Miloš Obrenović, Prinț al Serbiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Miloș Obrenovici)
Salt la: Navigare, căutare
Prințul Miloș Obrenovici I al Serbiei
Prinț al Serbiei
MilosObrenovic 1848.jpg
Miloș Obrenovici, Prinț al Serbiei
Date personale
Născut 7/ Modificați la Wikidata
Gornja Dobrinja[*], Sangeacul Smederevo, Imperiul Otoman Modificați la Wikidata
Decedat 14/ (80 de ani) Modificați la Wikidata
Belgrad, Principatul Serbiei Modificați la Wikidata
Înmormântat catedrala Sfântul Mihail din Belgrad[*] Modificați la Wikidata
Părinți Višnja Urošević[*] Modificați la Wikidata
Frați și surori Jevrem Obrenović[*]
Milan Obrenović[*]
Jovan Obrenović[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Liubia Vukomanovici
Copii Milan Obrenović II[*]
Mihailo Obrenović III[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Ottoman flag.svg Imperiul Otoman
Civil Flag of Serbia.svg Principatul Serbiei Modificați la Wikidata
Etnie Sârbi Modificați la Wikidata
Ocupație ruler[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară House of Obrenović[*]
Domnie
Domnie 6 noimebrie 1817 – 25 iunie 1839 și
23 decembrie 1858 – 26 septembrie 1860
Predecesor Prima Revoltă Sârbă
Karageorge Petrovici
Noul Principat
Alexandru (Karađorđević)
Succesor Milan al II-lea (Obrenović)
Mihailo al III-lea (Obrenović)

Miloș Obrenovici / Miloš Obrenović (în limba sârbă: Милош Обреновић; nascut ca Miloș Teodorovici / Miloš Teodorović[1]) ( 7/18 martie 1780 sv/sn – 26 septembrie 1860) a fost prinț al Serbiei între 1815 – 1839 și 1858 – 1860. El a participat la Prima Revoltă Sârbă, i-a condus pe sârbi în cea de-a Doua Revoltă Sârbă și a fost fondatorul Casei Obrenovici. În timpul domniei sale, Serbia a devenit un ducat autonom în cadrul Imperiului Otoman. El este considerat liderul care a început procesul de restabilire a statalității Serbiei, ca și cel care a pus bazele noii politici interne și externe a țării. Prințul Miloș a domnit autocrat, refuzând în permanență să împărtă puterea. În timpul domniei sale, a devenit cel mai bogat om din Serbia și unul dintre cei mai avuți oameni din Balcani.

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

Miloš Obrenović s-a născut ca fiul al Višnja Gojković și al celui de-al doilea său soț, Teodor Mihailovića, un țăran sărac din Muntenegru, în satul Dobrinja, lângă Požega, în districtul Ujice. Miloš a fost primul născut dintre cei trei fii ai cuplului. Frații lui au fost Iovan (1787–1850) și Ievram (1790–1881). Primul soț al mamei sale a fost Obren Martinović (died 1777), iar Miloš a avut o soră mai mare vitregă, Stana (născută în 1773), și doi frați vitregi Iakov (1767 – 1817) și Milan (1770 – 1810).

După moartea fratelui său Milan, Miloš și-a schimbat numele într-unul derivat din numele primul soț al mamei sale (Obren – Obrenović).

În prima sa tinerețe, Miloš a fost servitor în casa familiei lui Akso Ječmenica, un negustor de vite influent din Zlatibor.

Căsătoria și copii[modificare | modificare sursă]

În 1805 Miloš s-a căsătorit cu Ljubica Vukomanović (1788 – 1843). Cei doi au avut 7 copii al căror nume sunt cunoscute. Tradiția spune că Ljubica a fost însărcinată de 17 ori, unii dintre copii murind la scurtă vreme după naștere, iar, în câteva cazuri, a pierdut sarcina.

  • Prințesa Petria (1808 – 1870)
  • Prințesa Savka (1814 – 1848)
  • Prințul Milan (21 octombrie 1819 – 8 iulie 1839)
  • Prințul Mihailo (16 septembrie 1823 – 10 iunie 1868)
  • Prințesa Maria (născută și decedată în 1830)
  • Prințul Todor
  • Prințul Gabriel

Revolta sârbă și autonomia[modificare | modificare sursă]

Monumentul „Revolta din Takovo” reprezentându-i pe Miloș Obrenovici și arhimandritul Melentie

Miloș a luat parte activ la luptele Primei Revolte Sârbe. La revoltă a luat parte și fratele său Milan. Acesta din urmă a ajuns la rangul de voievod al districtului Rudnik. După înfrângerea rebeliunii, Miloș s-a numărat printre puținii lideri care au rămas în Serbia, să facă față reîntoarcerii autorităților otomane. După asasinarea lui Caragheorghe în 1817, Obrenovici a devenit liderul de necontestat al sârbilor.

În aprilie 1815 a organizat și condus a Doua Revoltă Sârbă. Până în 1817 autoritățile otomane au învins armata răsculaților sârbi. Miloș a reușit să negocieze încetarea luptelor cu guvernatorul otoman, Marașlı Ali Pașa. Ca urmare a negocierilor, Serbia a căpătat un anumit grad de autonomie, dar a rămas sub suveranitatea sultanului otoman. Miloš Obrenović a ajuns la putere și a acționat ca un domnitor absolut. Sultanul a lărgit prin decretele din 1830 și 1833 controlul lui Miloș Obrenovici asupra unor noi teritorii și a transformat Serbia într-un principat suveran, iar pe liderul acestuia într-un principe ereditar. A fost înființată Mitropolia Sârbă a Belgradului, independentă față de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Atât turcii cât și sârbii au recunoscut Imperiul Rus drept garant al autonomiei noului principat.

Miloș Obrenovici a obținut de la sultan anexarea județelor locuite majoritar de români, Timoc și Craina. Granița cu Bulgaria este stabilită pe râul Timoc. În acest mod, se realizează pentru prima oară despărțirea românilor din Timocul sârbesc de cei din Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima dată în istoria sa, Serbia reușește să se învecineze cu Țara Românească. Obrenovici inițiază imediat un program agresiv de asimilare forțată a românilor din Timoc. Dascălii români sunt înlocuiți de alții sârbi, care nu vorbeau româna. Toți locuitorii au fost forțați să-și modifice numele adăugând terminația "ici, ovici sau evici"[2]

Prezența în Transilvania[modificare | modificare sursă]

Miloš Obrenović s-a tratat în stațiunea din comuna Vâlcele. Drept recunoștință pentru eficacitatea tratamentului cu apele minerale de acolo, în anul 1843 a finanțat construirea bisericii ortodoxe din Vâlcele, Covasna.

Ultima parte a domniei[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Miloș Obrenovici, Prinț al Serbiei

Sârbii s-au răsculat în mai multe rânduri împotriva domniei autocrate și brutale a lui Miloș. O astfel de rebeliune l-a silit să accepte adoptarea unei constituții în 1835. Modernizarea Serbiei nu a fost bine primită de Imperiul Austriac, de otomani și ruși. Se pare că cele trei imperii vedeau în adoptarea constituției sârbe un pericol pentru propriile sisteme autoritare de guvernare. Ministrul de externe austriac Metternich a ridiculizat Serbia, noul său steag și pe ministrul ei de externe. Ca urmare a presiuiunilor rușilor și otomanilor, Miloš a abolit constituția.

Miloš a abdicat în 1839 în favoarea unuia din fii săi, Milan, care a murit câteva săptămâni după urcarea pe tron. I-a urmat la conducerea statului fratele Mihailo. Mihailo a fost detronat în 1842. Familia Obrenovici a rămas în afara sferei puterii, când Miloš a recâștigat tronul, pe care l-a ocupat în ultimii doi ani ai vieții sale.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Milos Obrenovic sr
  2. ^ N.A. Constantinescu, Chestiunea timoceana, Editura Litera, 2000


Predecesor:
titlu nou
Prinț al Serbiei
1817—1839

Succesor:
Milan Obrenović al II-lea


Predecesor:
Aleksandar Karađorđević
Prinț al Serbiei
1858—1860

Succesor:
Mihailo Obrenović al III-lea