Podolenii de Sus, Iași
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Podolenii de Sus | |
| — sat — | |
  Podolenii de Sus Podolenii de Sus (România) | |
| Coordonate: 46°51′26″N 28°0′54″E / 46.85722°N 28.01500°E | |
|---|---|
| Țară |  România |
| Județ |  Iași |
| Comună | Cozmești |
| SIRUTA | 96628 |
| Atestare | [1]  |
| Altitudine | 98 m.d.m. |
| Populație (2021) | |
| - Total | 850 locuitori |
| Fus orar | EET (+2) |
| - Ora de vară (DST) | EEST (+3) |
| Cod poștal | 707142 |
| Prezență online | |
| GeoNames | |
Modifică date / text  | |
Podolenii de Sus este un sat în comuna Cozmești din județul Iași, Moldova, România.
Așezare
[modificare | modificare sursă]
Podolenii de Sus este unul dintre cele trei sate ale comunei Cozmești și se află în partea sud-estică a județului Iași. Mai exact, localitatea se găsește pe dealurile care străjuiesc Valea Prutului, la circa 7 km de drumul național DN28 (Iași-Huși), având o distanță rutieră de 30 km față de orașul Huși și de aproximativ 65 km până la Iași[2]. Altitudinea medie a localității este de aproximativ 98 metri, iar coordonatele precise sunt 46°51′26″N 28°0′54″E[3].
Așezare și relief
[modificare | modificare sursă]Podolenii de Sus are ca vecini satul Cozmești la nord, Podu-Hagiului la est, Podolenii de Jos la sud-vest și Bunești la vest. Așezarea ocupă o zonă în care liniile de deal coboară spre lunca Prutului, într-un peisaj variat, cu versanți largi, podișuri joase și mici depresiuni de nivelare. Este o așezare rurală răsfirată, legată prin drumuri vechi de rețeaua localităților ieșene din apropiere și de satele din nordul județului Vaslui. În configurația actuală se păstrează urmele unor relații de vecinătate care au funcționat multă vreme între cele două județe, prin agricultură, schimburi mărunte și trasee folosite de comunitățile locale.
Relieful are un caracter sculptural accentuat, modelat de eroziunea pe rocile sedimentare ale Podișului Bârladului și ale Podișului Central Moldovenesc. De aici provin platourile întinse, cuestele bine conturate și microdepresiunile din jurul vetrei satului. Poziționarea între deal și luncă, între culturi agricole și zone de pădure, a influențat în timp modul de organizare a gospodăriilor, ritmul lucrărilor agricole și felul în care comunitatea s-a adaptat la resursele naturale.
Istorie
[modificare | modificare sursă]Podolenii de Sus reprezintă o diviziune a satului medieval Podoleni, menționat documentar în anul 1439. La 2 iulie, în anul menționat, domnii Moldovei, Ștefan al II-lea și Iliaș I (Ilie), fii ai lui Alexandru cel Bun, dăruiesc protopopului Iuga și fiului său Mihai, mai multe așezări și terenuri dintre care două "cuturi", în apropierea Prutului, în dreptul Podolenilor.[4] Formula folosită în document nu desemnează însă satele Podolenii de Sus și Podolenii de Jos, așa cum le cunoștem astăzi. Separarea teritorială a celor două nuclee apare abia după mijlocul secolului al XIX-lea[5].
De-a lungul timpului, satul Podoleni trece "din mână în mână" pe la mai mulți boieri - fapt comun pentru multe sate de pe Valea Prutului și nu numai. Printre stăpânii cunoscuți apar Andrei - hatman și pârcălab de Suceava, Isac Balica - vel căminar, vistiernicul Nicula, apoi Ștefan Boul - soțul Ruxandei (fiica voievodului Ștefan Tomșa al II-lea), precum și Neculai Ureche - nepot al cronicarului Grigore Ureche.
La data de 9 martie 1659, Safta, jupâneasa spătarului Neculai, face schimb cu moșul său, marele logofăt Racoviță - Cehan, căruia îi dă Podolenii pentru satul Bălăsinești, din ținutul Hotin. Satul Podoleni, stă o bună perioadă de timp în posesia familiei Cehan, pentru a trece mai apoi în mâinile domnitorului Mihai Racoviță. În timpul celei de-a treia domnii a sa (1721), Mihail Racoviță Cehan, ridică o mănăstire aflată în ruine, în satul Fâstâci. O înzestrează cu diverse sate și moșii din Moldova, printre care se vor număra și Podolenii. Satul intră, astfel, în rândul proprietăților mănăstirești pentru aproape un secol, până în 1863, când averile bisericești sunt trecute în patrimoniul statului.
Podoleniul a avut, vreme de mai multe generații, un rol vizibil în viața socială, economică și administrativă a zonei. Așezarea ajunge treptat un punct de referință pentru localitățile din jur, iar numele ei capătă o circulație care depășește limitele satului propriu-zis. Din această poziție derivă și titulatura folosită în structurile administrative ale epocii, întâi Ocolul Podoleni, apoi Plasa Podoleni, semn că localitatea funcționa ca nod de organizare într-o regiune aflată sub influența vechilor drumuri și a circuitelor economice din stânga Prutului.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, evoluția satului este influențată de tulburările provocate de războaiele ruso-turce. În timpul conflictului din 1768-1774 sau imediat după încetarea ostilităților, comunitatea aflată pe malul Prutului își mută vatra spre interior Văii Moșnei, în zona ocupată în prezent. Schimbarea urmărea un loc mai ferit de trecerile militare repetate și de expunerile impuse de fronturile instalate adesea pe valea Prutului. Mutarea fixează, treptat, conturul așezării moderne.
Despre originea locuitorilor din Podoleni s-a discutat încă din secolul al XIX-lea. În Dicționarul Geografic al Județului Fălciu din anul 1893, se avansează ideea că locuitorii ar fi venit din Podolia, și de aceea așezarea poartă numele Podoleni[6]. Interpretarea a fost reluată ulterior de Constantin Chirița și Iorgu Iordan, care au considerat că numele derivă dintr-un grup de populație venit din nord. Cercetările mai recente propun însă o lectură diferită. Potrivit analizei monografice realizate de Marian Cozma în volumul Contribuții monografice asupra istoricului comunei Cozmești, originea denumirii satelor Podolenii de Sus și Podolenii de Jos nu se leagă, așa cum sugerează unele izvoare vechi, de o migrație din Podolia, ci este explicată printr-o tipologie toponimică locală, afirmată și de Ilie Dan[7]. Cozma demontează ipotezele privind prezența unor migranți podoleni, precum și legendele privitoare la personaje precum Ileana sau Podoleanca, pe care le consideră nefundamentate din punct de vedere istoric[8]. Tot el ne arată că termenul Podoleni provine din fondul slav și se formează din „по” (po) și „долина” (dolina), expresie care trimite la o așezare "pe vale"[9]. Formulări precum "Valea de Sus" și "Valea de Gios", întâlnite frecvent în documentele de arhivă atunci când se face referire la Podolenii de Sus și de Podolenii de Jos, confirmă această tipologie toponimică.
După reorganizarea administrativă din 1864, satul intră într-o etapă care schimbă treptat structura proprietății, ritmul economic și viața comunității. Desființarea privilegiilor mănăstirești și trecerea averilor în patrimoniul statului deschid drumul către o redistribuire a pământurilor. Procesul continuă, cu nuanțe locale, după reforma agrară din 1864, când o parte dintre foștii clăcași primesc loturi pentru gospodărie și agricultură.
În anii care urmează se conturează un sat cu o populație stabilă, orientat spre agricultură și creșterea vitelor. Așezarea se structurează pe ulițe mai clare, apar noi gospodării în zone care până atunci fuseseră doar fânețe sau terenuri cultivate pentru mănăstire. Viața economică se articulează în jurul ogoarelor, al pășunilor din jur și al micilor meșteșugari care asigură nevoile comunității.
Administrativ, satul Podolenii de Sus devine reședința comunei Podoleni, cu o mare vizibilitate în zonă. Denumirea circulă în acte, în registre fiscale și în documentația județeană, iar comuna continuă să funcționeze ca reper pentru satele din apropierea Prutului. Școala și biserica primesc atribuții noi în organizarea comunității rurale, ambele devenind puncte de coagulare a vieții sociale.
Finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX aduc o populație în creștere, gospodării tot mai bine conturate și o rețea de relații economice care leagă satul de târgurile din zona Prutului. De aici înainte se poate urmări evoluția așezării după logica modernizării rurale din Moldova: ritm lent, dar constant, cu influențe venite din administrație, școală, serviciile bisericești și, treptat, din fluxurile comerciale de pe ruta Iași–Huși.
Începând cu 1950, comuna Podoleni este desființată, iar satele sale, Podolenii de Sus și Podolenii de Jos, sunt integrate în comuna Cozmești, pierzându-și astfel statutul de unitate administrativă autonomă.
Demografie
[modificare | modificare sursă]Denumirea "Podolenii de sussu" apare în documentele oficiale începând cu anul 1871, însă documentele de arhivă nu ne prezintă o evidență demografică decât începând cu anul 1893 când localitatea avea 956 de suflete. Spre începutul secolului XX, populația continuă să crească: în 1909 sunt menționate 1108 suflete reunite în 302 familii[10]. Potrivit recensământului realizat după Marea Unire, în 1930, satul Podolenii de Sus era locuit de 1189 de persoane (1185 români și 4 evrei).
Evoluția numerică a populației în perioada modernă indică o creștere moderată în prima jumătate a secolului XX: în anul 1941 existau 1313 locuitori[11], iar în 1956, 1401. După această dată, însă, satul intră într-o perioadă de scădere demografică notabilă, de la 1156 locuitori în 1977 la doar 945 în 2011, tendința fiind asociată cu fenomenul depopulării rurale și migrația către centrele urbane. Conform recensământului din 2021, satul Podolenii de Sus avea o populație de aproximativ 850 de locuitori[12], cu o repartizare echilibrată între sexe.
Componența religioasă
[modificare | modificare sursă]Comunitatea din Podolenii de Sus se definește prin omogenitate etnică și confesională, fiind formată din români de credință ortodoxă. Viața spirituală a satului gravitează în jurul bisericii parohiale cu hramul „Sfinții Voievozi” (Mihail și Gavril)[8]
Economie
[modificare | modificare sursă]Viața economică a satului Podolenii de Sus este în principal agricolă, locuitorii ocupându-se cu agricultura de subzistență, viticultura, pomicultura, creșterea de vite și păsări. Deși aceasta rămâne ocupația principală, astfel de activități se desfășoară la un nivel modest, specific mediului rural. În anul 2019, în sat erau active patru firme de comerț cu amănuntul, ceea ce indică prezența unor mici activități comerciale locale care completează economia agrară. Economia se sprijină deci pe un mic habitat rural cu agricultură de subzistență și o economie locală modest dezvoltată, specifică satelor din zona Moldovei[8].
 | Acest articol sau această secțiune pare să conțină cercetare originală. Dacă textul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci va fi șters. |
În concluzie, Podolenii de Sus nu se înfățișează ca un tărâm al marilor afaceri, ci mai curând ca un spațiu încă puțin valorificat, deschis inițiativelor antreprenorilor care înțeleg specificul locului. Reușita depinde de o cunoaștere atentă a pieței, de un proiect economic bine întemeiat și de priceperea de a transforma dificultățile mediului rural în atuuri proprii. Direcția esențială rămâne punerea în valoare a resurselor locale – pământul, tradițiile, peisajul –, prin formule noi de lucru, identitate clară a produselor și legături bine gândite cu cererea din mediul urban.
Galerie
[modificare | modificare sursă] | Acest articol sau secțiune conține o galerie de imagini diverse despre subiectul articolului. Manualul de stil cere ca, acolo unde este posibil, imaginile din galerii să fie plasate în corpul articolului pentru a ilustra conținutul acestuia. Asemenea galerii pot fi create și la Commons |
-
Vedere generală asupra satului Podolenii de Sus (de pe dealul Dubăsari) - iulie 2020 -
Grădinița din Podolenii de Sus - august 2022 -
Școala primară din Podolenii de Sus - iunie 2021 -
Școala gimnazială Podolenii de Sus - martie 2022 -
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Podolenii de Sus - septembrie 2024 -
Cantonul silvic nr. 13 Tabăra Dubăsari - Podolenii de Sus (iunie 2020)
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ România Geografică, accesat în
- ^ Obreja, Alexandru (). Dicționar geografic al județului Iași. Editura Junimea. p. 176.
- ^ „Google Maps”. Google. Accesat în .
- ^ Cihodaru, Constantin (). Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I (1384-1448). Editura Academiei Române. p. 277.
- ^ Frunzescu, Dimitrie (). Dicționar Topografic și Statistic al României. Tipografia Statului. p. 365.
- ^ Chirița, Constantin (). Dicționar geografic al județului Fălciu. Popovici. p. 155.
- ^ Ilie, Dan (). Vechimea și răspândirea sufixelor -ești, -eni în toponimia românească. p. 39.
- ^ a b c Cozma, Marian (). Contribuții monografice la istoricul comunei Cozmești. PIM. p. 223.
- ^ de Cihac, Alexandru (). Dictionnaire D'etymologie Daco-romane. Element slaves, magyars, turcs, grecs-moderne et albanais. Editura Sotschek. p. 99.
- ^ Administrațiunea Cassei Bisericii (). Anuar 1909. Tipografia Cărților Bisericești. p. 424.
- ^ Indicatorul localităților din România. Datele recensământului general din 6 aprilie 1941. Imprimeria Institutului Statistic. . p. 287.
- ^ . view.officeapps.live.com https://view.officeapps.live.com/op/view.aspx?src=https://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2023/05/Tabel-1.22.xlsx&wdOrigin=BROWSELINK. Accesat în . Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor)