Nabateeni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Nabateenii (arabă: الأنباط al-ʾ Anbat, ebraică:נבטים Nabatim) au fost o uniune de triburi nomade arabe antice care au apărut în secolul al IV-lea î.Hr. în nord-vestul Peninsulei Arabice și în sudul și sud-estul Palestinei antice la sfârșitul dominației persane ahemenide și începutul epocii elenistice, Nabateenii s-au îndeletnicit cu comerțul de mirodenii, parfumuri, materiale textile, asfalt destinat îmbălsămărilor, pe drumuri de caravane prin pustiul Arabiei, în Edom și Neghev. Ei au reușit să identifice surse de apă și să sape puțuri pentru colectarea apei din precipitații. Pe parcursul „Drumului Balsamurilor” în sudul Palestinei până spre portul Gaza au întemeiat locuri de popas la fiecare 30-40 km. De la Gaza mărfurile lor își continuau drumul spre locuri de prelucrare în Egipt și spre Europa. În secolele I-II d.Hr. nabateenii au pus bazele unui regat, al cărei centru se afla în sudul Iordaniei din zilele noastre. Acest regat, a cărei capitală era Petra sau Sela, a fost cucerit și anexat la Imperiul Roman de către împăratul Traian.

Originea[modificare | modificare sursă]

Cucerirea Iudeei de către babilonieni în 586 î.Hr. a produs un vacuum de putere in sudul Palestinei. În acea perioadă triburi edomite au pătruns în zonă, fiind împinse spre vest de seminții arabe, între care se numărau nabateenii. Cea dintâi apariție certificată a nabateenilor a fost semnalată prin 312-311 î.Hr. când ei au fost atacați, fără succes, la Sela sau Petra, de către Athenaeus, un ofițer al regelui Antigonus I, în cadrul celui de-al III-lea război dintre Diadohi. Evenimentul este menționat de către un ofițer seleucid, Hieronymus din Cardia, în raportul său asupra bătăliei.

Pe la 50 î.Hr. istoricul grec Diodor din Sicilia l-a citat pe Hieronymus, adăugând: „Așa cum Seleucizii au încercat să-i supună, așa au făcut și romanii mai multe tentative de a pune stăpânire pe profitabilul lor comerț.” (Surse: „Bibliografie”)

Cultura nabateeană a fost influențată din mai multe direcții. Ea a adoptat limba arameică, care apare atât în documente, ca de pildă într-o scrisoare către Antigonus, cât și pe monede și inscripții. În perioada decăderii puterii seleucide, nabateenii au izbutit să pună bazele unui regat în sud-estul și estul Mării Moarte, ulterior extins către nord, pe pământurile roditoare de la est de râul Iordan. Ei au cucerit Hauranul și pe la 85 î.Hr. regele lor, Aretas al III-lea, s-a văzut stăpân al Damascului și al Coele Syriei.

Numele proprii din inscripții sugerează, însă, că ar fi de origine arabă, dar influențate de arameică. După Starcky, strămoșii nabateenilor ar fi fost mai degrabă Nabatu din sudul Arabiei (migrația pre-Khalană). Deoarece diferite grupuri din cadrul nabateenilor își scriau numele în moduri ușor diverse, arheologii nu au tranșat chestiunea dacă era vorba de același trib și care din ele erau nabateenii originari. S-a propus ca vatră a nabateenilor în primul rând nordul Arabiei și nord-estul Peninsulei Arabe, unul din argumente fiind similaritatea numelor de zeități adorate în aceste zone și similaritatea cu inscripțiile unor alte grupuri arabe din jumătatea sudică a Mesopotamiei.

Lecturi suplimentare[modificare | modificare sursă]

  • Jerome Murphy O'Connor, The Holy Land an Oxford Archaeological Guide,,2008
  • Philip Hitti, History of the Arabs, St Martin's Press,,New York, tenth Edition, 1985