Legislația de la Medina

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare


Contextul geopolitic al aparitiei islamului[modificare | modificare sursă]

Islamul a aparut in secolul VII sub forma unei religii al carui Dumnezeu unic (Allah) a transmis mesajele sale profetului Muḥammad prin intermediul ingerului Gabriel sau prin vise, mesaje care au fost transmise de profet initial unei comunitati sedentare de la Mecca si mai apoi propagate rapid pe un teritoriu intins.

In perioada premergatoare aparitiei islamului denumita “al- jahiliyya” (perioada de ignorare a legii divine cu dezvoltarea ulterioara de sens “perioada de intuneric si salbaticie care a precedat noua religie”) la Mecca exista un templu in care se regaseau zeitati ale diverselor culte, inclusiv o reprezentare a fecioarei cu pruncul. Arabii preislamici erau atat sedentari cat si nomazi, cei dintai ocupandu-se cu agricultura, comert si mestesuguri iar ceilalti avand diverse ocupatii. Familia profetului facea parte din cel mai puternic trib al Meccai, tribul Quraysh, avand se pare legatura cu sanctuarul de la Mecca. Muḥammad este cel desemnat la varsta de 30 de ani sa repuna la locul ei Piatra Neagra dupa marile inundatii care au distrus parti din cladire. La varsta de 40 de ani incep sa ii fie transmise mesajele divine iar el a inceput sa le predice, fiind vorba in mare despre renuntarea la politeism, obedienta totala a unei singure divinitati, credinta in Ziua de Apoi etc.

In jurul lui a inceput sa se formeze un cerc de adepti insa activitatea de predicator a fost puternic contestata de chiar tribul sau, culminand cu mutarea lui la Medina unde mesajul divin al revelatiilor se diversifica iar profetul castiga din ce in ce mai multi adepti si porneste o ofensiva impotriva tribului Quraysh ce nerespectase mesajul divin. Desi a intrat pasnic in Mecca in 629 pentru a efectua pelerinajul si a curata sanctuarul de idoli, centrul puterii si capitala noii ordini intemeiate a ramas la Medina. Nu exista o organizare stricta a noii comunitati ci o recunoastere a autoritatii absolute pe mai multe planuri a lui Muḥammad. In ceea ce priveste relatiile cu strainii din spatiul arab existau comunitati de evrei in oaze, profetul incheind anumite intelegeri cu evreii din Medina dar relatiile sau deteriorat ulterior .

Muḥammad si Medina- modele identitare[modificare | modificare sursă]

Asa cum Muḥammad a devenit “etalonul” la care fiecare musulman se raporteaza atunci cand isi oranduieste viata, asa si comunitatea islamica de la Medina cu legile, obiceiurile si organizarea ei au devenit idealul de forma de organizare a spatiului arabo-islamic.

Asa cum, pentru a se putea intocmi o ordine a comunitatii ce imbratisase noua religia propovaduita au fost revelate cele 10 porunci in Biblie si in Coran exista prevederi, reguli si porunci, tot ceea ce nu fusese prevazut pana atunci fiind completat de sunna, sharia si de evenimentele traite de comunitatea medineza. Anul mutarii lui Muḥammad de la Mecca la Medina, cunoscut sub numele de hijra, corespunde si anului redactarii Cartei de la Medina .

Textul a fost consemnat in scris de Ibn Ishaq biograful profetului si el si-a propus sa stabileasca relatiile de pace sau razboi existente intre triburile din Peninsula dupa mutarea la Mecca dar si intre noua comunitate si evrei. Un alt obiectiv important al acestei carte a fost punerea bazelor unui sistem de organizare politic, social si administrativ al tinerei umme.

Prevederile cartei medineze[modificare | modificare sursă]

In introducere (articolele 2-10) este mentionata practica legii talionului ce se pastreaza in interiorul triburilor ce aderase la ordinea stabilita de profet. Aceasta fusese mentionata si in Coran, pe umerii celui caruia ii revenea aplicarea pedepsei capitale fiind pusa o mare responsabilitate, el fiind tras la raspundere in Ziua de Apoi pentru felul in care si-a exercitat dreptul de a pastra sau nu viata respectiva. (Coranul, 4:92-93).

Sunt reglementate si indatoririle credinciosilor, fiind condamnate tradarea si abandonarea pe campul de lupta, dezertarea fiind considerat pacat capital in islam. Prin semnarea cartei cei implicati nu aveau voie sa lupte unii impotriva celorlalti iar teritoriul Medinei pe care fusese semnata devenea sacru. Un singur alineat face referire la femei, acesta stipuland ca nu i se putea acorda adapost fara a obtine acordul tribului de apartenenta niciunei femei .

De asemenea, se refuza acordarea tribului Quraysh si a sustinatorilor acestuia. Aceasta legislatie a fost considerata de unii ca fiind primul document de acest fel din Evului Mediu. Importanta existentei ei este semnificativa si pe plan social si cultural, simbolizand ruperea de traditia veche a organizarii in triburi conduse de cate un conducator ales si transferul puterii in mana unui singur conducator desemnat de insusi Creator .

Prin stabilirea unor reguli a caror respectare li se impuneau tuturor semnatarilor cartei, se impunea suprematia acesteia in fata regulilor nescrise ale fiecarui trib arab in parte si ale comunitatilor de evrei prezente in Medina. Astfel, a fost adus in prim plan si individul, nu doar comunitatea, el desprinzandu-se din sistemul arhaic in care a crescut si s-a format, fiind privit prin prisma unicitatii sale si nu a apartenentei ci a adeziunii, a exercitarii dreptului sau de alegere la asociere cu un sistem, o mentalitate etc. In Ziua de Apoi Allah urma sa il judece pe individ in functie de actiunile sale si nu tribul.

Ecourile legislatiei de la Medina[modificare | modificare sursă]

Popoarele care de-a lungul timpului au cunoscut trecerea la islam si-au improprietarit anumite practici specific acestuia. Atunci cand problemele din sanul comunitatii trecute la islam nu puteau fi solutionate pe baza a ceea ce prevedeau Coranul, sunna si sharia, prevederile constitutiei si practicile populatiei de la Medina constituiau un punct de referinta. ‘Iʽmal madīna (practicile de la Medina) au constituit una din sursele secundare ale legii islamice. Atunci cand in cadrul Imperiului Otoman au existat neintelegeri vizavi de comunitatile de evrei si crestini cu statut de dhimmi au fost aduse in discutie urmatoarele evenimente marcante ale inceputului islamului: pactul de la Najran, batalia de la Khaybar si pactul de la Fadak. Reverberatii ale dorintei de intoarcere la modelul medinez au existat de-a lungul timpului fiind intretinute de sentimentul apartenentei la o comunitate unita cu un trecut glorios al carei spatiu geografic a fost Medina.

Note[modificare | modificare sursă]


Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Identitatea araba, Nadia Anghelescu, Polirom, 2009. Bucuresti, pag 21
  • Albert Hourani, Istoria popoarelor arabe, Polirom, 2015, Bucuresti
  • Modelul medinian si islamul global, Tamas, Ars Longa, Iasi

Legături externe[modificare | modificare sursă]