Lofiiforme

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Lofiiforme
Fosilă: 55–0 mln. ani în urmă
Eocenul inferior – Holocen
Humpback anglerfish.png
Peștele pescar a lui Johnson (Melanocetus johnsonii)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Infraîncrengătură: Gnathostomata
Nanoîncrengătură: Pisces
Supraclasă: Osteichthyes
Clasă: Actinopterygii
Subclasă: Neopterygii
Infraclasă: Teleostei
Supraordin: Paracanthopterygii
Ordin: Lophiiformes
Garman, 1899
Sinonime

Pediculati

Dracul de mare sau peștele pescar (Lophius piscatorius)
Linofrina arboriferă (Linophryne arborifera)

Lofiiformele (Lophiiformes) (numele derivă din cuvântul grec lophia = coamă + cuvântul latin formes = formă) numiți în trecut și pești pediculați (Pediculati), cunoscuți sub denumirea populară de pești pescari, este un ordin de pești marini răpitori teleosteeni răspândiți în apele marine din regiunea tropicală, subtropicală și temperată, unde trăiesc în zona litorală, printre recifele de corali, cunoscându-se însă și forme batipelagice. Acest ordin cuprinde pești cu un aspect foarte curios. Au corpul golaș sau acoperit cu tuberculi osoși, spini sau cu plăci osoase; adesea pe corp se află diverse și numeroase prelungiri tegumentare. Capul lor este turtit dorso-ventral și foarte mare în comparație cu restul corpului. Forma corpului este foarte variabilă la diferite specii. O specie, de-a dreptul uimitoare, este Linophryne arborifera, care are pe bărbie un tentacul extrem de ramificat, ca un arbore (de unde i se trage și numele științific), iar tentaculul superior prezintă o îngroșare intermediară. Înotătoarele pectorale sunt alungite, de regulă îndoite în cot și au aspect de picioare; ele pot fi îndreptate în toate direcțiile ca și picioarele tetrapodelor, cu ajutorul lor acești pești se pot mișca pe fundul mării; de la aceste înotătoare se trage numele de pești pediculați; razele osoase ale acestor înotătoare sunt alungite, puternice și reduse la trei sau la două și sunt separate de centura scapulară printr-un ligament. Înotătoarele ventrale, atunci când există, sunt plasate în poziție jugulară (pe gât), înaintea celor pectorale și sunt formate dintr-un spin și 4-5 radii moi. Înotătoarea dorsală s-a alungit până pe cap și radiile sale anterioare stau izolat și sunt transformate de obicei în tentacule. Prima radie din înotătoarea dorsală se află în apropiere de falca superioară și este transformată într-o momeală, numită iliciu (illicium), care are uneori în vârful său o umflătură, numită nadă (esca), care servește ca momeală pentru atragerea prăzii; de la aceste nadă se trage numele de pești pescari. Acești pești stau nemișcați pe fundul apei, sprijinindu-se pe înotătoarele pectorale și având îndreptată în sus gura lor enormă, gata să înșface prada ce se apropie de momeala lor. Unele specii aparținând acestui ordin se pot umfla ca și tetrodontidele umplându-și stomacul cu aer sau cu apă. Orificiul branhial este situat în urma înotătoarele pectorale. Lofiiformele sunt pești fizocliști și nu au coaste. În forme fosile sunt cunoscute din straturile mărilor eocenului inferior. Ordinul lofiiforme cuprinde 18 familii cu aproximativ 72 de genuri și 358 specii. În Marea Neagră trăiesc 2 specii din familia lofiide (Lophiidae): dracul de mare sau peștele pescar (Lophius piscatorius) și peștele pescar sud-european (Lophius budegassa), pe litoralul românesc al Mării Negre aceste 2 specii nu au fost semnalate.[1][2][3][4][5][6][7]

Sistematica[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Sergiu I. Cărăușu. Tratat de ichtiologie. Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti 1952, 804 p.
  2. ^ Victor Pop. Curs de zoologia vertebratelor. Volumul I. Procordatele, caracterele generale ale vertebratelor, peștii și amfibienii. Universitatea "Victor Babes" Cluj. Facultatea de științe naturale și geografie. Litografia Învățămîntului Cluj 1957
  3. ^ Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura didactică și pedagogică, București, 1967, 768 p.
  4. ^ Joseph S. Nelson, Terry C. Grande, Mark V. H. Wilson. Fishes of the World. 5th Edition. Wiley, 2016
  5. ^ Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2nd edition. Volumes 5, Fishes II, edited by Michael Hutchins, Dennis A. Thoney, Paul V. Loiselle, and Neil Schlager. Farmington Hills, MI: Gale Group, 2003.
  6. ^ Е. Д. Васильева. Рыбы Черного моря. Москва: Изд-во ВНИРО, 2007.
  7. ^ А. Н. Световидов. Рыбы Черного Моря. Академия Наук СССР. Издательство «Наука», Москва 1964.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Video[modificare | modificare sursă]