Parodontită apicală

Clasificare	D ICD-10: K04.4 ("Acute apical periodontitis of pulpal origin"), K04.5 ("Chronic periapical periodontitis"). ;
Resurse externe

Nu confundați cu Parodontită.

Clasificare și resurse externe
Parodontită apicală
Specialitate	odontologie
ICD-11
MeSH ID	D010485^[1]
Modifică date / text

Parodontita periapicală sau parodontita apicală^[2] este o inflamație acută sau cronică în jurul vârfului unei rădăcini dentare, cel mai frecvent cauzată de infecția bacteriană a pulpei dintelui.^[3] Este un rezultat probabil al cariilor dentare netratate și, în astfel de cazuri, poate fi considerată o sechelă în istoria naturală a cariilor dentare, a pulpitei ireversibile și a necrozei pulpare. Alte cauze pot include traume ocluzale cauzate de „pete înalte” după lucrările de restaurare, extrudarea din dinte a materialului de umplere (plombare) a rădăcinii sau invazia bacteriană și infecția din gingii. Parodontita periapicală se poate dezvolta într-un abces periapical, unde se formează o colecție de puroi la capătul rădăcinii, consecința răspândirii infecției din pulpa dentară (infecție dentară) sau într-un chist periapical, unde se formează o structură epitelială căptușită, umplută cu fluid.

Diagnostic[modificare | modificare sursă]

Caracteristicile radiografice ale leziunilor inflamatorii periapicale variază în funcție de evoluția temporală a leziunii. Deoarece leziunile foarte timpurii pot să nu prezinte modificări radiografice, diagnosticul acestor leziuni se bazează exclusiv pe simptome clinice. Leziunile mai cronice pot prezenta modificări litice (radiolucente) sau sclerotice (radiopace) sau ambele.

Clasificări[modificare | modificare sursă]

Clasificarea parodontitei periapicale se bazează de obicei pe dacă procesul este acut și simptomatic sau cronic (asimptomatic).

Parodontita periapicală acută[modificare | modificare sursă]

Cel mai întâlnit simptom este parodontita periapicală acută.

Parodontita periapicală cronică[modificare | modificare sursă]

Cea cronică este, de obicei, asimptomatică.

Leziuni conexe[modificare | modificare sursă]

Pe lângă abcesele periapicale, parodontita periapicală poate da naștere la diverse leziuni conexe, inclusiv granuloame periapicale și chisturi. Un granulom periapical (denumit și „granulom apical” sau „granulom radicular”) este un țesut de granulație inflamat cronic care se formează la vârful rădăcinii unui dinte devital (mort).

Deși nu este un granulom adevărat, având în vedere absența inflamației granulomatoase, termenul „granulom periapical” este larg acceptat.^[4]

Tratament[modificare | modificare sursă]

Opțiunile de tratament pot include tratamentul cu antibiotice, tratamentul canalului radicular sau extracția.

Epidemiologie[modificare | modificare sursă]

Parodontita periapicală de o anumită formă este o afecțiune foarte frecventă. Prevalența parodontitei periapicale este în general raportată a varia în funcție de grupa de vârstă, de ex. 33% la cei cu vârsta cuprinsă între 20-30, 40% la persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani, 48% la persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani, 57% la persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 60 de ani și 62% la cei peste vârsta de 60 de ani.^[5] Majoritatea datelor epidemiologice au fost generate în țările europene, în special în Scandinavia. În timp ce milioane de tratamente ale canalului radicular se efectuează numai în Statele Unite în fiecare an, numărul total de astfel de cazuri nu oferă indicatori fiabili de frecvență, chiar și pentru parodontita periapicală simptomatică.

Referințe[modificare | modificare sursă]

^ Monarch Disease Ontology release 2018-06-29[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor); |access-date= necesită |url= (ajutor)
^ Nair PN (aprilie 2006). „On the causes of persistent apical periodontitis: a review”. International Endodontic Journal. 39 (4): 249–81. doi:10.1111/j.1365-2591.2006.01099.x . PMID 16584489.
^ Segura-Egea JJ, Castellanos-Cosano L, Machuca G, López-López J, Martín-González J, Velasco-Ortega E, et al. (martie 2012). „Diabetes mellitus, periapical inflammation and endodontic treatment outcome”. Medicina Oral, Patologia Oral y Cirugia Bucal. 17 (2): e356–61. doi:10.4317/medoral.17452. PMC 3448330 . PMID 22143698.
^ Neville BW, Damm DD, Allen CA, Bouquot JE (2002). Oral & maxillofacial pathology (ed. 2nd). Philadelphia: W.B. Saunders. pp. 113–124. ISBN 978-0721690032.
^ Hargreaves KM, Cohen S, Berman LH, ed. (2010). Cohen's pathways of the pulp (ed. 10th). St. Louis, Mo.: Mosby Elsevier. pp. 529–555. ISBN 978-0-323-06489-7.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

[b3c209d0519398b4266fa4f5fbddc765-1] Monarch Disease Ontology release 2018-06-29[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor); |access-date= necesită |url= (ajutor)

[2] Nair PN (aprilie 2006). „On the causes of persistent apical periodontitis: a review”. International Endodontic Journal. 39 (4): 249–81. doi:10.1111/j.1365-2591.2006.01099.x . PMID 16584489.

[Segura-Egea_2012-3] Segura-Egea JJ, Castellanos-Cosano L, Machuca G, López-López J, Martín-González J, Velasco-Ortega E, et al. (martie 2012). „Diabetes mellitus, periapical inflammation and endodontic treatment outcome”. Medicina Oral, Patologia Oral y Cirugia Bucal. 17 (2): e356–61. doi:10.4317/medoral.17452. PMC 3448330 . PMID 22143698.

[Neville_2001-4] Neville BW, Damm DD, Allen CA, Bouquot JE (2002). Oral & maxillofacial pathology (ed. 2nd). Philadelphia: W.B. Saunders. pp. 113–124. ISBN 978-0721690032.

[Hargreaves_2010-5] Hargreaves KM, Cohen S, Berman LH, ed. (2010). Cohen's pathways of the pulp (ed. 10th). St. Louis, Mo.: Mosby Elsevier. pp. 529–555. ISBN 978-0-323-06489-7.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]