Sari la conținut

Răsună valea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Răsună valea

Afișul filmului
GenDramă
RegizorPaul Călinescu
ScenaristMircea Ștefănescu
ProducătorStudioul cinematografic „București”
StudioStudioul Cinematografic București
DistribuitorDirecția Difuzării Filmelor
DistribuțieMarcel Anghelescu
Geo Barton
Radu Beligan
ȚaraRomânia
Limba originalăromână
Disponibil în românăoriginal
Buget1.680.000 lei
Prezență online

Pagina Cinemagia

Răsună valea este un film românesc din 1950 regizat de Paul Călinescu după un scenariu de Mircea Ștefănescu. Este primul lungmetraj de ficțiune realizat de Paul Călinescu. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Marcel Anghelescu, Geo Barton, Radu Beligan. Este inspirat dintr-un fapt real, construirea liniei de cale ferată București-Livezeni.[1]

Răsună Valea a fost primul film realizat imediat după procesul de naționalizare a cinematografiei românești, ceea ce explică anumite lipsuri sau inconsistențe la nivel narativ sau stilistic.

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Este anul 1948, în defileul Jiului s-au strâns mii de tineri pentru a construi o linie de cale ferată.

Distribuția filmului este alcătuită din:[2]

Filmările exterioare au avut loc în perioada martie și iunie 1948 - cu imagini documentare de pe șantier; și în septembrie și octombrie 1948 - cu actori în Valea Jiului, la Lainici și Petroșani. În toamna anului 1949, au avut loc filmări exterioare la Brașov. Filmările interioare au avut loc în primăvara anului 1949 în studioul din strada Wilson, devenită Kirov. Costurile de producție s-au ridicat la 1.680.000 lei.

Filmul a suferit modificări de scenariu în timpul producției, la cererea autorităților regimului comunist. În scenariul original, personajul lui Niki, interpretat de Radu Beligan, avea parte de un arc de redempțiune atunci când se alătură muncitorilor de pe șantier, însă autoritățile au cerut modificarea narațiunii deoarece portretizarea pozitivă a unui personaj burghez nu era acceptabilă. Astfel, în varianta finală, Niki rămâne caricatura unui burghez leneș care nu se poate adapta la stilul de viață al proletariatului, fiind dat afară de pe șantier și batjocorit de muncitori.

Regizorul Paul Călinescu detaliază problemele din timpul filmărilor în autobiografia sa:

„Modificările aduse scenariului, de la o zi la alta, chiar în timpul filmărilor de pe șantier, ne-au creat o stare de neliniște continuă. (…) Bineînțeles că aceste neprevăzute și nedorite adaosuri erau cerute de directorul studioului, sfătuit de «specialiștii» săi, în dorința ca filmul să cuprindă și absolut toate schimbările revoluționare care surveneau în timpul filmării.”[3]

Filmul a fost vizionat de 1.944.255 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.[4]

În iulie 1950, a primit o diplomă de onoare la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary.

În ciuda succesului pe care l-a întâmpinat la lansare, filmul a ajuns în scurt timp să fie considerat un demers imperfect, datorită condițiilor precare în care a fost produs (începutul propriu zis al cinematografiei române). La doi ani după lansare, Geo Bogza menționează neajunsurile filmului, din punct de vedere al construcției narative:

„În cadrul conflictului, acțiunea inamicului de clasă apare uneori nejustificată, sau ca o manifestare personală, de ordin sentimental al vreunui erou. Multe din personajele filmului nu au trăsături puternice, nu au o viață proprie, interesantă, suferă serios de schematism. Eroii pozitivi sunt slab conturați (...). Eroii negativi sunt de multe ori ridiculizați, caricaturizați, par niște clovni neprimejdioși.”[5]

„Îmbibată de o serie de naivități, unele scrîșnitoare, țesătura filmului respiră un anume realism care nu vine - evident - nici din subtilități psihologice, nici din ineditul vreunei întâmplări, ci din atmosferă. Cine a văzut documentarul făcut de regizor în '47, stabilește o foarte vizibilă filiație între acel film, suprins „pe viu” la Agnita-Botorca, și acest film imaginat din cadrul unui șantier care simboliza același miracol laic. (...). Felul de a vorbi al brigadierilorni se pare azi cam patetic, cam stereotip, dar să nu uităm, acesta era stilul momentului.”[6]

În prezent, filmul este studiat mai degrabă din punct de vedere istoric decât artistic, reprezentând începutul propriu-zis al cinematografiei românești și un exemplu de propagandă din timpul regimului Gheorghe-Dej[7]

  1. ^ Georgeta Davidescu, „Filmul de actualitate între 1950 și 1981”, în Magazin estival Cinema 1981, pag. 46
  2. ^ Răsună valea[nefuncționalăarhivă] pe site-ul All About Romanian Cinema
  3. ^ Călinescu, Paul (). Proiecții în timp. Amintirile unui cineast. Sport-Turism. p. 97-98. 
  4. ^ „Situația numărului de spectatori înregistrat de filmele românești ieșite în premieră până la 31.12.2014” (PDF). Centrul Național al Cinematografiei. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  5. ^ Probleme De Cinematografie Nr. 2 3, 1952, p. 11, accesat în  
  6. ^ Oproiu, Ecaterina (). Proiecții în timp. Amintirile unui cineast (Postfață). Sport-Turism. p. 207-208. 
  7. ^ Iulia Necșulescu. „Masculinitate și ideologie în Răsună Valea”. Film Menu. Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]