Sari la conținut

Propaganda românească printre vlahii din Balcani

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Școlile românești din Macedonia în anul 1899
„Către aromânii din Macedonia, Epir, Tesalia și Albania“, publicație în limba greacă a Societății de Cultură Macedo-Române din București, 1895.

Propaganda românească printre aromâni și megleniți (greacă Η ρουμανική προπαγάνδα) este un termen utilizat în unele lucrări istoriografice, în special grecești, pentru a desemna politica culturală și educațională a statului român orientată spre aromâni și meglenoromâni din Balcani, mai ales din regiunile Macedonia și Epir. În alte interpretări istoriografice, aceleași acțiuni sunt descrise drept eforturi de protecție culturală și educațională a populațiilor romanice sud-dunărene, în contextul competiției naționale din Balcani după declinul Imperiului Otoman. Termenul este considerat controversat în istoriografie, fiind utilizat în mod diferit în literatura greacă, română și balcanică.

Potrivit unor autori, intensificarea acestor activități a avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la Primul Război Balcanic, perioadă caracterizată de rivalități naționale în teritoriile locuite de aromâni și meglenoromâni, ulterior împărțite între Grecia, Serbia și Albania. În mediile politice și intelectuale de la București s-a dezvoltat ideea că statul român avea un rol de protector cultural al populațiilor latinizate din regiune. În același timp, autoritățile otomane, interesate de menținerea unor relații favorabile cu România, au permis dezvoltarea unor instituții culturale și religioase românești destinate aromânilor și meglenoromânilor.[1]

Unele surse contemporane epocii reflectă complexitatea identităților locale. De exemplu, Ion Dragoumis nota în aprilie 1890 că „Vlahii cu conștiință grecească și românii cu conștiință românească sunt în general educați în limba greacă, din respect pentru tradițiile vechi”, sugerând absența unei delimitări naționale clare în rândul populațiilor vlahofone.[2]

În iulie 1900, activiști ai organizațiilor revoluționare VMOK și VMORO l-au asasinat la București pe jurnalistul român Ștefan Mihăileanu, incident care a generat o criză diplomatică între România și Bulgaria și a tensionat temporar relațiile bilaterale. În noiembrie 1900 a avut loc un proces la București, în urma căruia unii dintre cei implicați au fost condamnați, iar autoritățile române au intensificat măsurile împotriva organizațiilor revoluționare bulgare și a instituțiilor culturale asociate acestora.

În contextul conflictelor din Macedonia de la începutul secolului al XX-lea, relațiile dintre diferitele mișcări naționale și comunitățile locale, inclusiv cele aromâne, au fost variabile și uneori contradictorii. Unele relatări menționează colaborări punctuale între grupări revoluționare și elemente aromâne în timpul revoltei de la Ilinden și în perioada 1904–1908, în paralel cu confruntările armate dintre organizații grecești, bulgare și sârbe în Macedonia. Escaladarea tensiunilor greco-române în chestiunea aromână a contribuit, de asemenea, la deteriorarea relațiilor diplomatice dintre România și Grecia. După evenimentele violente de la Avdella din 1905, în România au avut loc proteste antigrecești și au fost luate măsuri administrative împotriva unor cetățeni greci.

La 22 mai 1905, sultanul Abdul Hamid al II-lea a emis un decret (iradea) prin care era recunoscut oficial un millet valah în cadrul Imperiului Otoman, oferind aromânilor și meglenoromânilor dreptul de a avea școli și instituții religioase proprii.[3]

După Războaiele Balcanice și Primul Război Mondial (1912–1918), o parte a populației aromâne din Balcani a emigrat în România, proces încurajat și de politicile statului român față de comunitățile sud-dunărene. În timpul Al Doilea Război Mondial, în contextul ocupației italiene a unor teritorii locuite de aromâni, au apărut și organizații precum Legiunea Romană, care au promovat diferite proiecte politice privind statutul aromânilor, interpretate diferit în istoriografia ulterioară.

Galerie

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Алманах на българските национални движения след 1878, Академично издателство „Марин Дринов“, Sofia, 2005, pp. 568–569.
  2. ↑ Ιωάννου, Μαρίας (). „Οι βλαχόφωνοι πληθυσμοί της Ελλάδας και η διαμόρφωση της εθνικής τους συνείδησης”. Θέσεις (114).
  3. ↑ Kahl, Thede (). „The ethnicity of Aromanians after 1990: the Identity of a Minority that Behaves like a Majority”. Ethnologia Balkanica. 6: 148. Accesat în .

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Minov, Nikola. Problema aromână și propaganda românească în Macedonia. Skopje, 2013
  • Minov, Nikola. „Detașamentele românești“ ale Organizației Revoluționare Macedonene 1906 - 1908, în: Istorie, LIII/2, 2018
  • Minov, Nikola. The Aromanians and IMRO, в: Macedonian historical review, vol.2, 2011
  • bg Попов, Жеко. Румънската пропаганда в Македония (1878 – 1894 г.). – В: Изследвания по македонския въпрос, 1. София, 1993, с. 314 – 356.
  • bg Попов, Жеко. Румъния и българската национална кауза в Македония (1902 – 1903). – В: Илинденско-Преображенско въстание. София, 1994, с. 134 – 146.
  • el Νικολαϊδου, Ελευθερία Ι., „Η ρουμανική προπαγάνδα στο βιλαέτι Ιωαννίνων και στα βλαχόφωνα χωριά της Πίνδου, τ.Α', μέσα 19ου αι.-1900“, Ε.Η.Μ, Ιωάννινα 1995.
  • el Σπηλιοτόπουλος, Αντώνιος, „Οι Βλαχόφωνοι Έλληνες και η ρωμανική προπαγάνδα“, Αθήνα 1905.
  • el Χρυσοχόου, Αθανάσιος Ι., „Η κατοχή εν Μακεδονία. Βιβλίον Γ'. Η δράσις της ιταλορουμανικής προπαγάνδας“, Ε.Μ.Σ. 16, Θεσσαλονίκη 1951.
  • en Divani, Lena, „The Vlachs of Greece and the Italo-Rumanian Propaganda“, Thetis, Band 3, Mannheim 1996.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Propaganda_românească_printre_vlahii_din_Balcani&oldid=17522400