Otto al II-lea de Geldern

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Desen al mormântului contelui Otto al II-lea
Mormântul lui Otto al II-lea de Geldern de la Graefenthal

Otto al II-lea (supranumit cel Șchiop) (n. către 1215; d. 12 ianuarie 1271) a fost conte de Geldern de la 1229 până la moarte.

Viața[modificare | modificare sursă]

Otto era fiul contelui Gerard al III-lea de Geldern cu Margareta de Brabant. După ce contel Willem al II-lea de Olanda a fost ucis în 1256 de către frizoni, comitatul de Olanda a fost moștenit de către fiul său de doi ani, Floris al V-lea. Unchiul acestuia, Floris de Voogd (regent între 1256 și 1258), iar apoi mătușa lui, Adelaida (regentă între 1258 și 1263) au luptat pentru a obține custodia asupra Olandei împotriva altor nobili.[1] În bătălia de la Reimerswaal din 22 ianuarie 1263, contele Otto al II-lea de Geldern a intervenit, învingând-o pe Adelaida de Olanda și devenind el însuși regent, fiind ales în această poziție de către nobilii care se împotriveau acesteia.[2]

Otto al II-lea a fost protectorul lui Floris al V-lea până când acesta a atins vârsta de 20 de ani (în 1266) și a fost considerat apt pentru a administra singur Olanda.[3]

Familia[modificare | modificare sursă]

Otto a fost căsătorit prima dată cu Margareta de Cleves în 1240.[4] Cei doi au avut doi copii:[5]

Ulterior, Otto s-a recăsătorit cu Filipa de Dammartin[6] în 1253, cu care a avut alți patru urmași:

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lexicon geschiedenis van Nederland & Belgie, (ed. Mulder, Liek și Jan Brouwers), Utrecht; Antwerpen: Kosmos-Z&K, 1994.
  2. ^ Wi Florens--: de Hollandse graaf Floris V in de samenleving van de dertiende eeuw, De Boer, D.E.H., E.H.P. Cordfunke, H. Sarfatij, eds., Utrecht: Matrijs, 1996, p. 24-29.
  3. ^ Medieval Battles in the Low Countries
  4. ^ Butkens, C. (1724) Trophées tant sacrés que profanes du duché de Brabant, Haga, Vol. I, Preuves, p. 82, "Lettre tirée des chartes de Brabant".
  5. ^ Franconia from Medieval Lands
  6. ^ Kronijk van Arent toe Bocop, p. 188.