Mușchiul rotund mare
Mușchiul rotundul mare (Musculus teres major) este un mușchi al umărului așezat pe partea posterioară a toracelui. Are o formă dreptunghiulară. Este un mușchi alungit, voluminos și puternic, care se întinde de la unghiul inferior al scapulei, până la creasta tuberculului mic al humerusului.
Inserții
[modificare | modificare sursă]Are originea medial pe unghiul inferior al scapulei (Angulus inferior scapulae) și pe marginea laterală a scapulei (Margo lateralis scapula) în jumătatea ei inferioară și pe septurile care îi separă de mușchiul infraspinos (Musculus infraspinatus) și mușchiul rotund mic (Musculus teres minor) și are fibre inserate și pe fața profundă a fasciei infraspinoase (Fascia infraspinata). Fibrele musculare merg în sus, anterior și lateral, și se termină printr-un tendon pe creasta tuberculului mic al humerusului (Crista tuberculi minoris).
Între tendonul mușchiului rotund mare și creasta tuberculului mic (Crista tuberculi minoris) a humerusului se află o bursă sinovială, numită bursă subtendinoasă a mușchiului rotund mare (Bursa subtendinea musculi teretis majoris).
Tendonul mușchiului rotund mare este aflat înapoia tendonului mușchiului dorsal mare (Musculus latissimus dorsi), de care este despărțit printr-o bursă sinovială. Marginile inferioare ale celor doi mușchi sunt unite.
Raporturi
[modificare | modificare sursă]Posterior, mușchiul rotund mare este acoperit de piele și de mușchiul dorsal mare, iar înainte, de mușchiul dorsal mare care l-a înconjurat și a trecut înaintea lui. Cele mai importante raporturi le au marginile mușchiului rotund mare.
Marginea inferioară a mușchiului formează cu marginea omonimă a mușchiului dorsal mare (Musculus latissimus dorsi) peretele posterior a bazei axilei.
Între marginea inferioară a mușchiului rotund mare, humerus și capul lung al mușchiului triceps (Caput longum musculi bicipitis brachii) se găsește spațiul rondohumerotricipital sau trigonul humerorondotricipital (în engleză triangular interval) prin care trec nervul radial (Nervus radialis) și artera brahiala profunda (Arteria profunda brachii).
Marginea superioară a mușchiului este separată de mușchiul rotund mic (Musculus teres minor) printr-un spațiu triunghiular cu baza la humerus numit triunghiul birondohumerotricipital (în franceză espace omo-huméral, în engleză axillary space). Acest triunghi este divizat în două porțiuni de capul lung al tricepsului:
- lateral, patrulaterul humerotricipital sau patrulaterul humerobirondotricipital Velpeau (în franceză quadrilatère huméro-tricipital sau trou carré de Velpeau, în engleză quadrangular space), prin care trec dinainte-înapoi artera circumflexă humerală posterioară (Arteria circumflexa humeri posterior) și nervul axilar (Nervus axillaris); acest patrulater este delimitat în jos de mușchiul rotund mare, sus de mușchiul rotund mic, înăuntru de capul lung al tricepsului, iar în afară de osul humerus.
- medial, triunghiul omotricipital sau spațiul birondotricipital, spațiul triunghiular omotricipital, trigonul birondo-tricipital (în franceză triangle omo-tricipital sau triangle scapulo-triclpltal, în engleză triangular space), prin care trece dinainte-înapoi artera circumflexă a scapulei (Arteria circumflexa scapulae); acest triunghi este delimitat inferior de mușchiul rotund mare, superior de mușchiul rotund mic și lateral de capul lung al tricepsului.
Fața posterioară a mușchiului rotund mare este acoperită de mușchiului dorsal mare și piele.
Fața anterioară a mușchiului rotund mare vine în raport tot cu mușchiul dorsal mare care înconjură marginea inferioară a lui și se așază pe fața lui anterioară; apoi cu mușchiul subscapular (Musculus subscapularis) și mușchiul coracobrahial (Musculus coracobrachialis); ea este încrucișată de vasele axilare.
Inervația
[modificare | modificare sursă]Inervația este asigurată de nervul toracodorsal (Nervus thoracodorsalis), ramură colaterală a plexului brahial (neuromer C5—C6).
Acțiune
[modificare | modificare sursă]Este un adductor, extensor și rotator medial al brațului.
Când brațul atârnă de-a lungul corpului, atunci produce extensia lui. Acțiunea sa principală este adducția puternică a brațului, când mușchiul ia punctul fix pe torace, este și un rotator intern (medial) al brațului și este sinergic cu mușchiul dorsal mare și antagonist cu mușchiul deltoid. Imprimă brațului și o ușoară mișcare de retropulsie: o mișcarea de "a pune mâinile la spate".
Când ia punctul fix pe humerus, basculează lateral unghiul inferior al scapulei, ducând scapula în sus și înainte.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Tratat elementar de anatomie descriptivă și topografică (cu aplicațiuni medico-chirurgicale) de Victor Papilian. Ediția III-a. Vol. I. Generalități, osteologie, artrologie, miologie. Sibiu, editura "Dacia Traiana" S. A. 1942
- Victor Papilian. Anatomia omului. Volumul I – Aparatul locomotor. Ediția a XI-a, revizuită integral de prof. univ. dr. Ion Albu. Editura ALL, 2006
- Z. Iagnov, E. Repciuc, I. G. Russu. Anatomia omului. Aparatul locomotor. Editura Medicală. București. 1962
- Viorel Ranga. Anatomia omului, vol. 2 - Membrele. Editura: CERMA. 2002
- Mihail Ștefaneț. Anatomia omului. Volumul I. Chișinău, Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, 2007
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
|