Rațiune suficientă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Rațiunea suficientă este principiul fundamental al gândirii, alături de principiile identității, noncontradicției și terțului exclus. Se formulează astfel: „Orice enunț are un temei”.

Principiul rațiunii suficiente își manifestă acțiunea prin cerința ca orice afirmație sau negație, pentru a fi acceptată, trebuie să fie dovedită, adică să i se arate temeiul. Legea a fost utilizată încă de Aristotel, dar primul care i-a dat o formulare explicită a fost Leibniz. Rațiunea, temeiul poate fi:

  • rațiune necesară dar nu suficientă
  • rațiune necesară și suficientă
  • rațiune suficientă dar nu și necesară

Forma logica care sta la baza principiului rațiunii suficiente se numeste rationament.