Prinț elector

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ilustrație a electorilor aflați în deliberare (de la stânga la dreapta: Arhiepiscopul de Köln, Arhiepiscopul de Mainz, Arhiepiscopul de Trier, Contele Palatin de Rhin, Ducele Saxoniei, Margravul de Brandenburg și Regele Boemiei).

Prinții electori (sau, mai simplu, electorii) ai Sfântului Imperiu Roman (în latină princeps elector imperii; în germană Kurfürst, (Despre acest sunet listen ), la plural Kurfürsten, în cehă Kurfiřt) erau membrii colegiului electoral al Sfântului Imperiu Roman.

Începând cu secolul al XIII-lea, prinții electori aveau privilegiul de a-l alege pe Regele Romanilor, care urma să fie încoronat de către papă ca Sfânt Împărat Roman. Carol Quintul a fost ultimul monarh încoronat ca împărat (ales în 1519, încoronat în 1530); succesorii lui au fost aleși ca împărați în mod direct de către colegiul electoral, fiecare având titlul de „Împărat Ales al Romanilor” (germană erwählter Römischer Kaiser; latină electus Romanorum imperator). În fapt, începând cu 1440, toți împărații cu excepția unuia singur (Carol al VII-lea din Casa de Wittelsbach) au provenit din Casa de Habsburg a Arhiducatului Austriei, iar electorii doar ratificau succesiunea Habsburgilor.

Demnitatea de elector avea un mare prestigiu și se considera că, pe o scară ierarhică, se găsea imediat după aceea de rege sau de împărat.[1] Electorii aveau privilegii exclusiviste care nu erau împărțite cu ceilalți prinți ai imperiului; ei au continuat să-și mențină titlurile originale alături de titlul de elector. Urmașul la tron al unui prinț elector laic era cunoscut sub titlul de prinț alegător (germană Kurprinz).

Istorie[modificare | modificare sursă]

Obiceiul german de a alege regi a început atunci cand triburile germane formau coaliții și iși alegeau liderii. Prima alegere astfel consființita a fost cea a lui Lothar II in 1125. Structura colegiului electoral de la acea dată este neclară. Colegliul includea însă ducii celor patru națiuni ale Germaniei: ducatul Franconiei, ducatul Svabiei, ducatul Saxoniei si ducatul Bavariei.

De la 1257 la Războiul de 30 de ani[modificare | modificare sursă]

O scrisoare a papei Urban IV sugerează ca șapte principi electori au dreptul să aleagă regele.

  • Trei electori eclesiastici:
    • Arhiepiscopul de Mainz
    • Arhiepiscopul de Trier
    • Arhiepiscopul de Koln
  • Patru electori seculari
    • Regele Boemiei
    • Contele Palatinatului
    • Ducele Saxoniei
    • Guvernatorul Brandenburg

De la Razboiul de 30 de ani până la Napoleon[modificare | modificare sursă]

În 1621 electorul Palatinatului, Frederick V care participase la revolta din Boemia a fost suspendat din colegiul electoral. Locul său a fost oferit ducelui de Bavaria. Atunci când războiul de 30 de ani s-a încheiat, un nou electorat a fost create pentru contele Palatin. Contele de Bavaria și-a păstrat locul, și deci numărul de electori a crescut la opt.

În 1777, componența consiliului electoral a fost redus la 8 membri, atunci când electorul Palatinatului a moștenit Bavaria.

  • Voturi ce corespund reprezentanților catolici:
    • Arhiepiscopul de Mainz
    • Arhiepiscopul de Trier
    • Arhiepiscopul de Koln
    • Regele Boemiei
    • Electorul Bavariei
  • Voturi ce corespund reprezentanților protestanți:
    • Electorul Saxoniei
    • Electorul Brandenburgului
    • Electorul Hannovrei

Imperiul a fost dizolvat in 1806.

După abolirea Imperiului[modificare | modificare sursă]

După dizolvarea Imperiului in August 1806, electorii au continuat să joace un rol important. Electorii Bavariei, Württemberg-ului și ai Saxoniei au fost denumiți regi, în timp ce electorii Baden, Hesse-Darmstadt, Regensburg și Wurzburg au devenit duci.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Precedence among Nations