Lidia Istrati

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Lidia Istrati
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Sofia, raionul Drochia, URSS Modificați la Wikidata
Decedată (55 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Moldova.svg Moldova Modificați la Wikidata
Etnieromâni Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Ortodoxă Modificați la Wikidata
Ocupațiepoliticiană Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea de Stat din Moldova  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul Gloria Muncii

Lidia Istrati (n. , Sofia, raionul Drochia, URSS – d. ) a fost o prozatoare[1] și politiciană din Republica Moldova.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Și-a făcut studiile la Institutul Agricol din Chișinău (actualmente Universitatea Agrară de Stat din Moldova) pe care a absolvit-o în anul 1962. Continuă studiile, a făcut doctoratul la Academia de Științe din Republica Moldova. În 1971, a obținut titlul de doctor în biologie. După absolvirea institutului a lucrat ca profesoară în satul Bujor, raionul Hâncești, apoi a fost redactor și șef de redacție la Editura „Știința”, director al Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”.[1][2]

Opera[modificare | modificare sursă]

În literatură a debutat cu nuvela Îngăduie, omule!, publicată în revista „Nistru” în 1968, în care critica viața în colhoz, motiv pentru care nuvela a fost publicată cu o întârziere de zece ani.[3] [1]S-a remarcat prin volumele de proză Nica (1978), Tot mai departe (1987), Scara (1991), Goana după vânt (1992), Nevinovata inimă (1995), Fașă dalbă de mătase (Timișoara, 2002, postum). [1] Operele sunt bazate pe teme din viața cotidiană și probleme etice.[4]

În romanul Tot mai departe, prozatoarea recuperează prin document figura legendară a lui Ștefan cel Mare, care a devenit un simbol al renașterii naționale. Romanul satiric Goana după vânt redă „zămisliri de rău” și „vicleșuguri” urzite fie de boierii din tinerețea lui Ștefan, fie de „boierii” noi din spațiul basarabean.[5]

Activitate[modificare | modificare sursă]

A fost membră a Parlamentului Republicii Moldova în anii 1990-1997 (legislaturile 1990-1994 și 1994-1998), pe listele Blocului electoral „Alianța Frontului Popular Creștin Democrat”. A fost președintă a Ligii Creștin-Democrate a Femeilor din Moldova (1993 -1997).[4] [1][2] Din 1994 reprezintă Blocul Țăranilor și Intelectualilor. [5]A semnat Declarația de independență a Republicii Moldova în 1991.[6] A fost descrisă de unii colegi ca luptătoare aprigă împotriva corupției și a mafiei.[7]

Lidia Istrati a fost distinsă cu Ordinul „Gloria Muncii”(1996).[4][1][2] În 2017, pe fațada casei în care a locuit a fost instalată o placă comemorativă.[6]

Scriitoarea a fost căsătorită cu agronomul Vasile Istrati. Cuplul a avut o fiică, Lucia.[3] Lidia Istrati a decedat în 1997, fiind răpusă de cancer.[7]

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

Prin debutul care a scandalizat autoritățile și prin proza de mai târziu, de asemenea oficial contestată... Lidia Istrati are un dor indiscutabil de povestitoare care surprinde oamenii la răscruce, „subt vremi” și legi. Adevărul spus de prozatoare e dur, manifestându-se uneori chiar cu o îndrăzneală naturalistă... (Mihai Cimpoi)[5]

În proza basarabeană Lidia Istrati este o continuatoare a unor autori foarte buni - V. Vasilache și V. Beșleagă, ea reușind să ajungă chiar, în anumite privințe, mai departe decât aceștia... Romanul Lidiei Istrati merită o atenție aparte, și aceasta pentru că nu respectă canoanele prozei tradiționaliste... În istoria literaturii române din Moldova va rămâne prin romanul „Goana după vânt”. (Iulian Ciocanu)[1]

Este uimitor, dar activitatea parlamentară n-a reușit s-o elimine pe Lidia Istrati din procesul literar, dovadă este și volumul „Nevinovata inimă”, în care este inclus romanul „Goană după vânt” și patru proze scurte (...) . Indubitabil, romanul Lidiei Istrati merită o atenție aparte, și aceasta pentru că nu respectă canoanele prozei tradiționaliste... (Iulian Ciocanu)[8]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g Balaban, Claudia (). Dicționar biobibliografic, Scriitorii Moldovei în lectura copiilor și adolescenților. Chișinău: Prut Internațional. p. 215-216. 
  2. ^ a b c Nazar, Valeriu (). Dicționarul Scriitorilor români din Basarabia 1812-2006. Chișinău: Prut Internațional. p. 259. 
  3. ^ a b Cucereanu, Viorica (). „Lidia Istrati. Spărgătoarea tăcerilor de gheaţă”. VIP Magazin. Accesat în . 
  4. ^ a b c Colesnic & Gherman 2000.
  5. ^ a b c Cimpoi, Mihai (). O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. Chișinău: ARC. p. 206. 
  6. ^ a b „Pe faţada clădirii în care a locuit Lidia Istrati, scriitoare şi semnatară a Declaraţiei de Independenţă, a fost instalată o placă memorială”. jurnal.md. . Accesat în . 
  7. ^ a b Ețco, Tatiana (august 2011). „Femeia care ar fi putut fi preşedinte”. Ziarul de gardă. Accesat în . 
  8. ^ Nazar, Valeriu (). Dicționarul scriitorilor români din Basarabia 1812-2006. Chișinău: Prut Internațional. p. 260. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Colesnic, Iurie; Gherman, Victor (). Femei din Moldova: enciclopedie. Museum. p. 149. 
  • Nazar, Valeriu (). Dicționarul scriitorilor români din Basarabia. Chișinău: Prut Internațional. p. 259. 
  • Balaban, Claudia (). Dicționar biobibliografic, Scriitorii moldoveni în literatura copiilor și adolescenților. Chișinău: Prut Internațional. p. 215-216. 
  • Cimpoi, Mihai (1996). O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. p. 206.