursă]

În anul 1000 al Celui de Al Treilea Ev au sosit pe mare la Limanurile Cenuși. Curumo a ales să se îndrepte către Răsărit, oamenii numindu-l Saruman cel Alb, și s-a întors în Apus când umbra lui Sauron a început să crească din nou.

La întocmirea Sfatului Alb Saruman și-a asumat rolul de lider, căci Gandalf refuzase din modestie să accepte în ciuda trecerii de care se bucura între elfi. Saruman s-a adâncit în cercetarea mijloacelor lui Sauron, ajungând mai degrabă să-l invidieze și să-l admire în loc să îl urască, căpătând astfel un interes aparte pentru Inelul Suveran. Cu permisiunea Majordomului Beren din Gondor, Saruman s-a statornicit în Turnul Orthanc din Isengard, oferindu-se să ajute Rohanul în apărarea apusului. În schimb a obținut unul dintre palantiri - anume Piatra Orthanc - pe care l-a ținut tăinuit și pe care l-a folosit, trădând încrederea Sfatului Alb.

După ce s-a dovedit că Necromantul din Dol Guldur era nimeni altul decât Sauron, Gandalf a propus un asalt asupra fortăreței, dar Saruman s-a împotrivit mișcării. Gândea că dacă Sauron își recăpăta treptat puterea, Inelul avea să iasă la lumină, iar el avea să încerce la momentul respectiv să pună primul mâna pe el, dorindu-l pentru sine; dacă eșua și Seniorul Întunecimii își recăpăta forțele de odinioară, putea atunci să se hotărască dacă poate venise timpul să schimbe tabăra, Dându-și însă seama că Sauron s-ar putea să știe mai multe despre locul Inelului, Saruman a acceptat punerea la cale a atacului, luând parte la alungarea Dușmanului din Dol Guldur.

Asigurând restul Sfatului Alb că Inelul fusese probabil purtat de Râul Anduin în Belegaer, Saruman a închis porțile Isengardului și și-a trimis iscoadele să urmărească îndeaproape mișcările lui Gandalf, observând vizitele frecvente ale vrăjitorului în Comitat. Nemaidând socoteală Majordomilor din Gondor, a început să fortifice Isengard și să se întovărășească cu adversarii Rohanului. Între timp Sauron căpătase un alt palantir - Piatra Ithil - și a băgat de seamă de seamă utilizarea Pietrei Orthanc de către Saruman. Prin pizma ce o nutrea față de Gandalf, prin aroganța sa și prin plecăciunea față de puterea Dușmanului, Saruman a devenit servitorul fățarnic al lui Sauron; chitea prin mijloace abominabile să pună el mâna pe Inel, sau măcar să stea alături de stăpânul său și să culeagă roadele izbândei sale ca locotenent.

În perioada aceasta a cumpărat loialitatea sfetnicului lui Théoden, Gríma Limbă de Vierme, care l-a hrănit pe bătrânul rege cu spusele sale înșelătoare și cu otrăvuri date drept leacuri, slăbind Rohan îndeajuns de mult încât să cadă la picioarele lui Sauron. Tot atunci Saruman trebuie să fi adunat în jurul său cetele de orci, probabil triburi din Munții Cețoși, căci urukși în slujba sa au participat la raiduri în satele rohirrimilor. De asemenea, i-a recrutat pe sălbaticii din Țara Murgă la cauza lui Sauron, promițându-le pământurile pe care obștea călăreților le luase de la strămoșii lor dacă ridicau armele să lupte pentru stăpânul său.

În anul 3018 al Celui de Al Treilea Ev, Saruman l-a păcălit pe Radagast să-i fie sol către Gandalf, chemându-l în Isengard. Acolo și-a dat arama pe față, cerându-i lui Gandalf să se supună și el lui Sauron. Când Gandalf a refuzat să facă asta sau să-i dezvăluie unde se află Inelul, Saruman Cel de Multe Culori - căci abandonându-și misia, încetase să mai fie Vrăjitorul Alb - l-a închis în vârful Turnului Orthanc, în timp ce orcii săi pregăteau arme în fierării pentru război. Purtat de vulturul Gwaihir, Gandalf a scăpat și a făcut folosirea trădătorului Saruman de către Sauron cunoscută celorlalți înțelepți. La scurt timp după, Nazgûlii sosesc în Isengard, trimiși de Seniorul Întunecimii spre a-l găsi pe purtătorul Inelului, Frodo Baggins, și țărișoara Comitatului. Saruman pretinde că Gandalf i-ar fi mărturisit unde e acel meleag și îi convinge prin farmecul glasului său de adevărul spuselor sale. În ciuda acestora, Nazgûlii dau peste Gríma pe drum și îl interoghează, aflând că Gandalf trecuse prin Rohan și că Saruman nu împărtășise tot ceea ce știa cu ei.

Prin ambuscada de la Amon Hen vrăjitorul a încercat să își însușească Inelul, dând poruncă ca hobbiții capturați să fie aduși în Isengard, dar a dat greș datorită călăreților lui Éomer care i-au măcelărit pe orci aproape de codrul Fangorn. Théoden fiind de acum eliberat de controlul său, Saruman și-a sporit atacurile crâncene asupra Rohanului vrând să-l nimicească și totodată să își dovedească slugarnica bună credință lui Sauron. Având deja strânsă o oaste mare pentru stăpânul său, vrăjitorul a dezlănțuit teroarea din Orthanc asupra rohirrimilor în bătălia de la Văgăuna lui Helm. În ciuda numărului colosal al urukșilor și a dibacelor mașinării de război, forțele i-au fost spulberate datorită voiniciei obștii călăreților și a întăririlor aduse de Gandalf cel Alb. De asemenea, enții din Fangorn conduși de Arborebărbos și-au vărsat furia pentru copacii secerați - sursă de alimentare a mijloacelor infernale orcești - transformând Isengard și zidurile sale de piatră dură într-o ruină inundată. Deși Gandalf i-a oferit șansa de a se izbăvi pentru ticăloșiile sale dând o mână de ajutor, Saruman a ales să rămână la vechile sale ticluiri, nevrând să se înjosească dinaintea noului Vrăjitor Alb și chibzuind că își va găsi cu meșteșugitele-i născociri îngăduința de la Sauron. A refuzat să părăsească Orthanc și a încercat să îl împingă pe Théoden la deznădejde; Gandalf l-a alungat din ordinul istarilor și i-a frânt toiagul. Nefiind hotărât pe care dintre ei îl ura mai mult, Gríma a aruncat palantirul în gol - fapt pentru care Saruman avea să-l pedepsească aspru de acum încolo.

Nemaiputând interveni în evenimentele următoare, Saruman reușește să-i convingă pe enți să îi dea drumul, lăsând cheile Turnului Orthanc lui Arborebărbos. Prin rețeaua de iscoade pe care o instalase în jurul Comitatului sub pretextul comerțului cu frunza-pipei cu ceva timp în urmă, Saruman preia autoritatea asupra Hobbitonului din mâinile lui Lotho Sackville-Baggins, impunând un regim asupritor sub identitatea de Sharkey. Totuși planul de răzbunare i-a fost dejucat de revolta hobbiților conduși de Frodo Baggins, Sam Gamgee, Meriadoc Brandybuck și Peregrin Took. Gríma, care s-a săturat de abuzurile lui, îl înjunghie în spate pentru ultima sa maltratare, înainte să fie el însuși săgetat de piticuți. Lui Saruman i se neagă intrarea în sălile lui Mandos pentru fărădelegile săvârșite, duhul său fiind îndepărtat de o adiere de vânt din apus, pustiit și lipsit de vreo putere, un sfârșit nu chiar diferit de cel al seniorului său, Sauron.

Trilogia de filme Stăpânul Inelelor[modificare | modificare sursă]

În adaptarea cinematografică a trilogiei Stăpânul Inelelor, vrăjitorul este jucat de către cunoscutul actor Christopher Lee. În filme, Saruman apare ca marioneta lui Sauron, fiind mai leal stăpânului său decât personajul literar - deși se subînțelege că este dispus să încerce să pună mâna pe Inel când prilejul se arată la Amon Hen. Tot el este cel care prin vrăjitorie provoacă furtuna care taie calea Frăției Inelului la Caradhras; în carte cauza pare a fi ori "duhul" primejdios al muntelui (cel puțin așa chibzuia Gimli după tradițiile neamului gnomilor) sau chiar Sauron, conform unei remarci a lui Boromir susținută de Gandalf că "brațul său s-a lungit într-adevăr".

Ultimul capitol în care este relatată eliberarea Comitatului este omis, însă o scenă similară se petrece la începutul părții a treia în timpul capitolului "Glasul lui Saruman": după ce Saruman refuză să se căiască și este alungat dintre istari, Théoden apelează la dramul de umanitate rămas în Gríma, convingându-l că se poate reabilita. Vrăjitorul însă îi nesocotește dreptul și-l pălmuiește când se revoltă; moment în care Gríma îl înjunghie cu un pumnal în spate, înainte de a fi săgetat de Legolas. Trupul lui Saruman se prăbușește și se înfige în țeapa (la moartea lui Dracula, un alt rol faimos interpretat de Lee) uneia dintre mașinăriile infernale din Isengard, iar palantirul îi alunecă din mâneca robei.

Mâna lui Saruman[modificare | modificare sursă]

Mâna lui Saruman, sau Mâna Albă, se referă la însemnul lui Saruman, un simbol adoptat de el pentru a-și evidenția atât statutul de mână dreaptă a lui Sauron, cât și dorința sa potențială de a-l egala și chiar de a i se substitui. Era purtat de urukșii din Isengard ca stindard (cu un ochi negru în mijloc, reprezentându-l pe Sauron) sau ca blazon vopsit alb pe scuturile lor.

Titluri și alte denumiri[modificare | modificare sursă]

Numele de Curumo provine din adjectivul 'curu', care în quenyană (limbă ficțională inventată de Tolkien) și înseamnă "Omul Dibaci". Același nume era tradus în sindarină (altă limbă ficțională inventată de Tolkien) Curunír, și Saruman în graiurile oamenilor. Iscoadele sale și tâlharii îi ziceau Sharkey, o poreclă de la 'sharku' și însemna "Moșneagul" în Graiul Negru (încă o limbă inventată de J.R.R.). În primele versiuni ale poveștilor lui Tolkien numele său apărea ca Saramund sau Sarumond.

Printre numele și titlurile pe care le avea se numără:

  • Vrăjitorul Alb
  • Mesagerul Alb
  • Seniorul din Isengard
  • Temnicerul Mordorului
  • Făuritorul de Inele
  • (Saruman) Cel Înțelept
  • (Saruman) Cel Alb
  • (Saruman) Cel de Multe Culori

Vezi și[modificare | modificare sursă]