Anna Anderson

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Anna Anderson

Anna Anderson(n. 16 decembrie 1896 — d. 12 februarie 1984) a fost cea mai cunoscută impostoare ce s-a dat drept Marea Ducesǎ Anastasia a Rusiei.[1][2] Anastasia, cea mai tanără fiică a țarului rus Nicolae al II-lea, a fost ucisă împreună cu părinții și frații ei pe data de 17 iulie 1918 de către revoluționarii comuniști, în Ekaterinburg, Rusia; trupul ei nu a fost găsit până în 2008.

În 1920, Anderson a fost internată într-un spital de boli mintale după o încercare de sinucidere pe când trǎia în Berlin. La început, s-a identificat cu numele Fräulein Unbekannt(germ. pentru dna necunoscutǎ) deoarece a refuzat să-și divulge adevărata ei identitate. Mai târziu, a folsit numele Tschaikovsky, iar apoi, Anderson. În martie 1922, Anderson se dă drept o mare ducesă a Rusiei astfel atrăgând pentru prima oară atenția publicului. Majoritatea membrilor familiei ducesei Anastasia și cei care au cunoscut-o, incluzându-l și pe tutorele Pierre Gilliard, au susținut că Anderson era o impostoare, însa, totuși, alții erau convinși că ea era Anastasia. În 1927, o cercetare privată fondată de fratele țarinei, Ernest Louis, Mare Duce de Hesse, a identificat-o pe Anderson ca fiind Franziska Schanzkowska, o muncitoare a unei fabrici de lustruire poloneze, ce a suferit de boli mintale. După un proces ce a durat mai mulți ani, jusitiția germană a decis că Anderson nu avea destule probe pentru a demonstra că ea este Anastasia, dar cu ajutorul mass media, înșelăciunea ei i-a conferit faimă. [3]

Între anii 1922 și 1968, Anderson a trăit în Germania și Statele Unite înconjuratǎ de numeroși fani în sanatorii particulare și azile. A emigrat în Statele Unite în 1968, și nu cu mult înainte ca viza ei să expire, ea s-a căsătorit cu Jack Manaham, un profesor de istorie din Virginia, care a fost mai târziu caracterizat ca “probabil cel mai iubit excentric al Charlottesville-lului”. [4] După moartea ei, în 1984, trupul i-a fost incinerat, iar cenușa ei a fost îngropată în cimitirul Castle Seeon, Germania. După căderea comunismului în Uniunea Sovietică, cadavrele țarului, țarinei și a tuturor celor 5 copii ai lor au fost găsite și mai multe laboratore din țări diferite le-au confirmat identitatea după testele ADN. [1][5] Testele ADN efectuate pe un fir de păr al Annei Anderson și pe mostrele medicale de țesut uman salvate au demonstrat că ADN-ul lui Anderson nu corespundea cu cel al rămășițelor Romanovilor și nici cu cel al rudelor vii ale Romanovilor.[6][7] Pe de altă parte, ADN-ul mitocondrial al Annei se potrivea cu cel al lui Karl Maucher, un nepot al Franziskai Schanzkowska..[7] Majoritatea savanților, istoricilor și jurnaliștilor au căzut de comun acord că Anderson și Schanzkowska erau una și aceeași persoană.[1][8][9][10][11]


Biografia[modificare | modificare sursă]

Azilul Dalldorf(1920-1922)[modificare | modificare sursă]

Pe 27 februarie 1920, o tanără femeie a încercat să-și ia viața în Berlin sărind de pe Bendlerbrücke în Landwehrkanal. A fost salvată de un ofițer de poliție și a fost internată la Spitalul Elisabeth din Lützowstraße. Cum nu avea acte și a refuzat să se identifice, ea a fost admisă ca Fraulein Unbekannt(germ. pentru dna necunoscutā) la un spital de boli mintale în Dalldorf (acum Wittenau, inReinickendorf), unde a rămas pentru următorii 2 ani. Avea cicatrici pe cap și pe corp și vorbea germana cu un accent descris ca fiind “rusesc” de staff-ul medical. La inceputul lui 1922, Clara Peuthert, un pacient psihiatric, a susținut că femeia necunoscută a fost Marea Ducesă Tatiana a Rusiei, una dintre fiicele țarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Odată eliberat, Peuthert a povestit căpitanului rus Nicolas von Schwabe că ar fi văzut-o pe Tatiana în Dalldorf. Schwabe a vizitat azilul și a acceptat-o pe femeie ca fiind Tatiana. Schwabe i-a convins și pe alți emigranți să viziteze femeia necunoscută , incluzând-o pe Zinaida Tolstoi, o prietenă a țarinei Alexandra. Baroneasa Sophie Buxhoeveden, o fostă doamnă de onoare a țarinei, a vizitat azilul impreună cu Tolstoi. Vazând-o pe femeie, Buxhoeveden a declarat ”Ea este prea scundă pentru a fi Tatiana” și a plecat convinsă că femeia nu este marea ducesă a Rusiei. Câteva zile mai târziu, femeia necunoscută nota: ”eu n-am spus că sunt Tatiana”.

O infirmieră din Dalldorf, Thea Malinovsky, a declarat în toamna anului 1921 că femeia i-a spus că era de fapt o altă fiica a țarinei, Anastasia. Oricum, pacienta nu și-a putut aminti incidentul.

Germania și Elveția(1922-1927)[modificare | modificare sursă]

Din mai 1922, femeia a fost considerată a fi Anastasia de către Peuthert, Schwabe și Tolstoy. Buxhoeveden a spus că nu există asemănare. Cu toate acestea, femeia a fost scoasă din azil și gazduită în locuința din Berlin a baronului Arthur von Kleist, un emigrant rus, care fusese șef al poliției în partea rusească a Poloniei înaintea căderii țarului. Polițistul din Berlin care s-a ocupat de acest caz, inspectorul detectiv Franz Grunberg, credea că Kleist “s-ar putea să fi avut motive, așa cum era sugerat în cercul emigranților: dacă vechiile condiții ar fi fost vreodată restaurate în Rusia, el spera într-o avansare spectaculoasă în cazul în care ar fi gasit-o pe tanara femeie.” Ea a început să se numească Anna Tschaikovsky, deși Peuthert o “descria peste tot ca fiind Anastasia. ”Tschaikovsky a stat în locuințele cunoștințelor, incluzându-i pe Kleist, Peuthert, o familie de muncitori săraci numită Bachmann și la o casă a inspectorului Grunberg la Funkenmühle, aproape de Zossen. La Funkenmühle, Grunberg a aranjat o întalnire între sora țarinei, prințesa Irene de Hessia și Rin, și Tschaikovsky, dar Irene nu a recunoscut-o pe aceasta. Grunberg a aranjat de asemenea o vizită din partea prințesei Cecilia a Prusiei, dar Tschaikowsky a refuzat să-i vorbească și Cecilia a plecat confuză de la intalnire. Mai tarziu, în anii 1950, Cecilia a semnat o declarație cum că Tscahikovsky era Anastasia, însă familia Ceciliei a contestat declarațiile ei, susținând ca aceasta suferă de demență.

Din 1925, Tschaikovsky a dezvoltat o infecție tuberculoasă la nivelul brațului ei, fiind plasată succesiv în mai multe spitale pentru tratament. Bolnavă și aproape de moarte, ea a suferit o scădere semnificativă în greutate. A fost vizitată de un reprezentant al țarinei, Alexei Volkov; tutorele său Pierrre Gilliard; soția lui, Shura, care a fost moașa Anastasiei; și sora țarului, Marea Ducesă Olga Alexandrovna a Rusiei. Deși și-au exprimat simpatia pentru boala lui Tschaikovsky și n-au făcut o declarație publică imediată, în final toți au negat că ar fi Anastasia. În martie 1926, și-a petrecut convalescența la Lugano împreună cu Harriet von Rathlef pe cheltuiala unchiului Marei Ducese Anastasia, Prințul Valdemar al Danemarcei. Valdemar a fost dispus să-i ofere lui Tschaikovsky asistență materială prin intermediul ambasadorului danez din Germania, Herluf Zahle, în timp ce identitatea ei era investigată. Pentru ai permite sǎ călătoreasca, Oficiul Străinilor din Berlin i-a eliberat un certificat temporar de identitate ca “Anastasia Tschaikovsky”, cu detaliile personale ale Marii Ducese Anastasia. După o cearta cu von Rathlef, Tschaikovsky a fost mutată la sanatoriul Stillachhaus din Oberstdorf din Alpii Bavarezi, în iulie 1926, iar Rathlef s-a întors la Berlin.

La Oberstdorf, Tschaikovsky a fost vizitată de Tatiana Melnik, nascută ca Botkin. Melnic era nepoata lui Serge Botkin, șeful Oficiului de refugiați ruși din Berlin și fiica medicului personal al familiei imperiale, Dr.Eugene Botkin, care a fost ucis de comuniști alături de familia țarului, în 1918. Tatiana Melnic a întalnit-o pe Marea Duceasă Anastasia ca și copil și ultima dată i-a vorbit în februarie 1917. Lui Melnic, Tschaikovsky îi părea sǎ fie Anastasia, deși “gura se schimbase și se ridase considerabil, și pentru că fața ei era atât de subțiată nasul părea mai mare decât era”. Într-o scrisoare, Melnic a scris: “atitudinea ei era copilaroasă, per total nu putea fi considerată un adult responsabil, ci trebuia condusă și îndrumată ca un copil. Ea nu doar cǎ uitase limbile ,dar își pierduse și acuratețea narațiunii. Chiar și poveștile cele mai simple pe care le spunea erau incorecte și incoerente; erau defapt doar cuvinte puse împreună într-o germană imposibilă și agramată. Defectul ei se afla evident în memoria și văzul ei”. Melnic declara că Tschaikovsky era Anastasia și a presupus că orice inabilitate din partea ei de a-și aminti evenimente și de-a vorbi rusă au fost cauzate de starea ei precara fizică și psihologică. Fie datorită unei sincere dorințe de a “ajuta memoria slabă a pacientei”, fie ca parte a unei șarade deliberate, Melnik a însoțit-o pe Tscahikovsky cu detalii importante din viața în familia imperială.

Castle Seeon (1927)[modificare | modificare sursă]

Franziska Schanzkowska

În 1927, sub presiunea familiei sale, Valdemar a suspendat suportul financiar pentru Tschaikovsky, și fondurile din Danemarca au fost tăiate. Ducele Gerge de Leuchtenberg, o rudă îndepartată a țarului, i-a oferit un cămin la Castle Seeon. Fratele țarinei, Ernest Louis, Mare Duce de Hesse, a angajat un detectiv privat, Martin Knopf, să investigheze supozițiile asupra faptului că Tschaikovsky era Anastasia. În cursul șederii ei la Castle Seeeon, Knopf a raportat că Tschaikovsky era defapt o muncitoare poloneză numită Franziska Schanzcowsca. Schanzcowsca a muncit într-o fabrică de muniție în cursul Primului Razboi Mondial, când, la puțin timp după ce logodnicul ei a fost ucis pe front, o grenadă a scăpat din mana ei și a explodat. Ea a fost rănita la cap și supraveghetorul a fost omorat în fața ei. Ea a devenit apatică și depresivă și a fost declarată nebună în 19 septembrie 1916, petrecând un timp în azile de nebuni. La inceputul anilor 1920, a fost raportată disparută din locuința sa din Berlin și de atunci n-a mai fost vazută sau auzită de către familia sa. În mai 1927, fratele Franziskai, Felix Schanzcowsca i-a fost prezentat lui Tschaikovsky la un local din Wasserburg aproape de Castle Seeon. Fiul lui Leuchtenberg, Dimitri, era ferm convins că Tscahicowsky era un impostor și că ea a fost recunoscută de Felix ca fiind sora lui, dar fiica lui Leuchtenberg, Natalie, a ramas convinsă de autenticitatea lui Tcshaicowsky. Leuchtenberg însuși era ambivalent. Conform propriei descrieri, inițial Felix a declarat că ea era sora lui Franzisca, dar jurământul pe care l-a semnat vorbește doar de “o asemănare puternică”, subliniată de diferențe fizice și spune că Tschaicovsky nu l-a recunoscut. Cațiva ani mai târziu, familia lui Felix a spus că el știa că femeia era sora lui, dar a ales s-o lase să-și trăiasca noua ei viața, care era mult mai confortabilă decât orice altǎ alternativǎ.

Printre vizitatorii de la Seeon, a fost și prințul Felix Iusupov, soțul prințesei Irina Alecsandrovna de Rusia, care a scris “declar categoric că ea nu este Anastasia NIcolaevna, ci doar o aventurierǎ bolnavă, isterică și groaznică actriță. Pur și simplu nu înteleg cum cineva poate să aibă dubii în privința asta. Dacă ai fi văzut-o sunt convins că ai fi căzut în oroare la gândul că această creatură groaznică ar putea fi fiica țarului nostru.” Totuși, alți vizitatori, cum ar fi Felix Dussel, un ofițer pe care Anastasia la vizitat în spital în cursul anului 1916 și Gleb Botkin, care o cunoscuse pe Anastasia ca și copil și era fratele Tatianei Melnik, erau convinși că Tschaikovsky nu mințea.

Statele Unite ale Americii(1928-1931)[modificare | modificare sursă]

Din 1928, Tschaikovsky declarǎ cǎ ar fi primit interes și atenție în Statele Unite, unde Gleb Botkin a publicat articole susținâdu-i cauza. Publicitatea lui Botkin a căpătat atenția unei prietene din copilaria Anastasie, Xenia Leeds, o fostă prințesă rusoaică, care s-a măritat cu un bogat industriaș american. Botkin și Leeds au aranjat ca Tschaikovsky să călătorească în Statele Unite la bordul liniei Berengaria pe banii lui Leeds. În cursul călătoriei din Seeon în State, Tschaikovsky s-a oprit la Paris, unde l-a întâlnit pe Marele Duce Andrei Vladimirovici al Rusiei, vărul țarului, care ar fi crezut-o că este Anastasia. Timp de 6 luni, Tschaicovsky a trăit la Oyster Bay, reședința din New York a familiei Leeds.

Ca a 10-a aniversare de la asasinarea țarului, în preajma lui iulie 1928, Botkin a angajat un avocat, Edward Fallows, pentru a face demersurile legale pentru a obține toate proprietățile țarului din afara Uniunii Sovietice. Cum moartea țarului n-a fost niciodată dovedită, testamentul putea fi eliberat rudelor doar la zece ani după data presupusei sale morți. Fallows a pornit o companie numită Grandanor Corporation (un acronim al Grand Ducese Anastasia of Russia), care a căutat să strângă fonduri vânzând acțiuni ale oricaror proprietăți cu perspectivă. Tschaikovsky a declarat că țarul a depozitat bani peste hotare, fapt ce a stranit rumori nefondate cu privire la o avere imensă a familiei Romanov, în Anglia. Rudele supraviețuitoare a Romanoviilor i-a acuzat pe Botkin și Fellows de vânătoare de averi, iar Botkin i-a acuzat pe ei că încearcă s-o desmoștenească pe Anastasia de partea ce i se cuvine. Exceptând un depozit relativ mic din Germania distribuit rudelor recunoscute ale țarului nu au fost gasiți alți bani. După o ceartă, probabil după reclamația lui Tschaicovsky vizavi de testament (dar nu peste declarația ei de a fi Anastasia), Tschaikovsky s-a mutat din vila lui Leeds și pianistul Sergei Rachmaninoff a aranjat pentru ea sa trăiască la Hotelul Garden City din Hemstead, New York și apoi într-o mică căsuță. Pentru a evita presa, ea a fost catalogată drept Mrs. Anderson, nume sub care a fost cunoscută ulterior. În octombrie 1928, după moartea mamei țarului, Împǎrǎteasa Maria, 12 dintre rudele cele mai apropiate ale țarului s-au întâlnit la funeralile Mariei și au semnat o declarație care o denunță pe Anderson ca fiind o impostoare. Declarația de la Copenhaga, așa cum urma să fie cunoscută, a explicat “Simțul nostru al datoriei ne împinge să susținem că povestea nu este decât un basm. Memoria celor pierduți va fi batjocorită dacă permitem ca povetsea aceasta fantastică să se raspandeacă și să câstige credibilitate. Gleb Botkin a răspuns cu o scrisoare publică Marii Ducese Xenia Alexandrovna a Rusiei, care se referă la familie ca fiind lacomă și lipsită de scrupule și declară că ei doar au denunțat-o pe Anderson pentru bani.

De la începutul anului 1929, Anderson a trăit cu Annie Burr Jennings, o celibatară bogată de pe Park Avenue fericită să gazduiască pe presupusa fiică a țarului. Pentru urmatoarele 19 luni, Anderson a fost toastul societății din New York. Apoi, un comportament de autodistrugere i-a intrat în obicei, comportament ce a culminat cu câteva ieșiri violente, ca uciderea animalului ei de casă sau fuga ei de-a lungul acoperișului, dezbracată. La data de 24 iulie 1930, judecătorul Peter Schmuck al Curții supreme din New York a semnat un ordin de internare a ei într-un ospiciu. Înainte de a putea fi luată, Anna s-a închis în camera ei, și ușa a fost spartă cu ajutorul unui topor. A fost luată cu forța și dusă la Sanatoriul Four Winds din Westchester County, New York, unde a rămas pentru mai mult de un an. În august 1932, Anna s-a întors în Germania însoțită de o asistentă privată într-o cabină inchisă pe vasul Deutschland. Jennings a plătit călătoria, șederea la Sanatoriul Westchester, și o îngrijire suplimentară de 6 luni în aripa de psihiatrie a unui stabiliment de asistență medicală la Ilten, aproape de Hanover. La sosisrea în Ilten, Anna a fost considerată sănătoasă, dar întrucât camera ei fusese plătita în prealabil, și nu avea unde să meargă în altă parte, a rămas în continuare într-o camera din ospiciu.

Germania (1931-1968)[modificare | modificare sursă]

Întoarcerea Annei Anderson în Germania a atras presa, și a atras mai mulți membri ai aristocrației germane pentru cauza ei. Ea a trăit din nou ca un oaspete, fiind gazduită de oameni bine-doritori. În 1932, tabloidul britanic News of the World a publicat o poveste senzatională care o acuza ca fiind o actriță româna ce a comis o fraudă. Avocatul ei, Fallows, a intentat un proces pentru calomnie, dar cazul de lungă durată a continuat până la izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, moment în care cazul a fost respins, deoarece Anderson a locuit în Germania, iar rezidenții germani nu puteau fi dați în judecată în țările inamice. Din 1938, avocații ce se luptau pentru Anderson în Germania au contestat distribuția averii facuta de catre țar relațiilor sale recunoscute, iar aceștia, la rândul lor au atacat identitatea ei. Litigiul a continuat fără rezolvare timp de decenii; Lord Mountbatten s-a folosit de relațiile sale pentru a o “lovi” pe Anderson. Acest proces a devenit cel mai lung proces în curs din istoria Germaniei.

Anderson a avut o întâlnire finală cu familia Schanzkowski în 1938. Gertrude Schanzkowska a insistat că Anderson a fost sora ei, Franziska, iar guvernul nazist a propus organizarea unei întâlniri pentru a determina identitatea Annei, și în cazul în care ar fi fost acceptata ca Schanzkowska ea ar fi fost închisă. Familia Schanzkowski a refuzat să semneze declarații împotriva ei , și nici o altă acțiune nu a mai fost luată. În 1940, Fallows Edward a murit practic sărac după ce a pierdut toată averea sa pe încercarea de a obține o parte din averea inexistentă a țarului pentru Corporation Grandanor. Spre sfârșitul războiului, Anderson a trăit la Schloss Winterstein cu Louise de Saxa-Meiningen, loc ce a devenit Zona de ocupație sovietică. În 1946, Prințul Frederick de Saxa-Altenburg a ajutat-o să treacă granița la Bad Liebenzell în zona de ocupație franceză.

Prințul Frederick a dus-o pe Anderson într-o fostă baracă a armatei în micul sat Unterlengenhardt, în Pădurea Neagră, loc în care ea a devenit un fel de atracție turistică. Lili Dehn, un prieten al țarei Alexandra, a vizitat-o și a recunoscut-o ca Anastasia, dar atunci când Charles Sydney Gibbes , învățătorul imperial de limbă engleză a întâlnit-o pe Anderson, el a declarat că este o fraudă. Într-o declarație pe proprie răspundere, el a jurat: "Ea în nici un fel nu seamănă cu adevărata Mare Ducesă Anastasia pe care am cunoscut-o... Sunt chiar convins că ea este o impostoare. ". Ea a devenit un pustnic, înconjurată de pisici, și casa ei a început să se descompună. În mai 1968, Anderson a fost dusă la un spital la Neuenbürg după ce a fost gasită inconștientă in cabana ei.

Ultimii ani (1968-1984)[modificare | modificare sursă]

Botkin locuia in orașul universitar Charlottesville, Virginia , și un prieten de-al său, profesorul de istorie și geneolog John Manahan Eacott, a plătit Annei o călătorie în Statele Unite. Ea a intrat în țară cu o viză pe 6 luni, și la scurt timp înainte ca aceasta să expire, s-a căsătorit în cadrul unei ceremonii civile la 23 decembrie 1968. Jack Manahan s-a bucurat de această căsătorie de conjunctură, și s-a descris pe sine ca "Marele Duce-în-așteptare" sau "fiu vitreg pentru țar". Cuplul a trăit în dormitoare separate, într-o casă din Circle University din Charlottesville, și deținea, de asemenea, o fermă în apropierea Scottsville. Botkin a murit în decembrie 1969. În luna februarie a anului următor, procesele în cele din urmă au ajuns la capăt; nicio parte nu a putut stabili identitatea lui Anderson.

Jack și Anderson, acum din punct de vedere legal numită Anastasia Manahan, au devenit bine cunoscuți în zona Charlottesville ca excentrici. Deși Jack Manahan era bogat, au trăit în mizerie, cu un număr mare de câini și pisici, și mormane de gunoi. La 20 august 1979, Anderson a fost dusă la spitalul Martha Jefferson din Charlottesville din pricina unei probleme intestinale. O tumoare și un intestin au fost eliminate de către Dr. Richard Shrum.

Având în vedere că atât Jack cât și Anderson aveau o stare proastă de sănătate, în noiembrie 1983, Anderson a fost instituționalizată, și un avocat, William Preston, a fost numit în calitate de gardian al ei de către auroritațile juridiciare locale . Câteva zile mai târziu, Manahan “a răpit-o" pe Anderson de la spital, și timp de trei zile au condus în jurul Virginiei. După ce au fost dați in urmărire in 13 state, au fost găsiti, iar Anderson s-a întors la o unitate de îngrijire. În ianuarie ea a fost aproare de a suferi de un accident vascular cerebral și la 12 februarie 1984, a murit de pneumonie. A fost incinerată în aceeași zi, iar cenușa ei a fost îngropată în cimitirul de la Castelul Seeon la 18 iunie 1984.

Probe de ADN[modificare | modificare sursă]

În 1991, cadavrele țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, țarei Alexandra și a trei fiice de-ale lor au fost exhumate dintr-o groapă comună din apropierea Ekaterinburg. Ei au fost identificați atât in urma testelor ADN, cât și în urma anazizelor scheletelor. De exemplu, ADN-ul mitocondrial a fost folosit pentru a determina relațiile materne, astfel s-a descoperit potrivirea cu prințul Filip, Duce de Edinburgh, a cărui bunică era Prințesa Victoria de Hesse, soră a Alexandrei. Corpurile aparțnând lui Alexei si a celeilalte fiice au fost descoperite in 2007.

O mostră de țesut a Annei, parte din intestinul înlăturat pe durata operației din 1979, a fost păstrat la Spitalul Martha Jefferson, din Charlottesville, Virginia. ADN-ul mitocondrial al acesteia a fost extras din mostră și comparat cu cel al familiei Romanov. Acesta nu se potrivea cu cel al Ducelui de Edinburgh, confirmând că Anderson nu era Anastasia. Cu toate acestea, proba de ADN furnizată de Karl Maucher, un nepot al surorii Franziskei Schanzkowska, Gertrude (Schanzkowska) Ellerik, indică faptul că Karl Maucher și Anna Anderson erau legați prin mamă, și că Anderson a fost Schanzkowska. Cinci ani după ce testarea inițială a fost făcuta, Dr. Terry Melton din Departamentul de Antropologie al Universitații de Stat din Pennsylvania , a declarat că secvența de ADN care o leagă pe Anderson de familia Schanzkowski era "încă unica". Astfel, singurele concluzii au fost acelea că Anderson era într-adevăr Franziska Schanzkowska.

Similar, cateva fire de păr ale Annei, găsite în interiorul unui plic dintr-o carte ce aparținea soțului Annei, Jack Manahan, au fost de asemenea testate. ADN-ul mitocondrial din părul acesteia se potrivea mostrelor din spital si aceasta intărea teoria provenienței din familia Schanzkowska.

Evaluarea[modificare | modificare sursă]

Deși în Iulie 1918 comuniștii au ucis intreaga familie imperială Romanov, inclusiv pe Marea Ducesă Anastasia, în vârsta de doar 17 ani, timp de cațiva ani după acestea dezinformarea comuniștilor a alimentat zvonurile conform cărora membrii ai familiei țariste ar fi suprafiețuit. Zvonurile contradictorii despre soarta familiei au permis impostorilor să susțină că sunt supraviețuitori ai familiei Romanov.

Majoritatea impostorilor au fost descoperiți; cu toate acestea, insistențele Annei Anderson au persistat. Cărți și pamflete susținând pretențile sale au fost incluse în cartea scrisă de Harriet von Rathlef-Keilmann, Anastasia, ein Frauenschicksal als Spiegel der Weltkatastrophe (Anastasia, Soarta unei femei ca o oglinda a catastrifei lumii), carte ce a fost publicată în Germania si Elveția în 1928, acestea deși unele secvențe au fost publicate încă din anul 1927 de ziarul Berliner Nachtausgabe. A fost atacată de lucrări precum La Fausse Anastasie (falsa Anastasia) scrisă de Pierre Gilliard și Constantin Savitch, publicată de Payot of Paris in 1929. Mărturii contradictorii și dovezi fizice, precum comparația trăsăturilor faciale, care alternativ susțineau și contraziceau situația Annei, au fost folosite atât pentru cât și împotriva ideei cum că ea ar fi fost Anastasia. În absența oricăror documatări clare sau a unor dovezi fizice solide, întrebarea dacă Anderson a fost Anastasia, a fost la îdemana opiniei fiecărei persoane. Așa cum Anderson insăși a spus în engleză, “tu de asemenea poți să crezi sau nu. Nu contează în niciul fel oricum. Tribunalele germane nu au reușit să decidă cererea acesteia în nicio privință și mai târziu, după 40 de ani de deliberare, au hotărat că cererea ei “nu a fost nici aprobată nici infirmată”. Dr. Günter von Berenberg-Gossler, avocat pentru adversarii lui Anderson în ultimii ani de judecată, a declarat că în timpul proceselor germane presa a fost întotdeauna mult mai interesată de raportarea parții ei de poveste decât de a oferi o perspectivă corectă, imparțială.

În 1957, o versiune a poveștii “Anderson”, pusă cap la cap de susținătorii ei și intercalată cu comentarii de Roland Krug von Nidda, a fost publicată în Germania sub titlul “Ich, Anastasia, Erzähle”(Eu, Anastasia, o autobiografie). Cartea includea "poveste fantastica" ce spune că Anastasia a scăpat din Rusia intr-o caruță de ferma împreună cu un om numit Alexandru Tschaikovsky, cu care s-a căsătorit și a avut un copil, înainte de a fi împușcat mortal în București pe o strada, iar copulul, Alexei, a dispărut într-un orfelinat.

Chiar susținătorii Annei au admis că povestiile acelea ce spun cum a scăpat din Rusia "ar putea părea invenții indrăznețe, chiar si pentru un dramaturg", în timp ce contestatarii ei considerau povestea ca fiind o poveste de dragoste din basme. Alte opere bazate pe premisa că Anderson a fost Anastasia, scrise înainte de testele ADN, includ biografiile de Peter Kurth și James Lovell Blair. Recente biografii scrise de John Klier , Massie Robert și Greg King ce o descriu ca fiind un impostor, au fost scrise după ce testele ADN au demonstrat că nu a fost Anastasia.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Coble, Michael D; Loreille, Odile M; Wadhams, Mark J; Edson, Suni M; Maynard, Kerry; Meyer, Carna E; Niederstätter, Harald; Berger, Cordula et al. (11 martie 2009), Mystery Solved: The Identification of the Two Missing Romanov Children Using DNA Analysis, doi:10.1371/journal.pone.0004838, http://www.plosone.org/article/info%3Adoi%2F10.1371%2Fjournal.pone.0004838, accesat la 3 iulie 2009 
  2. ^ Godl, John (1 august 1998), „Anastasia: The Unmasking of Anna Anderson”, The European Royal History Journal (Oakland: Arturo Beeche) (VI): 3–8 
  3. ^ Klier and Mingay, p. 109; Kurth, Anastasia, pp. 10, 53
  4. ^ Tucker, William O., Jr. (5 iulie 2007), „Jack & Anna: Remembering the czar of Charlottesville eccentrics”, The Hook (Charlottesville, Virginia: Better Publications LLC), http://www.readthehook.com/stories/2007/07/05/COVER-jackManahan-I.rtf.aspx, accesat la 3 iulie 2009 
  5. ^ Rogaev, Evgeny I; Grigorenko, Anastasia P; Moliaka, Yuri K; Faskhutdinova, Gulnaz; Goltsov, Andrey; Lahti, Arlene; Hildebrandt, Curtis; Kittler, Ellen LW et al. (31 martie 2009), „Genomic identification in the historical case of the Nicholas II royal family”, Proceedings of the National Academy of Sciences 106 (13): 5258–5263, doi:10.1073/pnas.0811190106, http://www.pnas.org/content/106/13/5258.abstract, accesat la 8 septembrie 2009 
  6. ^ Van der Kiste and Hall, p. 174
  7. ^ a b Stoneking, Mark; Melton, Terry; Nott, Julian; Barritt, Suzanne; Roby, Rhonda; Holland, Mitchell; Weedn, Victor; Gill, Peter et al. (9 ianuarie 1995), „Establishing the identity of Anna Anderson Manahan”, Nature Genetics 9 (1): 9–10, doi:10.1038/ng0195-9, PMID 7704032, http://www.nature.com/ng/journal/v9/n1/abs/ng0195-9.html, accesat la 3 iulie 2009 
  8. ^ Bryan Sykes (2001), The Seven Daughters of Eve, New York: Norton, p. 75, ISBN 0-393-02018-5 
  9. ^ Massie, p. 249
  10. ^ Gutterman, Steve (23 august 2007), Bones turn up in hunt for last czar's son, Associated Press, http://www.msnbc.msn.com/id/20417240/, accesat la 3 iulie 2009 
  11. ^ Sieff, Martin (1 mai 2008), Romanov mystery finally solved, United Press International, http://www.upi.com/news/issueoftheday/2008/05/01/Romanov-mystery-finally-solved/UPI-19691209678305/, accesat la 3 iulie 2009