Limba inuit

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Răspândirea dialectelor limbii inuite

Limba inuit este o limbă amerindiană din familia eschimo-aleută, vorbită în Groenlanda, Canada, SUA (Alaska), Rusia (Siberia) de cca. 90.000 de persoane.

Are 6 vocale, dar consonantism bogat (20-21 consoane). Structura silabică este (C) (C) (V) (C), iar cea gramaticală o îmbinare de flexiune și încorporare.

Este singura limbă nord-americană cu sufixe morfologice. Substantivele se împart în două categorii: unele pot apărea singure, iar altele însoțite obligatoriu de sufixe pronominale. Are sistem de numărare în baza 5.

Există o distincție între cuvintele și expresiile gramaticale folosite de bărbați și de femei (p, t, k în poziție finală și q sunt înlocuite în vorbirea femeilor prin nazalele corespunzătoare: m, n, ŋ și N.

Cele mai vechi texte sunt încrustate pe os sau fildeș de morsă.

Din limba inuit provin unele cuvinte cum ar fi: „caiac”, „hanorac”, „iglu”.

Referitor la limba inuit, există mitul că ar avea o multitudine de cuvinte pentru „zăpadă”, ceea ce însă nu este corect.[1]


Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Dicționare[modificare | modificare sursă]

Suport Unicode[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pullum, Geoff. (1991) The Great Eskimo Vocabulary Hoax and Other Irreverent Essays on the Study of Language. University Of Chicago Press. ISBN 0226685349