Rudolf Suțu
| Rudolf Suțu | |
 Rudolf Suțu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 27 iulie 1880 Iași |
| Decedat | 27 mai 1949 București |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu  |
| Părinți | Alexandru Grigore Suțu Lucia Alexandru Miclescu |
| Căsătorit cu | Elena Jules Cazaban |
| Copii | Rodica Suțu, Georgeta Suțu, Radu Suțu, Dimitrie Suțu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | ziarist, publicist, scriitor, traducător și istoriograf |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | De toate (1909) |
| Opere semnificative | Iașii de odinioară |
Modifică date / text  | |
Rudolf Suțu (Soutzo) (n. 27 iulie 1880, Iași – d. 27 mai 1949, București) a fost un ziarist și publicist, scriitor, traducător, muzeograf și istoriograf.
Viața
[modificare | modificare sursă]Rudolf Suțu s-a născut în Iași în 1880, fiind fiul profesorului Alexandru Grigore Suțu, junimist, și al Luciei Alexandru Miclescu. Era strănepot al domnitorului Alexandru Nicolae Suțu.
A urmat studiile universitare la Facultatea de Litere a Universității ieșene avându-l ca profesor pe istoricul A. D. Xenopol. După absolvire a fost un timp asistent la Facultatea de Litere însă s-a orientat repede spre activitatea de ziarist și publicist. A fost directorul cotidianului ieșean Evenimentul și a editat în timpul Primului Război Mondial, împreună cu scriitorul Alexandru Cazaban, revista Dușmanul îndreptată contra ocupației germane. Rudolf Suțu a fost unul dintre fondatorii Sindicatului ziariștilor profesioniști din Moldova (1922).[1]
În paralel cu activitatea ziaristică a fost un istoriograf al vieții culturale și mondene ieșene, publicând două volume din Iașii de odinioară, precum și scriitor și traducător. A fost, de asemenea, între anii 1936-1945, primul director al Bibliotecii municipale, adăpostită într-un local din curtea Mănăstirii Golia,[2] muzeograf la Muzeului Cuza vodă din Iași, membru (împreună cu Nicolae Iorga) al Comisiunii Monumentelor Istorice și efor al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași.[1][3]
A fost căsătorit cu Elena Jules Cazaban, descendenta unei vechi familii franceze împământenite în Moldova, absolventă a Conservatorului de Muzică din Iași. Rudolf Suțu este tatăl pianistei Rodica Suțu și bunicul scriitorului Radu Negrescu-Suțu.[1]
Rudolf Suțu a decedat în București, unde se stabilise cu familia la refugiu, la 27 mai 1949, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din București și având un cenotaf și în Cimitirul „Eternitatea” din Iași.[1]
Opera
[modificare | modificare sursă]- De toate (1909)
- Iașii de odinioară, vol. I[4] (1923) și vol. II (1928)
- Despre librarii și librăriile vechi din Iași (1929)
- Străinătatea văzută de un ieșean (1930)
- O viață (1932)
- Jubileul de 50 de ani de preoție (1882-1932) ai părintelui iconom stavrofor Alexandru Arion (1932)
- Comemorarea Junimii la Iași (1937)
- ''Iașii de odinioară'', vol. I și II, reeditare, Editura Corint, București, 2015 (ediție îngrijită de Radu Negrescu-Suțu)
La propunerea scriitorului Robert Pellevé de la Motte-Ango, marchiz de Flers(fr)[traduceți], care făcuse parte, ca diplomat, din Misiunea militară franceză din România condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, Rudolf Suțu a fost decorat după sfârșitul Primului Război Mondial cu Palmele academice franceze.[5]
Referințe critice
[modificare | modificare sursă]„ ...Rudolf Suțu, figură marcantă a intelectualității ieșene din secolul al XIX-lea, alături de Eugen Heroveanu, N. A. Bogdan, C. Săteanu, Ioan Dafin, a contribuit la fixarea unor profiluri din epocă, la comunicarea de întâmplari vechi și de informații necesare întregirii unei fresce în care istoria, viața socială, cultura, arta, anecdota se unesc pentru a transmite fiorul autenticității. Cărțile sale de evocări și figuri se impun prin bogăția informațională, dezvăluind în autor un istoriograf îndrăgostit de orașul natal.”— Ionel Maftei, 1982[3]
„ ...Dar ca să revenim la bunicul meu, un suflet de o mare sensibilitate, am să citez un paragraf dintr’un manuscris încă nepublicat, aflat în arhiva mea : ,,La mormântul meu, scrie Rudolf Suțu, să nu se oprească decât acei cu sufletul curat. Ei să nu-mi poarte niciun gând rău. Am trecut prin viață pe un singur drum, cu o datorie mare însă : să nu las în părăsire suflete nevinovate, cari au nevoe de sprijinul celor ce le-au dat viața. Tu trecător, care-mi vei ceti numele de pe cruce, vei ști că omului dispărut, dacă a fost cât a trăit om de treabă, îi va rămâne amintirea așa. După ce, cu vremea, va fi uitat cu totul, uitarea îi va fi totuși fără cuvinte rele. Cel care însă în viață a greșit, amară îi va fi amintirea după moarte. Nici măcar cenușa, dacă-i va fi ars trupul, nu va mai găsi un colțișor nicăieri, pentru că nici văzduhul nu va putea să primească vreun fir, atât de grea va fi pedeapsa păcătosului...’’ Acesta a fost bunicul meu, Rudolf Suțu, căruia încerc aici să-i aduc un pios omagiu.”— Laura Guțanu – interviu cu Radu Negrescu-Suțu[6]
Referințe și note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c d Pagina 27.07.2012 Fila de calendar[nefuncțională] pe situl Radio România Iași. Pagină accesată la 3 februarie 2013.
- ^ Pagina Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” pe situl Turistik. Pagină accesată la 3 februarie 2013.
- ^ a b Ionel Maftei, Personalități ieșene, vol. IV, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Iași, 1982, pp. 261-2.
- ^ Rudolf Suțu, Iașii de odinioară[nefuncțională], vol. I, Tipografia Lumina Moldovei, Iași, 1923.
- ^ Alexandre Negresco-Soutzo, Livre d’Or de la Famille Soutzo, Paris, Edition d'auteur, 2005, pag. 433.
- ^ Laura Guțanu, Interviu cu Radu Negrescu-Suțu: "Orice nume, oricare ar fi el, cu atât mai mult un nume istoric, trebuie purtat cu cinste și transmis la fel mai departe", România literară, nr. 35, 2007.