Lotrioara, Sibiu
| Lotrioara | |
| — sat — | |
 | |
  Lotrioara Lotrioara (România) | |
 Lotrioara Lotrioara (Județul Sibiu) | |
| Coordonate: 45°34′29″N 24°13′19″E / 45.57472°N 24.22194°E | |
|---|---|
| Țară |  România |
| Județ |  Sibiu |
| Comună | Boița |
| SIRUTA | 145872 |
| Atestare documentară | 1956[1] |
| Altitudine[2] | 450 m.d.m. |
| Populație (2021) | |
| - Total | 11 locuitori |
| Fus orar | EET (+2) |
| - Ora de vară (DST) | EEST (+3) |
| Cod poștal | 555704 |
| Prefix telefonic | +40 x69 [3] |
| Prezență online | |
GeoNames  | |
Modifică date / text  | |
Lotrioara este un sat în comuna Boița din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de sud a județului, în Munții Lotrului, pe Râul Lotrioara.
Istoric
[modificare | modificare sursă]Cetatea Lotrioara (în maghiară Lotárvár) a fost menționată pentru prima dată în 1407 ca Latorwar, apoi în 1419 ca Lotherwaar și Loteruaar. Era o cetate care se găsea pe malul Oltului la granița Ardealului și deci a Regatului Ungariei, aparținând voievozilor transilvăneni. În 1453 era în ruină, așa că Ladislau al V-lea a alipit cetatea Pământului crăiesc, care până atunci aparținea Comitatului Alba (Fehér), cu condiția ca sașii să o repare și să se ocupe de ea.[4] Matia Corvin a acordat colectarea taxei vamale Sibiului în 1468 și 1473 în schimbul lărgirii și întreținerii pasajului din munți. Bucata cetății din partea de sud a muntelui a fost demolată de cariera deschisă în anii 1900 până în anii 1930. Latura de nord a turnului, spre Transilvania, este încă în picioare.
Fortificațiile trănsilvănene construite ca strajă pe defileul Oltului erau Cetatea Tălmaciului (în lb. germ. Burg Landskrone), Castelul Turnu Roșu din Boița, Turnul Spart din Boița, si Cetatea Lotrioara.
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑
- Ghinea, Dan - Enciclopedia geografică a României, Ed. Enciclopedică, București, 2002, pg. 1140
- ↑ „Google Earth” (în mai multe limbi). Google. . Wikidata Q42274.
- ↑ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
- ↑ Entz Géza: Erdély építészete a 14–16. században. Kvár, 1996, 363. o.