Nicolae Bagdasar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Nicolae Bagdasar
Nicolae-Bagdasar.jpg
Date personale
Născut 5 februarie 1896
Roșiești, Vaslui
Decedat 21 aprilie 1971 (75 de ani)
București
Cetățenie Flag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupație filozof
Activitate
Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române
Logo of the Romanian Academy of Sciences.jpg Membru al Academiei de Științe din România

Nicolae Bagdasar (n. 5 februarie 1896, Roșiești, Vaslui - d. 21 aprilie 1971, București) a fost un filozof român, membru corespondent al Academiei Române din 1943.

Studii[modificare | modificare sursă]

Școala primară a urmat-o în satul natal, iar liceul la “Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad (1909 – 1916).

Între octombrie 1916 – martie 1917 a urmat cursurile Școlii Militare de ofițeri de rezervă din Botoșani, fiind apoi repartizat la Regimentul 51 / 52 Infanterie, cu care participă la Primul Război Mondial.

După demobilizare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, unde-și susține licența în iunie 1922, după care pleacă la specializare în Germania, unde își ia doctoratul în Filosofie la Universitatea din Berlin, în iunie 1926.

Activitate profesională[modificare | modificare sursă]

Nicolae Bagdasar a fost profesor titular de limba germană la Școala Comercială Română din SalonicGrecia (1926 – 1927), apoi la Școala Comercială “Nicolae Kretzulescu” din București (1927 – 1930).

Ca secretar al Societății Române de Filosofie (1928 – 1940), a întemeiat Editura Filosofică (1930 – 1944) și a devenit secretar de redacție al Revistei de Filosofie (1928 – 1943). Asistent universitar la Laboratorul de Psihotehnie al Facultății de Filosofie București (din 1 februarie 1928), asistent la catedra de Psihologie, Logică și Teoria Cunoașterii de sub conducerea lui C. Rădulescu-Motru. În 1940 a devenit membru corespondent al Academiei de Științe Morale și Politice.

A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 6 iunie 1939[1].

La universitatea ieșeană devine profesor titular la catedra de Filosofie Generală (Epistemologie și Metafizică), Istoria Filosofiei Moderne și Contemporane (1942 – 1949).

În 1943 devine membru corespondent al Academiei Române[2], titlu care i s-a ridicat (și nu numai lui) de către regimul comunist, în 1948.

A fost co-director al revistei Ethos (1943 – 1946).

Destituit din învățământul superior (1949), devine director de secție al Institutului de Istorie din București (1949 – 1950), apoi consilier științific al Institutului de Istorie al Academiei R. P. R., referent științific al Institutului de Istorie și Filologie al Academiei (Filiala Iași), între anii 1953 – 1956, coordonator științific al Dicționarului Enciclopedic Român (1956 – 1958).

După pensia de merit (1959), lucrează la revizuirea operei sale, pentru o viitoare reeditare, până la dispariția sa din 21 aprilie 1971. În 1970 fusese ales membru al Academiei de Științe Sociale și Politice. A colaborat la numeroase reviste de specialitate și de cultură din țară și străinătate. Lucrările sale, de proporții, de valoare actuală, au fost elaborate de pe poziții raționaliste.

Lucrări[modificare | modificare sursă]

  • Filosofia contemporană a istoriei, București, Societatea Română de Filosofie, 1930
  • David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc (1936),
  • Mircea Djuvara, București, Tiparul Universitar, 1940,
  • Istoria filosofiei moderne, coordonator științific (I, 1927; II, 1938; III, 1939; IV, 1940; V, 1941),
  • Teoria cunoștiinței, 2 volume, București, Univers enciclopedic, 1995; ( ediții antecedente: 1941; ed. a II-a, 1944),
  • Antologie filosofică. Filosofi străini (1943), alte 3 opere postume, alte 14 lucrări lăsate în manuscris.

Note, referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]