Războiul Ruso-Turc (1686–1700)
| Războiul Ruso-Turc (1686–1700) | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte din Marele război turcesc  | |||||||
 Capturarea Azovului de către țarul rus Petru cel Mare (pe cal) | |||||||
| Informații generale | |||||||
| |||||||
| Beligeranți | |||||||
.svg){kind=small} Țaratul Rusiei Monarhia Habsburgică Uniunea Polono-Lituaniană Hetmanatul Căzăcesc |  Ottoman Empire.svg){kind=icon} Hanatul Crimeii | ||||||
Modifică date / text  | |||||||
Războiul ruso-turc din 1686—1700 este o parte a efortului european concertat de oprire a marșului continuu către inima continentului a Imperiului Otoman. Mai largul conflict europeano-otoman este cunoscut ca Războiul dintre Liga Sfântă și Imperiul Otoman.
Războiul Ruso-Turc a început după ce Țaratul Rusiei s-a alăturat coaliției europene anti-turce (Imperiul Habsburgic, Uniunea statală polono-lituaniană, Republica Veneția) în 1686, după ce Polonia-Lituania a fost de acord să recunoască incorporarea Kievului și a malului stâng al Niprului în Rusia.[2]
Conflictul ruso-turc a început după ce Rusia s-a alăturat coaliției antiotomane (Austria, Polonia și Veneția) în 1686, în urma acceptului Uniunii Polono-Lituaniene de a accepta recunoașterea anexării Kievului și Ucrainei de pe malul stâng al Niprului de către Rusia.[3]
| Războaiele Ruso-Turce |
|---|
| 1568 — 1570 |
| 1676 — 1681 |
| 1686 — 1700 |
| 1687 — 1689 |
| 1695 — 1696 |
| 1710 — 1711 |
| 1735 — 1739 |
| 1768 — 1774 |
| 1787 — 1792 |
| 1806 — 1812 |
| 1828 — 1829 |
| 1853 — 1856 |
| 1877 — 1878 |
| 1914 — 1918 |
Războiul
[modificare | modificare sursă]De-a lungul conflictului, armata rusă a organizat campaniile din Crimeea din 1687 și 1689, ambele încheiate cu înfrângeri pentru ruși.[4] În ciuda eșecurilor, Rusia a lansat campaniile din Azov în 1695 și 1696 și, după ce a ridicat asediul acestei cetăți în 1695,[5] a reușit să o ocupe în 1696.[6]
Tratatul de pace
[modificare | modificare sursă]În contextul pregătirilor de război cu Imperiul Suedez, țarul rus Petru cel Mare a semnat tratatul de la Karlowitz cu otomanii în 1699.[7] Ulterior, prin tratatul de la Constantinopol(en)[traduceți] din 1700, turcii au cedat Rusiei Azovul, cetatea Taganrog, Pavlovsk și Mius și a primit un ambasador rus la Constantinopol, și a asigurat repatrierea tuturor prizonierilor de război.[8] Țarul s-a angajat la rândul său ca supușii săi, cazacii, să nu-i atace pe otomani, în timp ce sultanul s-a angajat la același lucru pentru tătarii crimeeni.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Treaty of Constantinople (1700), Alexander Mikaberidze, Conflict and Conquest in the Islamic World: A Historical Encyclopedia, Vol. 1, ed. Alexander Mikaberidze, (ABC-CLIO, 2011), 250.
- ^ William C. Fuller, Strategy and Power in Russia 1600-1914, (MacMillan Inc., 1992), 16.
- ^ William C. Fuller, Strategy and Power in Russia 1600-1914, (MacMillan Inc., 1992), 16.
- ^ Lindsey Hughes, Sophia, Regent of Russia: 1657 - 1704, (Yale University Press, 1990), 206.
- ^ Brian Davies,Warfare, State and Society on the Black Sea Steppe, 1500–1700, (Routledge, 2007), 185.
- ^ The Crimean Tatars and the Austro-Ottoman Wars, Dan D.Y. Shapira, The Peace of Passarowitz, 1718, ed. Charles W. Ingrao, Nikola Samardžić, Jovan Pesalj, (Purdue University Press, 2011), 135.
- ^ Robert Bideleux și Ian Jeffries, A History of Eastern Europe: Crisis and Change, (Routledge, 1998), 86.
- ^ Treaty of Constantinople (1700), Alexander Mikaberidze, Conflict and Conquest in the Islamic World: A Historical Encyclopedia, Vol. 1, 250.