Onoguri

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Onoguri este denominația unor popoare migratoare turcice, amestecate cu elemente iraniene anterioare (scitice, roxolane) sau mai târzii (alani). Se trage de la cuvântul turcesc On-Oğuz („Zece-triburi”).

Apariția[modificare | modificare sursă]

Onogurii sunt semnalați în secolul al V-lea de către cronicarul bizantin Priscus, care relatează că în anul 463, la vreo zece ani după moartea lui Attila, s-au prezentat la Constantinopol, în fața împăratului bizantin, Leon cel Mare, soli ai șaragurilor, ai ogurilor și ai onogurilor. Priscus menționează că aceste popoare erau stabilite în nordul Mării Negre.

Istorie[modificare | modificare sursă]

În secolul al VI-lea, onogurii sunt semnalați în război, în actuala Ucraină, împotriva cutrigurilor și utigurilor, alte popoare turcice. În final, toți sunt învinși și supuși de hazari, un popor turcic a căror patură conducătoare a adoptat la un moment dat religia iudaică. În secolul VII, onogurii intră în componența federației de popoare constituită de hanul bulgar Kubrat tot în actuala Ucraină.

În secolul al VIII-lea sunt semnalați, împreună cu uzii (sau oguzii) în zona Dunării de jos, în război cu bizantinii, apoi ca mercenari ai acestora. S-a presupus că aceasta ar putea fi originea găgăuzilor. În 895 sunt semnalați printre maghiari, cronicarii bizantini și latini denumindu-i pe aceștia hungarus, iar popoarele vecine unguri, ungaren sau vengri.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]