Principiile urbanismului inteligent

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Principiile Urbanismului Inteligent (Principles of Intelligent Urbanism — PIU) este o teorie a planificării urbane compusă dintr-un set de zece axiome destinată realizării planurilor de urbanism. Aceste axiome urmăresc să concilieze și integreze diverse preocupări ale planificării urbane. Aceste axiome se referă la un mediu durabil, conservarea tradiției, tehnologia intermediară, infrastructuri eficiente, "placemaking", acces social, dezvoltare orientată pe tranzit, integrare regională, scara umană, și integritate instituțională. Termenul a fost inventat de către Prof. Christopher Charles Benninger.

PIU a evoluat de la principiile planificării urbane formulate de Congresul Internațional de Arhitectură Modernă (CIAM), la abordările designului urban dezvoltate Departamentul de Dezvoltare Urbană de la Harvard sub coordonarea lui Josep Lluis Sert și preocupările enunțate de Team Ten. Cel mai evident, aceste principii, sunt prezente în planurile pregătite de Christopher Charles Benninger și numerpșii săi colegi în contextul asiatic (Benninger 2001). Ei au creat elementele de planificare a curiculei la Școala de Proiectare, Ahmedabad, pe care Benninger a fondat-o în 1971. Aceste principii au format baza pentru noul planul urbanistic al orașului Thimphu, capitala Bhutanului.[1]

Axiome[modificare | modificare sursă]

Primul principiu: În echilibru cu natura[modificare | modificare sursă]

Potrivit susținătorilor Urbanismului Inteligent echilibrul cu natura reliefiează distincția clară dintre utilizarea resurselor și exploatarea lor. Acest principiu se concentrează pe pragurile dincolo de care defrișările, eroziunea solului, epuizarea apei, colmatarea și inundațiile se determină una pe alta în dezvoltarea urbană, salvând sau distrugând sistemele de susținere a vieții. Principiul promovează evaluările de mediu pentru identificarea zonelor fragile, ecosistemele și habitatele amenințate care pot fi îmbunătățite prin conservare, controlul densității, planificarea utilizării teritoriului și proiectarea spațiilor deschise (McHarg: 1975). Acest principiu promovează analiza consumului de energie pe ciclul de viață al clădirilor și analiza emisiilor poluante.[2]

Acest principiu statuează că există un nivel al intensității locuirii omenești în care resursele consumate vor fi înlocuite prin completare de către ciclurile naturale ale anotimpurilor, creând astfel un echilibru de mediu. Este parte a acestui principiu afirmația că atât timp cât natura poate reînvia an de an, atât timp cât biomasa poate supraviețui în propriul ecosistem, atât timp cât motivele de reproducere a speciilor de faună și avifauna sunt sigure, atât timp cât nu există nici o eroziune și biomasa se menține, natura este doar utilizată (nu exploatată).

La baza acestui principiu stă presupunerea că există o graniță fragilă care este traversată atunci când fauna, care eco-fertilizează flora, care susține solul, care susține dealurile, nu mai este acolo. Eroziunea, colmatarea rețelelor de drenare și inundațiile sunt rezultatul utilizării resurselor naturale peste un nivel de la care nu mai este cale de întoarcere (point of no return) și de la care capacitatea naturală de refacere a ecosistemului este depășită. Din acel punct degradare se accelerează și amplifică. Despădurirea, deșertificarea, eroziunea, inundațiile, incendiile și alunecările de teren sunt toate în creștere.

Principiul afirmă ca fiind strigătoare la cer "actele împotriva naturii" printre care se numără tăierea de arborilor de pe versanții colinelor, carierele amenajate pe pante, evacuarea apelor uzate și a deșeurilor industriale în sistemul natural de drenaj, pavarea și asfaltarea excesivă, construcțiile pe pante abrupte. Această teorie urbanistică susține că echilibrul ecologic urban poate fi menținut atunci când zonele fragile sunt rezervate, când se urmărește conservarea ecosistemelor iar incintele cu intensitate a locuirii scăzută sunt în mod deliberat identificate. Astfel, acest principiu operează în interiorul echilibrului natural, având ca obiectiv protejarea și conservarea acele elemente ecologice care permit regenerarea mediului. Prin urmare, primul principiu al Urbanismului Inteligent afirmă că urbanizarea trebuie să fie în echilibru cu natura.

Al 2-lea principiu: În echilibru cu tradiția[modificare | modificare sursă]

Echilibrul cu tradiția este destinat să integreze intervențiile planului cu activele culturale existente, respectând practicile tradiționale și precedente ale stilului. Principiul urbanistic cere respectul pentru patrimoniul cultural al unui loc. Se caută înțelepciunea tradițională în structura așezărilor umane, în ordinea planurilor de construcție, în precedentele stilului, în simbolurile și semnele care transferă sensuri prin decorare și motive. Acest principiu respectă ordinea generată de sistemele de construcție prin ani de adaptare la climă, la circumstanțele sociale, la materialele disponibile și la tehnologie.

Al 3-lea principiu: Tehnologia intermediară[modificare | modificare sursă]

Al 4-lea principiu: Convivialitatea[modificare | modificare sursă]

Un spațiu al persoanei[modificare | modificare sursă]

Un spațiu al prieteniilor[modificare | modificare sursă]

Un spațiu al familiilor[modificare | modificare sursă]

Un spațiu al vecinătăților[modificare | modificare sursă]

Un spațiu al comunităților[modificare | modificare sursă]

Un spațiu al domeniului urban[modificare | modificare sursă]

Al 5-lea principiu: Eficiența[modificare | modificare sursă]

Al 6-lea principiu: Scara umană[modificare | modificare sursă]

Al 7-lea principiu: Matricea oportunităților[modificare | modificare sursă]

Al 8-lea principiu: Integrarea regională[modificare | modificare sursă]

Al 9-lea principiu: Mobilitatea ...[modificare | modificare sursă]

Al 10-lea principiu: Integritatea instituțională[modificare | modificare sursă]

Mișcări care implementează cele Zece Principii[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Thimphu Structural Plan 2002-2027
  2. ^ McHarg I. (1975): Design with Nature, Wiley, John and Sons, New York.

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]