Sari la conținut

Niceta de Remesiana

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Niceta de Remesiana
Date personale
Născut335 d.Hr. Modificați la Wikidata
Decedat414 d.Hr. (79 de ani) Modificați la Wikidata
Religiecreștinism Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
preot
episcop romano-catolic[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba latină[1] Modificați la Wikidata
Venerație
Sărbătoare22 iunie
24 iunie  Modificați la Wikidata
Sfinți
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Niceta de Remesiana (n. cca. 335 – d. 414) a fost episcop al orașului antic Remesiana din provincia romană, Dacia Mediterranea (astăzi orașul Beala Palanka, Serbia), sfânt în Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă.Numele Niceta este confundat adeseori cu Niceta Gotul, sfânt de asemenea în calendarul ortodox.[necesită citare]

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Niceta de Remesiana nu este pomenit în Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane, ci doar în Martirologiul Roman. Numeroși istoriografi români au sfârșit prin a‐l confunda cu Sfântul Nichita Romanul, menționat în sinaxarele bizantine la data de 15 septembrie sau cu Sfântul Sava Gotul, prăznuit la data de 12 aprilie. Eroarea, se datorează diverselor forme sub care apare numele Niceta în istoriografia română: Nichita de Remesiana sau Remeziana, Nichita Remezianul sau Remesianul, Nichita Românul, iar mai nou doar sub forma de Niceta, episcop de Remesiana. [2]

Numele lui Nicetas este de origine greacă.  A trăit undeva în perioada 335-414. Așadar, s-a format în perioada posterioară Sinodului de la Niceea din 325 d.Hr. și a trăit în timpul celui de al doilea sinod, de la Constantinopol din 381 d.Hr.[3]

Nu se știe mult despre Niceta. Este posibil să fi fost episcopul Remesianei, actuala Beala-Planka, pe râul Nišava, între Niš și Pirot, în Dacia Mediterranea. Despre Niceta de Remesiana vorbesc Paulin de Nola, Germiniu de Sirmium pe la 366 și Inocențiu I, Papa Romei în 402 și 414. Aceasta ne dă de gândit că Niceta putea să fi fost episcop pe o perioadă de aproximativ 50 de ani.

Niceta a ajuns în Italia cel puțin de două ori, eventual în 398 și 401-402. A fost găzduit de prietenul său sfântul Paulin de Nola, care i-a dedicat două poeme în strofe safice, Carmen XVII și XXVII și care menționează de altminteri un Niceta în Epistula 29. Din aceste texte aflăm că Niceta îi învăța pe barbari să «îl cânte pe Christos cu o inimă romană», ceea ce aparent dovedește latinitatea personajului.

Este considerat unul din principalii evanghelizatori ai Daciei. Sfântul Niceta a propovăduit goților, dacilor, ilirilor, sciților, hunilor și chiar triburilor bessilor, care trăiau în munții Rodopi din Bulgaria de azi. A propovăduit în provincia romană Sciția Mică și în toată Dobrogea de astăzi.[4]Introduce și generalizează cinstirea îngerilor, sfinților, moaștelor și obiectelor sfinte. Folosește pentru catehizare convertirea și stabilește în credință imaginea, icoana, pictura - „biblia neștiutorului de carte”. Înlătură superstițiile, practicile vrăjitorești și ghicitul, întărește vetrele monahale.[5]Preotul profesor universitar doctor, Ioan G. Coma, relevă legătura spirituală a Sfântului Niceta cu daco-romanii din acea epocă: „Ortodoxia românească a primit prin strămoșii ei daco-romanii contemporani, și prin generațiile lor următoare până azi, credița și doctrina teologică fără schimbare de la Sfântul Niceta... Claritatea gândirii teologice la români vine, în mare măsură, de la Sfântul Niceta. Dulceața slujbelor și a cazaniilor ortodoxiei românești, care a dat naștere, se pare, cuvântului «privighetoare», se prelinge, probabil tot de la el: «Limba noastră-i limbă sfântă, limba vechilor cazanii»”. [6]

Din opera sfântului Niceta se păstrează șase cateheze adresate catehumenilor, precum și câteva scrieri pastorale. Începând cu Germain Morin, liturgiștii moderni îi atribuie tot lui Niceta imnul Te Deum laudamus, despre care se credea a fi fost opera sfântului Ambrosiu de Milan. Descoperirea acestei paternități nicetane a determinat introducerea imnului Te Deum, însoțit de câteva ectenii și tropare, în ritul bizantin românesc (ortodox și greco-catolic).

Conceptul modern de «biserică domestică» ne vine tot de la sfântul Niceta, din omilia la Exod, scrisă în 420, din care aflăm că în Biserica păstorită de el euharistia avea loc în case, într-o încăpere pusă la dispoziție de către familii care se adunau în grupuri mici, împreună cu un preot, pentru cultul duminical.

Controverse

[modificare | modificare sursă]

Discutarea locurilor în care Niceta și-a desfășurat activitatea de misionar a dus la controverse. Au apărut astfel două teorii divergente:

Prima teorie este susținută de istorici ca Nicolae Iorga[7], Constantin C. Giurăscu[8] și Radu Vulpe[9] și afirmă că evanghelizarea s-a realizat atât la nord cât și la sud de Dunăre și se bazează pe relatările sfântului Paulin de Nola. Paulin a arătat că Niceta a propovăduit Evanghelia în Dacia folosind termeni legați de geografie precum Tomis, Bessi, Scytha, Getae, „uterque Dacus” și „Riphaeis Boreas”.

A doua teorie contrazice opinia istoricilor specificându-se că evanghelizarea s-a produs numai la sud de Dunăre. Philippe Blasen a scris că nu crede că există vreo dovadă că Niceta ar fi fost un episcop misionar, nici la barbari în general, nici la daci în particular (un argument care, în trecut, a fost adeseori folosit de naționaliștii români pentru a îl declara pe Niceta drept sfânt român); textele lui Paulin de Nola trebuie mai degrabă înțelese în contextul motivelor poetice pe care un poet latin clasic le folosea obligatoriu. Descrierea barbarilor și dacilor la Paulin este cu siguranță datorită operei lui Ovidiu, singurul poet care în Antichitate a descris regiunea daco-getică.[10]

Paulin de Nola spune despre Niceta: «Ne-a sosit din Dacia, în ziua prăznuirii sfântului Felix, căci a venit ca să cinstească moaștele episcopului nostru sfânt, și i-a uimit pe romani».[a]

Posteritatea

[modificare | modificare sursă]

Memoria sfântului Niceta s-a păstrat în sinaxarele slave și occidentale, care îl pomenesc la 7 ianuarie și 22 iunie (împreună cu prietenul său Paulin de Nola). În Biserica Ortodoxă prăznuirea lui se face la data de 24 iunie. În Martirologiul Roman, avem două mențiuni: una pe 7 ianuarie, celaltă pe 22 iunie. Prima, în Dacia, sfântul Niceta, episcop − prin propovăduirea Evangheliei a preschimbat neamuri cumplite și barbare, în popoare dulci și blânde († pe la 414). Mențiunea apare și în lucrări cu caracter istoric.[11]A doua: Întru aceeași zi, sfântul Niceta, episcopul Remesianei, vestit datorită științei și curăției moravurilor sale († pe la 414). În plus, martirologiul ieronimian are o însemnare pe data de 22 iunie: punerea [în raclă, etc.] sfântului Niceta, episcopul cetății Remesiana. Episcopul Flor de Lyon va remarca mai târziu că ar fi vorba despre aducerea moaștelor unuia și aceluiași personaj; probabil că moaștele lui Niceta au fost puse lângă cele ale prietenului său, Paulin de Nola, care se sărbătorește pe 22 iunie. Din cauza unei confuzii cu Niceta Gotul, sinaxarele bizantine românești, pentru început cele din diaspora, îl pomenesc pe Niceta de Remesiana pe 15 septembrie.[3]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „Niceta de Remesiana”. Corpus Corporum[*]. Wikidata Q24911740. Accesat în . 
  2. ^ Vasile, Rojneac (), „SFÂNTUL NICETA DE REMESIANA. VIAȚA ȘI ACTIVITATEA, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2017, 330 p.”, Teză de doctorat, pp. 21–22, accesat în  
  3. ^ a b „Sfântul Niceta de Remesiana, un apostol al stră-românilor”. Evenimentul Zilei. Accesat în . 
  4. ^ „Niceta de Remesiana - OrthodoxWiki”. ro.orthodoxwiki.org. Accesat în . 
  5. ^ Văduva-Poenaru, Ion, ed. (). Enciclopedia marilor personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului. Vol. 12: Înalţi prelaţi, teologi şi sfinţi ai poporului român. Bucureşti: Geneze. p. 179-182. 
  6. ^ „// Sfinti Romani”. www.sfintiromani.ro. Accesat în . 
  7. ^ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii românesti si a vietii religioase a românilor, Bucuresti, 1928, p.9
  8. ^ Constantin C. Giurăscu, Istoria Românilor, I, editia a II-a, Bucuresti, 1935, p.201
  9. ^ Radu Vulpe, Historie ancienne de la Dobroudja, Bucarest, 1938, p.351
  10. ^ Philippe Blasen, “Nicetas of Remesiana – A Missionary Bishop in Dacia?” in Studia Universitatis Babeș-Bolyai Theologia catholica, 1-2, 2012, 39-49
  11. ^ Fontes Historiae Daco-Romanae,Institutul de Studii Sud-Est Europene, București 1970, p. 707

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Prin „Dacia”, Paulinus de Nola făcea referire la Dioceza Dacia, aflată la sud de Dunăre.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Les RR PP Baudot et Chaussin, OSB (ed), Vie des saints et des bienheureux. Tome I. Janvier, Paris 1935, pp 136 și 140-141. (Fără copyright).
  • Les RR PP Bénédictins de Paris (ed), Vie des saints et des bienheureux. Tome VI. Juin, Paris 1948, pp 357–358. (Fără copyright).
  • Manual of Prayers and Services for the Use of Romanian-American Catholics of Byzantine Rite, East Chicago 1974, p 526. (Fără copyright).
  • Patrick Bernardin, Eucharistie et Orthodoxie en Occident, Béziers 2003, (ISSN 1156-4059), p 36.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Niceta_de_Remesiana&oldid=17487565