Pierre Choderlos de Laclos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pierre Ambroise François Choderlos de Laclos
Laclos.jpg
Pierre Choderlos de Laclos într-un
portret atribuit lui Alexander Kucharski
Născut 17 octombrie 1741
Amiens, Regatul Franței
Decedat 5 septembrie 1803 (61 de ani)
Taranto, Regatul celor Două Sicilii
Ocupație Scriitor, general al armatei
Naționalitate Franța franceză
Cetățenie Franța
Limbi limba franceză
Activitatea literară
Activ ca scriitor a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
Subiecte critica moravurilor societății
Opere semnificative Legături primejdioase
("Les Liaisons dangereuses")

Pierre Ambroise François Choderlos de Laclos (franceză pjɛʁ ɑ̃brwaːz ʃɔdɛʁlo də laklo; n. 17 octombrie 1741 – d. 5 septembrie 1803) a fost un romancier francez, cunoscut mai ales pentru romanul epistolar Legături primejdioase ("Les Liaisons dangereuses"), scris în anul 1782.

Un caz unic în literatura franceză, Choderlos a fost considerat un scriitor la fel de scandalos ca și Marchizul de Sade sau Nicolas-Edme Rétif. A fost ofițer militar, dar și un scriitor amator; cu toate acestea, planul său inițial a fost să "scrie o operă care să răsune mult timp după ce el va muri"; din acest punct de vedere, el și-a atins scopurile, cu ajutorul operei Legături primejdioase. Este una dintre capodoperele secolului XVIII, care explorează intrigile amoroase ale aristocrației. A inspirat un număr mare de piese de teatru și filme.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Laclos s-a născut la Amiens, într-o familie burgheză, iar în 1760 a fost trimis la École royale d'artillerie de La Fère, similară cu Școala Politehnică din ziua de astăzi. Ca tânăr locotenent, a luptat pentru puțin timp într-o garnizoană de la Rochelle până la sfârșitul războiului de șapte ani (1763). Mai târziu, a fost transferat la Strasbourg (1765–1769), Grenoble (1769–1775) și Besançon (1775–1776).

În 1763, Laclos a devenit francmason în adapostul militar "L'Union" de la Toul.[1]

Cu toate că a fost promovat căpitan (1771), Laclos era foarte plictisit de sarcinile militărești și de compania soldaților, și a început să-și petreacă timpul liber scriind. Primele sale lucrări, poeme de mici dimensiuni, erau publicate în revista Almanach des Muses. Mai târziu, el a scris prima sa opera comică, Ernestine, inspirată dintr-o nuvelă a lui Marie Jeanne Riccoboni. A fost pusă în scenă pentru prima oară la 19 iulie 1777, în prezența reginei Marie Antoinette, dar a fost un dezastru total. În același an, el a înființat o școală de artilerie în Valence, la care avea să fie student și Napoleon. La reîntoarcerea lui la Besançon în 1778, Laclos a fost promovat căpitan secund la secțiunea de inginerie. În această perioadă, a scris mai multe opere prin care își arăta admirația față de Jean-Jacques Rousseau.

În 1776, Laclos a obținut afilierea sa la adăpostul militar "Henri IV" din Paris. Acolo, l-a ajutat pe Louis Philippe d'Orléans să conducă Grand Orient de France.[2] În 1777, el a ținut ceea ce avea să fie considerat mai târziu primul discurs feminist al unui bărbat, în care susținea ințierea femeilor.[3]

În 1779, a fost trimis la Île-d'Aix pentru a-l ajuta pe Marc René, marchiz de Montalembert, în construcția fortificațiilor împotriva britanicilor. Cu toate acestea, cel mai mult din timp și l-a petrecut scriind Legături primejdioase, precum și O scrisoare către Madame de Montalembert. După ce i-au fost acordate șase luni de vacanță, el și-a petrecut acest timp la Paris, scriind.

Legături primejdioase a fost publicată de Durand Neveu pe 23 martie 1782, și a devenit un succes imediat (1.000 de copii vândute într-o lună, un rezultat excepțional pentru acea vreme). Lui Laclos i s-a ordonat să se întoarcă de urgență la garnizoana sa din Bretania; în 1783, a fost trimis la Rochelle pentru a contribui la construcția unui nou arsenal. Aici a întâlnit-o pe Marie-Soulange Duperré, o femeie cu 18 ani mai tânără decât el, cu care se va căsători în 1786. În următorul an, el a început un proiect de numărare a străzilor pariziene.

În 1788, Laclos a părăsit armata, intrând în serviciul lui Louis Philippe d'Orléans, cu care și-a continuat o activitate diplomatică intensă, după izbucnirea Revoluției franceze. Capturat de republicani, l-a părăsit pe Louis Philippe pentru a obține un post de comisar la Ministerul Războiului. Reorganizarea sa a avut un rol important în victoria francezilor de la Valmy. După dezertarea generalului Charles François Dumouriez, a fost arestat, dar eliberat după scurt timp.

A studiat pentru ceva timp balistica, cu ajutorul căreia a inventat obuzul. În 1795, a cerut reintegrarea în armată, dar a fost ignorat. Încercările sale de a obține o poziție diplomatică au fost fără succes. În cele din urmă, Laclos l-a întâlnit pe Napoleon Bonaparte, și i s-a alăturat partidului acestuia. Pe 16 ianuarie 1800, a fost reintegrat ca brigadier general în armata Rinului, luând parte în bătălia de la Biberach (1800).

Pus comandant general al armatei italiene (1803), Laclos a murit după scurt timp în fosta mănăstire a Sf. Francisc de Assisi, la Taranto, cel mai probabil de dizenterie sau malarie. A fost îngropat într-un fort care încă îi poartă numele (Forte de Laclos), din Isola di San Paolo (Monte Isola). Ca urmare a reinstaurarii casei de Bourbon în sudul Italiei, mormântul lui Laclos a fost distrus; se crede că oasele acestuia au fost aruncate în mare.[4]

Legături primejdioase[modificare | modificare sursă]

Apărut în patru volume în anul 1782, romanul, sub titlul complet Les Liaisons dangereuses ou lettres recueillies dans une société et publiées pour l’instruction de quelques autres (Legăturile primejdioase sau scrisori adunate într-o societate și publicate întru instruirea altor câteva), ilustrează psihologia erotică a societății artificiale și rafinate a marii aristocrații franceze (a vieții "împotriva naturii"), din perioada anterioară Revoluției franceze.

Bibliografie[5][modificare | modificare sursă]

  • Ernestine (1777, operă comică)
  • Legături primejdioase (1782)
  • Femeile și educația lor (1783)
  • Instrucțiuni pentru asamblarea unei provincii (1789)
  • Jurnalul prietenilor de la Constituție (1790–1791)
  • Războiul și pacea (1795)

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Dictionnaire Universelle de la Franc-Maçonnerie (Marc de Jode, Monique Cara and Jean-Marc CARA - ed. Larousse 2011)
  2. ^ Ce que la France doit aux francs-maçons (Laurent KUPFERMAN and Emmanuel PIERRAT - Grund ed. 2012)
  3. ^ Dictionnaire Universelle de la Franc-Maçonnerie, page 181 (Marc de Jode, Monique Cara and Jean-Marc CARA - ed. Larousse 2011)
  4. ^ Pierre Choderlos de Laclos pe Find a Grave
  5. ^ http://www.alalettre.com/laclos-biblio.htm