Mircea Djuvara
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Mircea Djuvara | |||
 Filozoful Mircea Djuvara | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 18/30 mai 1886 București, România | ||
| Decedat | 7 noiembrie 1945, (59 de ani) București, România | ||
| Cetățenie |  România  | ||
| Ocupație | filozof, jurist | ||
| Limbi vorbite | română | ||
| Activitate | |||
| Educație | Facultatea de Drept, Litere și Filosofie din București | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Mircea Djuvara (n. 18/30 mai 1886, București – d. 7 noiembrie 1945, București) a fost un filozof și jurist român, membru corespondent (din 1936) al Academiei Române.[1]
Biografie
[modificare | modificare sursă]A urmat la București cursurile Facultății de Drept și de Litere și Filosofie, obținând licența ambelor facultăți în 1909 cu rezultate strălucite. Cu asemenea rezultate obține și doctoratul în drept la Sorbona cu teza: „Le fondement du phénomène juridique. Quelques réflections sur les principles logiques de la connaisance juridique”. Din vasta sa operă concretizată în peste 144 de titluri amintim: „Teoria generală a dreptului (Enciclopedia Juridică)” 1930; „Drept rațional, izvoare și drept pozitiv” 1934; „Precis de filosofie juridică” 1941. Semnificativă pentru personalitatea lui Mircea Djuvara din perspectiva filosofiei dreptului sunt aprecierile lui Giorgio del Vecchio care în contextul prezentării scurte dar dense a preocupării privind filosofia dreptului în România, scrie despre Mircea Djuvara că este: „mai presus de toți... care prin vastitatea și profunzimea încercărilor sale trebuie să fie recunoscut nu numai ca cel mai mare gânditor roman, dar și ca unul dintre cei mai mari gânditori contemporani în domeniul filosofiei juridice”, care „... format pe baze neokantiene, se depărtează totuși de formalismul neokantian printr-o analiză profundă și originală a realității dreptului viu”.[2][3]
Cariera
[modificare | modificare sursă]
Își începe cariera universitară în cadrul Facultății de Drept a Universității din București (1920), unde devine profesor titular (1932). A predat, ca profesor, și la Academia de Drept Internațional de la Haga. Ca profesor asociat, a susținut prelegeri și la facultățile de drept din Roma, Paris, Berlin, Viena și Marburg. Membru al Partidului Național Liberal, a participat în calitate de consilier juridic al României la Conferința de Pace de la Paris (1919), publicând lucrarea „La guerre roumaine. 1916–1918”, cu o prefață apreciativă semnată de Émile Boutroux. A susținut o intensă activitate politică: deputat, ministru al justiției (1936–1937), delegat al României la adunările generale ale Societății Națiunilor. A aderat la idealurile și principiile clasice ale liberalismului (înțeles ca o concretizare a individualismului proclamat de revoluția franceză, individualism în cadrul căruia dreptul de proprietate se justifică prin ideea de muncă), încercând adecvarea lor la societatea românească. A activat și ca avocat în Baroul Ilfov. A fost membru activ al Institutului Internațional de Filosofie a Dreptului și de Sociologie Juridică din Paris (fiind, din 1933, și unul dintre vicepreședinții acestuia). A întemeiat Institutul Român de Filosofia Dreptului. La 23 mai 1936, a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Membru onorific al Academiei de Arte și Științe din Boston.
A colaborat la Convorbiri literare, Democrația, Pandectele române (1923–1942), Dreptul, Annales de la Faculté de Droit de Bucarest, Revista Fundațiilor Regale, Studii filosofice, Revista de filosofie, Arhiva pentru știința și reforma socială, Rivista internazionale di filosofia del diritto, Revue internationale de la théorie du droit, Archives de philosophie du droit et de sociologie juridique, Annuaire de l’Institut international de philosophie du droit et de sociologie juridique, Sonderabdruck aus Zeitschrift für offtentliches Recht, Revue de Métaphysique et de Morale.[4]
Decorații
[modificare | modificare sursă]- Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[5]
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ Academia Romana (membri), acad.ro
- ↑ Ion Craiovan, "Introducere în filosofia dreptului", Ed. All Beck, Buc, 1998, pag. 65
- ↑ Vintu, Carmen (). „Mircea Djuvara”. Jurnal FM. Accesat în .
- ↑ „Djuvara, Mircea | Enciclopedia Online a Filosofiei din România”. Accesat în .
- ↑ Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.018.
