Mihail, Prinț de Saxa-Weimar-Eisenach

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Blazonul Casei de Saxa-Weimar-Eisenach

Mihail, Prinț de Saxa-Weimar-Eisenach[1] (germană Michael Prinz von Sachsen-Weimar-Eisenach; n. 15 noiembrie 1946) este actualul șef al Casei de Saxa-Weimar-Eisenach, și descendentul senior pe linie masculină a întregii Case de Wettin.[2]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Prințul Mihail s-a născut la Bamberg, Bavaria, ca singurul fiu al lui Karl August, Mare Duce Ereditar de Saxa-Weimar-Eisenach și al baronesei Elisabeta de Wangenheim-Winterstein (1912–2010).[3] Printre nașii săi se includ: regina Juliana a Țărilor de Jos și Anna Anderson (falsa Marea Ducesă Anastasia a Rusiei), care locuia cu mătușa ei Prințesa Luise de Saxa-Meiningen.[4]

Când tatăl său a murit în 1988, Mihail i-a succedat ca șef al Casei de Saxa-Weimar-Eisenach. În 1991 el a moștenit conducerea casei de Saxa-Altenburg, linia directă stingându-se, iar din 2012 a moștenit și linia regală albertină saxonă, care, de asemenea, s-a stins.[5] Mihail este în linia de succesiune la tronul britanic, el fiind un stănepot al Prințesei Augusta a Marii Britanii, sora mai mare a regelui George al III-lea al Marii Britanii.[3] Cum nu are fii, actualul moștenitor la conducerea casei marelui ducat este vărul său Prințul Wilhelm Ernst (n. 1946), urmat de fiul lui Wilhelm Ernst, Prințul Constantin (n. 1977).

Căsătorii[modificare | modificare sursă]

La 9 iunie 1970, la Hamburg-Eimsbüttel, Prințul Mihail s-a căsătorit civil cu Renate Henkel (n. 17 septembrie 1947), fiica lui Konrad Henkel și a soției acestuia, Jutta von Hülsen. Căsătoria religioasă a avut loc la 4 iulie 1970.[3] Nu au avut copii și au divorțat la Düsseldorf la 9 martie 1974.

S-a recăsătorit cu Dagmar Hennings (n. 24 iunie 1948), fiica lui Henrich Hennings și a soției acestuia, Margarethe Schacht, la Londra la 15 noiembrie 1980. Ei au o fiică:

  • Prințesa Leonie Mercedes Augusta Silva Elisabeth Margarethe de Saxa-Weimar-Eisenach (n. 30 octombrie 1986, Frankfurt)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ In 1919 royalty and nobility were mandated to lose their privileges in Germany, hereditary titles were to be legally borne thereafter only as part of the surname, according to Article 109 of the Weimar Constitution. Styles such as majesty and highness were not retained.
  2. ^ Willis, Daniel A., The Descendants of King George I of Great Britain, Clearfield Company, 2002, pp. 457-458.
  3. ^ a b c Montgomery-Massinberd, Hugh (1972). Burke's Guide to the Royal Family. London: Burke's Peerage, Ltd. p. 266. ISBN 0-220-66222-3 
  4. ^ Mundy, Carlos & Stravlo, Marie. The Lost Romanov Icon and the Enigma of Anastasia. Page XXII
  5. ^ Erbfolgestreit bei den Wettinern