Pierre de Ronsard

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pierre de Ronsard
PierredeRonsard1620.jpg
Pierre de Ronsard
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
La Possonnière castle[*], Franța Modificați la Wikidata
Decedat (61 de ani)[1][2][3] Modificați la Wikidata
La Riche, Franța Modificați la Wikidata
CetățenieBannière de France style 1500.svg Franța Modificați la Wikidata
EtnieFrancezi Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Romano-Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet
scriitor Modificați la Wikidata
Activitate
LimbiMiddle French[*][4]  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea din Paris  Modificați la Wikidata
PregătireJean Daurat[*]  Modificați la Wikidata
Profesor pentruJean Vauquelin de la Fresnaye[*]  Modificați la Wikidata
Mișcare/curent literarLa Pléiade[*]  Modificați la Wikidata
Pierre de Ronsard

Pierre de Ronsard (n. ,[1] La Possonnière castle[*], Franța – d. ,[1][2][3] La Riche, Franța) a fost un poet francez.

A fost poetul Curții, foarte apreciat de rege datorită ideilor sale în favoarea politicii reginei-mamă contra hughenoților, exprimate în opera sa Discours de la Misère de ce Temps (1562-1563) și s-a bucurat de o poziție privilegiată: aceea de a sta în dreapta suveranului.

Când în 1547 sosește la Paris, va crea în jurul său o școală poetică, urmând a fi cunoscută în epocă sub denumirea de Pleiada maestrului Ronsard, în care activau Jean Dinemandi, zis Dorat, Pontus de Tyard, și, nu în ultimul rând, Remi Belleu.

Maestrul Ronsard avea un proiect literar măreț, La Franciade, o epopee dedicată însuși regelui, dar, după moartea acestuia, survenită la 1574, poetul avea să își piardă întreaga inspirație.

În tot timpul festivităților s-a aflat la Curte, elogiindu-l pe rege în versuri și sonete, compuse pe placul invitaților. Din nefericire, el nu avea cum să audă aprecierile celor prezenți, suferind de surzenie.

Opere[modificare | modificare sursă]

Moartea Mariei Cum vezi în creangă roza în haina-i veșnic nouă, În tinerețea lumii de Mai, prin alte flori, Și cerul gelozind-o de viile-i culori, Când zorile o scaldă cu lacrime de rouă;

Corola-i poartă gingaș iubirea triumfală; Îmbălsămând grădina cu-arome dulci și moi: Dar sub arșița dură, sub grindină și ploi, Tânjește-ncet și moare, petală cu petală,

Tot astfel în avântu-ți de-ntâia tinerețe, Când lut și cer cinstitu-au suava-ți frumusețe, Ți-a fost tăiat de parcă al vieții fraged fir.

La groapa ta primește-mi a lacrimii ardoare, Și vasul plin cu lapte, și-acest belșug de floare, Ca trupul tău să fie și mort un tandafir.

Traducere: Nicu Porsenna

Ferice clipa Ferice clipa unică din viață, Și loc, și timp când ochii-ți m-au ucis, Ori barem m-au zvârlit într-un abis, Și-acolo m-am făcut un sloi de gheață.

Ci drept e că trupeasca trăsătură O am mereu, dar sufletu-mi fugit Trăiește-n tine ca-n sălaș iubit, Și m-a lăsat azi singur în natură.

Când galeș uneori întorci spre mine Focoșii ochi, simt cum îmi curge-n vine Un râu de flăcări ce-mi dă viață iar,

Și moaie frigul care-n sânge-l port; Dar ușurarea-i slabă și-n zadar, Căci fără suflet eu rămân tot mort.

Traducere: Nicu Porsenna

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b Pierre de Ronsard, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  3. ^ a b Pierre de Ronsard, Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  4. ^ Autoritatea BnF, accesat în