Procrastinare
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
Procrastinarea este un comportament caracterizat prin amânarea acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu. Psihologii citează adesea procrastinarea ca fiind un mecanism de combatere a anxietății asociate cu începerea sau finalizarea unei sarcini sau a unei decizii. Termenul este un neologism în limba română, dublând cuvântul moștenit din latină pregetare (vb. (a) pregeta) având același sens.
Cercetătorii în psihologie folosesc trei criterii pentru a categorisi procrastinarea. Pentru ca un comportament să fie considerat procrastinare, acesta trebuie să fie:
- neproductiv,
- inutil și
- întârziat.
Pentru un individ, procrastinarea poate duce la stres, un sentiment de vinovăție, pierderea productivității personale, crearea unei crize și dezaprobare din partea altora pentru neîndeplinirea unor responsabilități sau a unor angajamente. Aceste sentimente combinate pot favoriza în continuare procrastinarea. În timp ce este normal ca oamenii să procrastineze la un anumit grad, aceasta devine o problemă atunci când împiedică funcționarea normală. Procrastinarea cronică poate fi semnul unei tulburări psihice sau fiziologice.
Cuvântul în sine vine de la latinescul procrastinatus: pro- (înainte) și crastinus (de mâine). Prima apariție, în limba engleză, a termenului a fost în Cronica lui Edward Hall, publicată cândva înainte de 1548. Predica reflecta legătura procrastinării cu evitarea sau întârzierea sarcinilor, voința și păcatul.