Sari la conținut

OAPEC

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Organizația Țărilor Arabe Exportatoare de Petrol

O hartă a membrilor OAPEC și a statutului acestora.
TipOrganizație interguvernamentală
Înființare  Modificați la Wikidata
Membri Algeria
 Bahrain
 Egipt
 Irak
 Kuweit
 Libia
 Qatar
 Arabia Saudită
 Siria
 Emiratele Arabe Unite
 Tunisia
SediuKuweit
Limbi oficialeArabă
Secretar GeneralJamal Essa Al Loughani
site web oficial

Organizația Țărilor Arabe Exportatoare de Petrol (OAPEC, în arabă منظمة الأقطار العربية المصدرة للبترول) este o organizație regională de unsprezece țări arabe producătoare de petrol și a fost înființată în 1968 ca omolog al OPEC, cu sediul la Kuweit. În 2024, OAPEC avea 11 țări membre (Algeria, Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Irak, Kuweit, Libia, Qatar, Siria, Tunisia), dintre care 6 sunt și membre OPEC.[1][2]

La 9 ianuarie 1968, trei dintre cele mai conservatoare state petroliere arabe, Kuweit, Libia și Arabia Saudită, au convenit la o conferință de la Beirut să înființeze, cu scopul de a separa producția și vânzarea de petrol de politică în urma embargoului petrolier impus cu puțină convingere din 1967, ca răspuns la Războiul de Șase Zile. Statutul organizației impunea ca noii membri să fie aprobați de cei trei fondatori. Scopul inițial a fost de a controla un potențial embargou asupra petrolului și de a preveni utilizarea acestuia din emoții populare.

Criza petrolului din 1973 a fost un punct de cotitură pentru organizație. În octombrie aceluiași an, forțele Egiptului și Siriei au încercat să copleșească statul Israel într-o ofensivă cunoscută ulterior sub numele de Războiul de Yom Kippur. Pe 16 octombrie, la zece zile după începerea războiului, Kuweitul a găzduit întâlniri separate atât ale OAPEC, cât și ale membrilor din Golful Persic ai OPEC, inclusiv Iranul. OAPEC a decis să reducă producția de petrol cu 5% lunar „până când forțele israeliene vor fi evacuate complet din toate teritoriile arabe ocupate în războiul din iunie 1967”. Embargoul a durat aproximativ cinci luni înainte de a fi ridicat în martie 1974, în urma negocierilor de la Summitul Petrolului de la Washington.

În 1979, Egiptul a fost exclus din OAPEC pentru semnarea Acordurilor de la Camp David.[3]

În 1982, Congresul Arab al Petrolului din cadrul Ligii Arabe a fuzionat cu Conferința Arabă pentru Energie a OAPEC, care a continuat să se întrunească periodic.[4]

OAPEC este alcătuit din Consiliul de Miniștri, care deține autoritatea supremă asupra Biroului Executiv, Secretariatului General și Tribunalului Judiciar. Consiliul de Miniștri este format de ministrul petrolului din fiecare stat membru, iar aceștia lucrează împreună pentru a construi politica generală și a asigura atingerea și implementarea obiectivelor și acțiunilor organizației. Un înalt funcționar din fiecare stat membru face parte din Biroul Executiv. Biroul Executiv asistă Consiliul de Miniștri întrunindu-se de cel puțin trei ori pe an pentru a revizui bugetul, a aproba statutul personalului și a dezvolta o agendă pentru Consiliul de Miniștri, în funcție de analizele lor asupra activităților organizației.[5]

Secretariatul General este condus de Secretarul General, în prezent Jamal Essa Al Loughani și include patru departamente:[6]

  • Finanțe și Afaceri Administrative;
  • Informații și Bibliotecă;
  • Economie;
  • Afaceri Tehnice.

Tribunalul Judiciar trebuie să fie format, în mod inegal, din cel puțin șapte și nu mai mult de unsprezece judecători din țările arabe. Tribunalul Judiciar soluționează:[7]

  • disputele dintre statele membre;
  • interpretările Acordului OAPEC;
  • disputele cu o companie petrolieră care operează pe teritoriul statelor sale membre
  • orice altceva care intră în jurisdicția OAPEC sau pe care Consiliul de Miniștri îl supune tribunalului.
  1. en OAPEC Establishment
  2. „Member Countries”. OAPEC. Accesat în .
  3. „Frequently Asked Questions | OAPEC”. oapecorg.org.
  4. „The Tenth Arab Energy Conference”. OAPEC. Accesat în .
  5. Regional Surveys of the World: The Middle East and North Africa. Europa Publications. . p. 1313. ISBN 1-85743-132-4.
  6. „Secretary General Biography | OAPEC”. www.oapecorg.org. Accesat în .
  7. „Welcome to OAPEC”. OAPEC. Accesat în .