Mircea Ștefănescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Mircea Ștefănescu (n. 11 aprilie 1898, București - d. 23 octombrie 1982, București) a fost un prozator, traducător, dramaturg și cronicar dramatic român.[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

A fost fiul generalului Dumitru Ștefănescu și al soției acestuia, Vasikca, născută Scărlătescu.[2]

După ce a absolvit, în 1917, liceul „Gheorghe Lăzar" din București, a urmat, o vreme, studii juridice, la care a renunțat pentru a se putea dedica teatrului și ziaristicii.

A debutat cu proză în 1920, în revista Cuvântul liber. Prima piesă de teatru i-a fost jucată în 1924 la Brăila. Este vorba de Roba albă, scrisă în colaborare cu cronicarul teatral I. Lăzăroneanu.

A început să colaboreze cu revistele vremii, ca Epoca, Vremea, Îndreptarea, Curentul etc.

Comedia zorilor, care cuprinde patru tablouri din „comedia adolescenței" (1930), a fost primul lui succes important.

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Premiul „I. L. Caragiale" al Academiei (1949).
  • Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1978).

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Comedia zorilor, patru tablouri din „Comedia adolescenței", București, 1930;
  • Revelația, București, 1932;
  • Acolo, departe, roman dramatic în două părți, București, 1939;
  • Casa cu doua fete, dramă în patru acte și epilog, București, 1946;
  • Vis de secătură, comedie în trei acte, București, 1946;
  • Secătura mahalalei, piesă în două tablouri, București, 1947;
  • Ave Maria, dramă în cinci acte, București, 1947;
  • Micul infern, comedie in trei acte, Bucuresti, 1948;
  • Jos Tudorache! Sus Tudorache! , comedie într-un act, București, 1952;
  • Matei Millo (Căruța cu paiațe) , piesă în trei acte, București, 1953;
  • Zestrea Ilenuței, piesă în două acte. București, 1953;
  • Patriotica Română, comedie în trei acte și un tablou, București, 1956;
  • Teatru, cu o prefață de Mihai Gafița, București, 1959;
  • Joc de noapte, joc de zi. 27 insomnii, București, 1971;
  • Teatru, cu un cuvânt înainte de Nicolae Carandino, București, 1973;
  • Caruța cu paiațe, București, 1976;
  • Teatru, București, 1979;
  • Un dramaturg își aminteste, I, București, 1980;
  • Amintirile unui dramaturg. București, 1998.

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • D. N. Mamin-Sibirjak, Milioanele lui Privalov, București, 1952 (traducere în colaborare cu Isabela Dumbravă).

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

  • Camil Petrescu, Teze și antiteze, 1936;
  • Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane 1900-1937, 1937;
  • Perpessicius, Opere, IV;
  • Val Condurache, în Convorbiri literare, nr. 10, 1973;
  • N. Carandino, Autori, piese și spectacole, 1973;
  • Florin Faifer, în Cronica, nr. 9, 1974;
  • Mircea Ghițulescu, în Tribuna, nr. 36, 1974;
  • Ovid S. Crohmălniceanu, în Literatura, III;
  • M. Ghițulescu, în Steaua, nr. 5, 1978;
  • N. Carandino, în Teatrul, nr. 1, 1979;
  • N. Carandino, în Flacăra, nr. 45, 1982;
  • C. Isac, Permanențe în dramaturgie, 1982;
  • M. Mancăș, în Luceafărul, nr. 45, 1982;
  • I. Zamfirescu, în România literară, nr. 44, 1982;
  • F. Faifer, Dramaturgia între clipă și durată, 1983;
  • Alice Voinescu, Întâlniri cu eroi din literatură și teatru, 1983;
  • Valentin Silvestru, în România literară, nr. 16, 1985;
  • Virgil Brădățeanu, în Teatrul, nr. 4, 1987;
  • M. Ghițulescu, în Steaua, nr. 11, 1988;
  • Al. Raicu, Descoperirea păsării Sitela, 1989.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

În București, pe clădirea din Bulevardul Alexandru Ioan Cuza 51, este montată o placă memorială, cu următorul text: Aici a trăit și a creat, între anii 1940-1982, dramaturgul Mircea Ștefănescu (1896-1982).[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mircea Ștefănescu
  2. ^ Mircea Ștefănescu - biografie -
  3. ^ Mircea Ștefănescu - Placă Memorială