René Clair

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
René Clair
Clair & Satie, Relache1924.jpg
René Clair și Erik Satie în 1924
Date personale
Nume la naștereRené-Lucien Chomette
Născut11 noiembrie 1898(1898-11-11)
Paris, Franța
Decedat (82 de ani)
Neuilly-sur-Seine, Hauts-de-Seine, Île-de-France, Franța
CetățenieFlag of France.svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupațiescenarist
regizor de film
producător de film
jurnalist
scriitor
editor de film[*]
actor de film[*] Modificați la Wikidata
Activitate
DomiciliuParis  Modificați la Wikidata
Alma materLycée Louis-le-Grand[*]
Lycée Montaigne[*]  Modificați la Wikidata
Ani de activitate1924–1976
PremiiLegiunea de Onoare în grad de Mare Ofițer[*]
Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]
Ordinul Național de Merit în grad de Mare Cruce[*]
ordre de la Grande Gidouille[*]
Premiul Louis Delluc[*] ()
Prezență online

René Clair (n. 11 noiembrie 1898, Paris – d. 15 martie 1981, Neuilly-sur-Seine), născut ca René-Lucien Chomette, a fost un regizor și scriitor francez. A devenit mai întâi celebru în anii 1920 ca regizor de filme mute în care comedia de cele mai multe ori se amesteca cu fantezia. A continuat apoi să realizeze unele dintre cele mai inovative filme sonore, primele de acest gen din Franța. Clair continuă să regizeze în străinătate, lucrând în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii mai mult de un deceniu. Se reîntoarce în Franța după al doilea război mondial și continuă să regizeze aceleiași filme caracterizate de eleganță și inteligență, prezentând adesea o vedere nostalgică a stilului de viață francez din anii anteriori. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1960.[1] Cele mai cunoscute filme ale lui Clair sunt Pălărie italiană de paie (1928), Acoperișurile din Paris (1930), Milionul (1931), Libertate (1931), M-am căsătorit cu o vrăjitoare (1942) și 10 negrii mititei (1945).

Biografie[modificare | modificare sursă]

René Clair s-a născut și a crescut în cartierul Halles din Paris. A petrecut cea mai mare parte a vieții sale în Paris. Deși a aparținut unei familii care de mai multe generații au fost comercianți prosperi, nici Rene Chaumette, nici fratele său mai mare, Henry, nu au continuat tradiția familiei (Henri Chomette devenind, mai târziu, ca și fratele său, regizor de film).

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Opera literară[modificare | modificare sursă]

Clair a debutat inițial ca jurnalist. În 1926 publică primul său roman, Adams (tradus în engleză ca Star Turn), despre o vedetă de la Hollywood care nu mai face distincția între real și imaginar.[2] Ocazional a scris literatură de ficțiune (La Princesse de Chine și Jeux du hasard), dar multe din lucrările sale au tematică cinematografică, inclusiv reflecții asupra unor filme proprii. În afară de numeroasele articole jurnalistice, operele sale literare principale sunt:

  • Adams. (Paris: Grasset, 1926). Tradus în engleză ca Star Turn, (Londra: Chatto & Windus, 1936).
  • Réflexion faite. (Paris: Gallimard, 1951). Tradus în engleză ca Reflections on the Cinema. (Londra: William Kimber, 1953).
  • La Princesse de Chine, suivi de De fil en aiguille. (Paris: Grasset, 1951).
  • Comédies et commentaires. (Paris: Gallimard, 1959) [include 5 scenarii scrise de Clair]. Tradus parțial în engleză ca Four Screenplays. (New York: Orion Press, 1970).
  • Discours de réception à l'Académie française. (Paris: Gallimard, 1962).
  • Tout l'or du monde. (Paris: Gallimard, 1962).
  • Cinéma d'hier, cinéma d'aujourd'hui. (Paris: Gallimard, 1970). Tradus în engleză ca Cinema Yesterday and Today. (New York: Dover, 1972).
  • L'Étrange Ouvrage des cieux, d'après The Dutch Courtezan de Jon Marston. (Paris: Gallimard, 1972).
  • Jeux du hasard: récits et nouvelles. (Paris: Gallimard, 1976).

Alte lucrări[modificare | modificare sursă]

Clair a lucrat și în radio sau în teatru, în 1951 regizând piesa radio Une larme du diable. În 1959 a regizat piesa de teatru a lui Musset denumită On ne badine pas avec l'amour, în care Gérard Philipe a avut unul din ultimele sale roluri înainte de moartea sa. În 1972 a regizat pentru Opera din Paris lucrarea lui Gluck denumită Orphée.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ În 1994 Academia a început acordarea Prix René-Clair; René Clair la Académie française. Accesat la 20 mai 2012.
  2. ^ Celia McGeer, René Clair. (Boston: Twayne, 1980). p.48.
  • Dictionnaire du cinéma français: sous la direction de Jean-Loup Passek. (Paris: Larousse, 1987). pag.80.
  • Jean Mitry, René Clair. (Paris: Éditions Universitaires, 1960). pag.5.

Legături externe[modificare | modificare sursă]