Sari la conținut

Louis Daquin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Louis Daquin
Date personale
Nume la naștereLouis Léon Auguste Daquin Modificați la Wikidata
Născut[1] Modificați la Wikidata
Calais, Nord-Pas-de-Calais, Franța[1] Modificați la Wikidata
Decedat (72 de ani)[2][3][4] Modificați la Wikidata
Paris, Île-de-France, Franța[1] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuClara Gansard[*][[Clara Gansard (actriță franceză)|​]] Modificați la Wikidata
CopiiMichel Recanati[*][[Michel Recanati (politician francez)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța Modificați la Wikidata
Ocupațieregizor[*]
regizor de film
scenarist
actor Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiFranța[5] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[3] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materHEC Paris

Louis Daquin (n. , Calais, Nord-Pas-de-Calais, Franța – d. , Paris, Île-de-France, Franța)[6] a fost un scenarist, regizor și actor francez. A regizat 14 filme între 1938 și 1963. De asemenea, a apărut ca actor în 11 filme între 1937 și 1979.[7]

Născut în Calais într-o familie de mici negustori, Louis Daquin a obținut o diplomă în drept, apoi o diplomă la HEC Paris. A început să lucreze ca publicist la Fabricile Renault, a scris o primă piesă în 1932; a colaborat în special cu Fedor Ozep, Pierre Chenal, Julien Duvivier, Abel Gance[8] și mai ales cu Jean Grémillon.

A plecat să lucreze în Germania la versiunile franceze ale filmelor germane și a regizat Le Joueur în 1938, în colaborare cu Gerhard Lambrecht.

Louis Daquin a semnat primul său film singur în 1941, Nous les gosses, o operă de evadare poate, mai mult decât de critică socială, unde accentul se pune pe un fel de simbolism poetic. În anul următor, a regizat două filme polițiste, ambele adaptate de Marcel Aymé, Madame et le mort, o comedie ușoară bazată pe un roman de Pierre Véry, și în special Le Voyageur de la Toussaint, după Simenon, remarcat pentru atmosfera sa.

Membru al Partidului Comunist Francez din 1941, Louis Daquin a fost numit în 1944 secretar general al Comité de libération du cinéma, el a fondat Coopérative générale du cinéma français. În ultima jumătate a anilor '40, el a pus bazele unui fel de realism francez cu filmele Les Frères Bouquinquant (1947) și în special Le Point du jour (1948), care, potrivit lui Georges Marchais "este unul dintre primele filme în care clasa muncitoare apare dincolo de mit".[9] Imediat după Le Point du jour filmează în același an un film militant despre greva minerilor, documentarul La Grande Lutte des mineurs, cu comentarii de Roger Vailland.

Ulterior, Louis Daquin va plăti scump pentru angajamentul său politic. Adaptarea lui Bel Ami, realizată în Austria, a fost tăiată în bucăți de cenzori (1954-1957). A plecat să filmeze în România cu Gheorghe Vitanidis Ciulinii Bărăganului (1957), după un roman de Panaït Istrati; în Berlinul de Est, o adaptare a lui Balzac, La Rabouilleuse sau Les Arrivistes. În 1962 a fost doar manager de producție la Arde Parisul? (Paris brûle-t-il ?) regizat de René Clément. A început o a doua carieră, în 1970, ca director de studii al postului IDHEC pe care și-l va asuma până la pensionarea sa în 1977. Se naște un nou Louis Daquin, deschis tuturor sugestiilor, cât se poate de nedogmatice, adorat de studenții săi.

  1. ^ a b c Fichier des personnes décédées 
  2. ^ Louis Daquin, SNAC, accesat în  
  3. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ Louis Daquin, Filmportal.de, accesat în  
  5. ^ www.acmi.net.au 
  6. ^ Louis Daquin, On ne tait pas ses silences : souvenirs imaginaires d'un cinéaste imaginaire, Les Éditeurs français réunis, 1980, p. 227
  7. ^ „Louis Daquin”. Allocine. Accesat în . 
  8. ^ LA MORT DE LOUIS DAQUIN Du militant au pédagogue (în franceză), Le Monde.fr,  
  9. ^ La grève des mineurs de l'automne 1948 en France (în franceză), Cairn.info 
  10. ^ Cristian, Cornel; Rîpeanu, Bujor T., DICȚIONAR CINEMATOGRAFIC, 510 pag., București, 1974: Editura Meridiane, pp. 144; 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]