Membri Ku Klux Klan în politica Statelor Unite

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Aceasta este o listă parțială a câtorva persoane importante din politica Statelor Unite care au fost sau se suspectează că ar fi fost membre ale organizației Ku Klux Klan înainte de a ocupa funcții publice.

Politicieni care au fost membri Ku Klux Klan[modificare | modificare sursă]

Robert Byrd[modificare | modificare sursă]

Robert Byrd, fostul recrutor al Ku Klux Klan.

Robert C. Byrd, fost recrutor pentru Ku Klux Klan, a ocupat funcția de Kleagle și Exalted Cyclops în fracțiunea locală. După ce a părăsit grupul, Byrd i-a susținut pe aceștia la începutul carierei sale politice. Deși a menționat că a părăsitul Ku Klux Klanul în 1943, Byrd i-a redactat o scrisoare liderului Klanului în 1946: „Klanul este mai necesar ca oricând și sunt nerăbdător în a-i vedea renașterea aici în Virginia de Vest.” Byrd a încercat să-și apere apartenența în campania sa politică pentru Senat din 1958.[1] Byrd, candidat democrat, a devenit în cele din urmă liderul partidului său în Senat.[2] Ani mai târziu a declarat că înscrierea în Klan a fost o „greșeală imensă.” Totuși, în cadrul unei emisiuni televizate în 2001, aceasta a utilizat expresia „white niggers”.[3]

Edward Douglass White[modificare | modificare sursă]

Edward Douglass White, politician democrat și Șef al Curții Supreme de Justiție, era un cunoscut membru al KKK în statul său din Louisiana unde ocupase funcția de senator.[4][5]

Hugo Black[modificare | modificare sursă]

Edward White

În 1921, Hugo Black l-a apărat cu succes pe preotul E. R. Stephenson în procesul în care se făcea vinovat de moartea preotului catolic James Edwin Coyle. Black, politician democrat, s-a înscris în Ku Klux Klan la scurt timp după aceea, pentru a obține voturi din partea anticatolicilor din Alabama. A câștigat campania senatorială datorită aparițiilor sale în cadrul întâlnirilor KKK din statul Alabama. Ani mai târziu, acesta avea să declare într-un interviu că:

La momentul respectiv, m-am înscris în toate organizațiile din zonă! ... În regiunea mea din Alabama, Klanul nu era implicat în activități ilegale ... Sentimentul general al comunității erau acela că dacă cetățenii responsabili nu se înscriu în Klan, acesta va devenit curând dominat de membri mai puțin responsabili.[6]

Apartenența sa la organizație a fost secretă până când a devenit membru al Curții Supreme. Black a declarat în cele din urmă că decizia sa de a se alătura Klanului a fost o greșeală, însă „m-aș fi înscris în orice grup dacă m-ar fi ajutat în a obține voturi”.[7][8]

Theodore G. Bilbo[modificare | modificare sursă]

Theodore G. Bilbo, politician democrat, Guvernator al statului Mississippi și mai târziu senator pentru Mississippi, a fost fondatorul fracțiunii KKK din statul în cauză.[9][10]

John Brown Gordon[modificare | modificare sursă]

Hugo Black

John Brown Gordon, politician democrat și senator pentru Georgia, a fost fondatorul KKK din statul Georgia.[11]

Joseph E. Brown[modificare | modificare sursă]

Joseph E. Brown, politician democrat și senator pentru Georiga, a fost un susținător important al organizației în statul său.[12]

Elmer David Davies[modificare | modificare sursă]

Elmer David Davies, politician democrat și judecător federal al United States District Court for the Middle District of Tennessee, a fost membru KKK în perioada studenției.[13]

Edward L. Jackson[modificare | modificare sursă]

Theodore G. Bilbo

Edward L. Jackson, politician republican, a devenit Guvernator al statului Indiana în 1925. Administrația acestuia a devenit ținta criticilor după ce s-a aflat că favorizează agenda și asociații organizației Ku Klux Klan. Reputația lui Jackson a fost și mai afectată odată cu arestarea și condamnarea liderului D.C. Stephenson pentru violarea și uciderea lui Madge Oberholtzer. Când s-a descoperit că Jackson a încercat să-l mituiască pe fostul guvernator Warren T. McCray cu 10.000$ în vederea numirii unui membru al grupului într-o funcție publică, acestuia i s-a intentat proces, proces care i-a încheiat cariera politică.[14]

Rice W. Means[modificare | modificare sursă]

Rice W. Means, senator republican pentru Colorado, a fost membru KKK în statul său. A ocupat funcția pe o perioadă de 3 ani în Congres înainte să piardă realegerea în fața republicanului Charles W. Waterman în alegerile din 1926.[15][16]

Clarence Morley[modificare | modificare sursă]

Edward L. Jackson

Clarence Morley, politician republican și Guvernator al statului Colorado, a fost membru al KKK și un susținător înveterat al Prohibiției. A încercat să interzice Bisericii Catolice utilizarea vinului în ceremoniile religioase și le-a cerut celor din Universitatea din Colorado să-și concedieze toți profesorii evrei și catolici.[16][17][18][19]

Bibb Graves[modificare | modificare sursă]

Bibb Graves este un politician democrat care a ocupat funcția de Guvernator al statului Alabama. A pierdut prima campanie pentru această funcție în 1922, însă patru ani mai târziu, cu ajutor din partea Ku Klux Klanului, a fost ales pentru prima dată ca guvernator. Graves a ocupat funcția de Exalted Cyclops al fracțiunii din Montgomery și a profitat de puterea politică pe care o obținea din apartenența la organizație.[20]

Clifford Walker[modificare | modificare sursă]

Statutul de membru KKK al Clifford Walker, politician democrat și Guvernator al Georgiei, a fost dezvăluit de către presă în 1924.[21]

George Gordon[modificare | modificare sursă]

Bibb Graves

George Gordon, democrat și membru al Congresului pentru Districtul 10 din Tennessee, a fost unul dintre primii membri ai Klanului. În 1867, Gordon a devenit primul Grand Dragon din Tennessee și i-a redactat preceptele.[22]

John Tyler Morgan[modificare | modificare sursă]

John Tyler Morgan, politician democrat și senator pentru Alabama, a fost Grand Dragon al KKK în Alabama.[23][24]

Edmund Pettus[modificare | modificare sursă]

Edmund Pettus, democrat și senator pentru Alabama, fost Grand Dragon al KKK în Alabama.[25]

John W. Morton[modificare | modificare sursă]

John Morton, politician democrat și secretar de stat al Tennessee, a fost fondatorul fracțiunii Nashville din KKK.[26]

John Tyler Morgan

William L. Saunders[modificare | modificare sursă]

William L. Saunders, politician democrat, a fost secretar de stat al Carolina de Nord și fondatorul fracțiunii din acest stat.[27]

John Clinton Porter[modificare | modificare sursă]

John Clinton Porter, politician democrat, a fost membru al Klanului la începutul anilor 1920 și a ocupat funcția de primar al Los Angeles.

Benjamin F. Stapleton[modificare | modificare sursă]

Benjamin F. Stapleton, politician democrat, a fost primar al orașului Denver între anii 1920-1940. A fost membru al organizației la începutul anilor 1920 și și-a numit colegii din KKK în diferite poziții din administrația municipală.[28]

David Duke[modificare | modificare sursă]

David Duke

David Duke, politician care a candidat în alegerile preliminare pentru prezidențiale atât din partea democraților, cât și a republicanilor, era cunoscut pentru rolul său în Ku Klux Klan.[29] Acesta a înființat la mijlocul anilor '70 Knights of the Ku Klux Klan; Și-a redenumit funcția de lider în „Director Național” și a menționat că KKK-ul trebuie să „iasă din pășuni și să intre în sălile de conferințe”. A părăsit organizația în 1980. A candidat la funcția de președinte în preliminarile din 1988, iar în 1989 a trecut la Partidul Republican.[30] În același an a devenit membru al Louisiana State Legislature din districtul 81 și a devenit președintele consiliului de administrare al Partidului Republican pentru St. Tammany Parish.[31]

Posibili membri ai Ku Klux Klan[modificare | modificare sursă]

Warren G. Harding[modificare | modificare sursă]

Cu toate că o sursă precizează că Warren G. Harding, politician republican, a fost membru Ku Klux Klan în timp președinției sale, afirmația se bazează pe relatarea unei persoane care a asistat la o relatarea unui martor în 1985 a unei mărturisiri pe patul de moarte care a avut loc în anii '40 și care avea ca subiect un eveniment din anii '20. Investigațiile independente au scos în evidență numeroase contradicții și nici o dovadă. Istoricii resping ideea și menționează că Harding a luptat în mod public împotriva organizației.

Warren G. Harding

Wyn Craig Wade afirmă că apartenența lui Harding la grup este factuală și oferă o relatare detaliată a unei ceremonii secrete în Casa Albă, informație primită în 1985 de la jurnalistul Stetson Kennedy. Acesta din urmă, alături de Elizabeth Gardner, au înregistrat spre finalul anilor '40 mărturia fostului Imperial Klokard Alton Young, aflat pe patul de moarte. Young menționa că făcut parte din echipa care l-a înscris pe președinte. Concomitent, acesta a repudiat rasismul.[32][33]

În lucrarea Freakonomics din 2005, economistul Universității Chicago, Steven D. Levitt, și jurnalistul Stephen J. Dubner au făcut aluzie la posibila apartenență a lui Harding. Totuși, într-un text publicat în The New York Times Magazine sub titlul „Hoodwinked? Does it matter if an activist who exposes the inner workings of the Ku Klux Klan isn't open about how he got those secrets?”, Dubner și Levitt afirmau că nu mai acceptă declarația lui Stetson Kennedy.[34]

Platforma Partidului Republican din 1920 a cerut Congresului să adopte legi împotriva linșajului.[35] Harding a fost primul președinte american care a denunțat public linșajul într-un important discurs în Birmingham, Alabama, pe data de 21 octombrie, 1921, eveniment discutat în presa națională. Acesta a susținut și o lege împotriva linșajului în Congres în perioada administrației sale. Deși aceasta nu a trecut de Senat, astfel de activități nu sunt specifice unui membru al KKK.

În lucrarea The Strange Deaths of President Harding, istoricul Robert Ferrell menționează că nu a reușit să găsească dovezi care să confirme „ceremonia” din Casa Albă în care Harding ar fi devenit membru Ku Klux Klan. John Dean, în lucrarea sa Warren Harding (2004), menționează lipsa dovezilor care să susțină apartenența președintelui la organizație. De asemenea, documentele personale deținute de secretarul său, George Christian Jr., nu susțin ideea că Harding ar fi primit membri KKK în perioada administrației sale.

Payne susține că organizația era atât de enervată de atacurile lui Harding încât a creat și răspândit zvonuri false despre o posibile apartenență a președintelui la Ku Klux Klan.[36]

Carl S. Anthony, biograful soției lui Harding, nu a descoperit dovezi care să susțină apartenența lui Harding. Discută în schimb evenimentele care au condus la zvonul așa-zisei ceremonii din Casa Albă din iunie, 1923:

Conștient fiind că unele fracțiuni ale organizației Shriners erau anticatolice și implicit simpatizante ale Ku Klux Klanului, respectiv că grupul organiza un protest la mai puțin de 1 km de Washington, Harding a cenzurat grupurile în discursul său Shriners. Presa „l-a considerat drept un atac direct” împotriva Klanului.[37]

În 2005, The Straight Dope a prezentat un rezumat a numeroase argumente împotriva apartenenței lui Harding și precizează că, deși ar fi fost utilă din punct de vedere politic înscrierea publică în Ku Klux Klan, o ceremonie privată nu i-ar fi adus niciun avantaj pe scena politică.[38]

De asemenea, ideea că Harding ar fi avut sânge afro-american este un zvon fals.

Harry S. Truman[modificare | modificare sursă]

Harry Truman

Harry S. Truman, politician democrat, al 33-lea președinte al Statelor Unite (1945), a fost acuzat de oponenți că a cochetat cu organizația. În 1924, acesta ocupa funcția de judecător în Comitatul Jackson, Missouri. Prietenii săi,  Edgar Hinde și Spencer Salisbury, i-au recomandat acestuia să intre în KKK în perioada realegerilor. Organizația avea putere politică în Comitatul Jackson, iar doi dintre inamicii lui Truman din Partidul Democrat erau susținuți de către Klan. Acesta a refuzat la început, însă a plătit cotizația de membru în valoarea de 10$ și o întâlnire cu ofițerul grupului a fost stabilită.[39]

Conform versiunii lui Salisbury, Truman a fost înscris, însă „nu a fost activ; era doar un membru care nu făcea nimic”. Totuși, Salisbury a mărturisit acestă poveste după ce a intrat în conflict cu Truman, motiv pentru care istoricii pun sub semnul întrebării validitatea afirmațiilor.[40]

Conform perspectivelor lui Hinde și Truman, ofițerul Klanului i-a cerut lui Truman să jure că dacă va fi reales, nu va angaja catolici sau evrei. Truman a refuzat și le-a cerut să-i returneze cotizația de membru; majoritatea oamenilor aflați sub comanda sa în Primul Războil Mondial au fost irlandezi catolici.[41]

Truman nu a fost de acord cu anticatolicismul Ku Klux Klanului deoarece acesta se afla sub protecția familiei catolice Pendergast, aflată în fruntea unei organizații politice puternice din Comitatul Jackson. Truman ar fi fost acceptat de către familia Pendergast deoarece nu făcea parte din nicio organizație anticatolică de tip KKK.[42] Acesta a declarat mai târziu că aceștia „l-au amenințat cu moartea”, motiv pentru care „am părăsit întâlnirea și i-am provocat să încerce”. Totuși, biograful Alonzo Hamby afirmă că această poveste, nefiind susținută de documente, este doar o confabulație care are la bază întâlnirea cu o mulțime de democrați ostili; această mărturisire arată tendința lui Truman de a-și modifica istoria personală.[43] Admiratorii lui Truman văd în flirtul său cu organizația KKK o eroare de moment și scot în evidență faptul că cel mai bun prieten al acestuia și partenerul său de afaceri, Eddie Jacobson, era evreu. De asemenea, în timpul administrației sale au avut loc ameliorări semnificative în ceea ce privește drepturile civile ale persoanelor de culoare.[44]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pianin, Eric. "A Senator's Shame." Washington Post 19 June 2005.
  2. ^ NAACP Civil Rights Federal Legislative Report Card: 108th Congress
  3. ^ Top Senate Democrat apologizes for slur
  4. ^ https://www.theadvocate.com/baton_rouge/news/politics/article_2c909d46-846a-11e7-99f0-5ffa6486634e.html
  5. ^ Schmidt, Benno C. “Principle and Prejudice: The Supreme Court and Race in the Progressive Era. Part 3: Black Disfranchisement from the KKK to the Grandfather Clause.” Columbia Law Review, vol. 82, no. 5, 1982, pp. 835–905. JSTOR, JSTOR, www.jstor.org/stable/1122210.
  6. ^ Roger K, Newman, Hugo Black: a biography(1997) p 97.
  7. ^ Ball, Hugo L. Black pp 16, 50.
  8. ^ Hugo Black's membership was the subject of Ray Sprigle's 1938 series of articles in the Pittsburgh Post-Gazette, for which Sprigle won the Pulitzer Prize.
  9. ^ Obama's new home was slow to accept integration
  10. ^ Sen. Theodore G. Bilbo's Legacy of Hate
  11. ^ Douglas A. Blackmon, Slavery By Another Name: The Re-Enslavement of Black Americans from the Civil War to World War II (2008)
  12. ^ Douglas A. Blackmon, Slavery By Another Name: The Re-Enslavement of Black Americans from the Civil War to World War II (2008)
  13. ^ Kingsport Times. "DAVIES OPPOSITION GROWS IN SENATE. Confirmation of Tennessean For U.S. Judge Recalled By Committee". Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  14. ^ Gugin, Linda; St. Clair, James E. (2006). The Governors of Indiana. Indiana: Indiana Historical Society Press. pp. 276, 278. ISBN 0-87195-196-7.
  15. ^ Waterman, Edgar Francis; Jacobus, Donald Lines (1954). "Charles Winfield [Waterman]". The Waterman Family. 3. New Haven, Connecticut: E. F. Waterman. p. 187. OCLC 2023265.
  16. ^ a b „Colorado Governors: Clarence Morley. State of Colorado collections” (PDF). Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  17. ^ Lynn Bartels. „Bob Beauprez bypasses KKK member, attacks Hickenlooper as most "extreme" governor”. Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  18. ^ Mike Littwin. „The gov's race: There's extreme, and then there's extreme”. Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  19. ^ Cara Degette. „When Colorado was Klan country”. Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  20. ^ Glenn Feldman,Politics, Society and the Klan in Alabama, 1915–1949 (Tuscaloosa: University of Alabama Press, 1999); Rice, 138.
  21. ^ „Georgia Governor Clifford Mitchell Walker”. Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  22. ^ Michael Newton (). White Robes and Burning Crosses: A History of the Ku Klux Klan from 1866. p. 9. 
  23. ^ Keith S. Hebert. „Ku Klux Klan in Alabama during the Reconstruction Era”. Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  24. ^ Davis, Susan Lawrence, Authentic history, Ku Klux Klan, 1865-1877. New York, 1924, p. 45.
  25. ^ Errin Whack. „Who Was Edmund Pettus?”. Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  26. ^ "John W. Morton Passes Away in Shelby". The Tennessean. November 21, 1914. pp. 1–2. Retrieved September 25, 2016 – via Newspapers.com. (Registration required (help)). To Captain Morton came the peculiar distinction of having organized that branch of the Ku Klux Klan which operated in Nashville and the adjacent territory, but a more signal honor was his when he performed the ceremonies which initiated Gen. Nathan Bedford Forrest into the mysterious ranks of the Ku Klux Klan.
  27. ^ https://web.archive.org/web/20140819090717/http://www.newsobserver.com/2014/05/26/3889539/saunders-name-that-disputed-unc.html?sp=/99/100/&ihp=1. Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor); Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  28. ^ Goldberg, R. (1981). Hooded Empire: The Ku Klux Klan in Colorado. Urbana, Illinois: University of Illinois Press.
  29. ^ „David Duke: In His Own Words”. Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  30. ^ Zatarain, Michael (July 1990). Michael Zatarain, David Duke: Evolution of a Klansman. Google Books. ISBN 978-0-88289-817-9. Retrieved November 11, 2009.
  31. ^ „David Duke: In His Own Words”. Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  32. ^ Stetson Kennedy. „Woody Guthrie: Natural born anti-fascist”. Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  33. ^ Wade 1987, 165, 477.
  34. ^ New York Times Magazine, January 8, 2006, pp. 26–28
  35. ^ „Republican Party Platform of 1920”. Accesat în 10,08,2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  36. ^ Phillip G. Payne (2009). Dead Last: The Public Memory of Warren G. Harding's Scandalous Legacy. Ohio University Press. pp. 118–20.
  37. ^ Anthony 1998, 412–413.
  38. ^ Corrado, John (November 8, 2005). "Was Warren Harding inducted into the KKK while president?". The Straight Dope. Chicago: Creative Loafing Media, Inc. Retrieved 2009-02-08.
  39. ^ McCullough 1992, 164.
  40. ^ Steinberg, 1962. Salisbury was a war buddy and former business partner of Truman's. Salisbury believed that Truman attempted "to give Jim Pendergast control of [their] business." Truman alerted federal officials about Salisbury, leading to Salisbury's conviction for filing a false affidavit. Salisbury contradicts Hinde's statement that the meeting at the Hotel Baltimore was one-on-one, naming at least six individuals who were present. Salisbury states that at the meeting, Truman had to receive a special dispensation to join, because his grandfather Solomon had been a Jew; however, Solomon was not a Jew, and the rumor of Truman's Jewish ancestry was only spread later, by the Klan, once the political lines had been drawn so that Truman was the Klan's enemy.
  41. ^ Wade, 1987, 196, gives essentially this version of the events, but implies that the meeting was a regular Klan meeting, rather than an individual meeting between Truman and a Klan organizer. An interview with Hinde at the Truman Library's web site ("Oral History Interview with Edgar G. Hinde" by James R. Fuchs, 15 March 1962, retrieved June 26, 2005) portrays it as a one-on-one meeting at the Hotel Baltimore with a Klan organizer named Jones. Truman's biography, written by his daughter (Truman, 1973), agrees with Hinde's version, but does not mention the $10 initiation fee; the same biography reproduces a telegram from O.L. Chrisman stating that reporters from the Hearst papers had questioned him about Truman's past with the Klan, and that he had seen Truman at a Klan meeting, but that "if he ever became a member of the Klan I did not know it."
  42. ^ McCullough 1992.
  43. ^ Hamby 1995.
  44. ^ McCullough notes this extensively in his Pulitzer Prize-winning biography of Truman. While Truman had been raised in a family with Southern and Confederate leanings, he still said that he believed "in the brotherhood of all men before the law" (McCullough, p. 247). His work on civil rights was politically damaging but extensive nonetheless.

Surse[modificare | modificare sursă]

  • Anthony, Carl Sferrazza. Florence Harding, New York: W. Morrow & Co. 1998.
  • Dean, John; Schlesinger, Arthur M. Warren Harding (The American President Series), Times Books, 2004.
  • Ferrell, Robert H. The Strange Deaths of President Harding.University of Missouri Press, 1996.
  • Hamby, Alonzo L. Man of the People: A Life of Harry S Truman, New York: Oxford University Press, 1995.
  • McCullough, David. Truman. New York: Simon & Schuster, 1992.
  • Steinberg. Man From Missouri. New York: Van Rees Press, 1962.
  • Truman, Margaret. Harry S Truman. New York: William Morrow and Co. (1973).
  • Wade, Wyn Craig. The Fiery Cross: The Ku Klux Klan in America.New York: Simon and Schuster (1987).