Rațiune suficientă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Rațiunea suficientă este principiul fundamental al gândirii, alături de principiile identității, noncontradicției și terțului exclus. Se formulează astfel: „Orice enunț are un temei”.

Principiul rațiunii suficiente își manifestă acțiunea prin cerința ca orice afirmație sau negație, pentru a fi acceptată, să fie dovedită, adică să i se arate temeiul. Legea a fost utilizată încă de Aristotel, dar primul care i-a dat o formulare explicită a fost Leibniz. Rațiunea, temeiul poate fi:

  • rațiune necesară dar nu suficientă
  • rațiune necesară și suficientă
  • rațiune suficientă dar nu și necesară