Lacustră

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Lacustră este o poezie scrisă de George Bacovia.

Comentariu literar[modificare | modificare sursă]

În "Lacustră", poetul contemplă ploaia, cu care stabilește un raport obsesional, raport fixat de frecvența și recurența termenului obsesiv în unsprezece poziții semantice: plouând, lacustre ude, val, pod, mal, ploaie, piloții și iarăși plouând și lacustre. La început ploaia e percepută senzorial "aud plouând", "aud materia plângând", ca o desfășurare monotonă, agasantă și îndelungată, timpul e dat de adjectivul "de-atatea nopții". Actul percepției e nocturn, pentru că întunericul atenuează eventualele obiecte, mărește acuitatea senzației unice, fiind spațiul propice al reveriei și solitudinii. Condiția însingurării e declarată fără echivoc în versul al treilea: "sunt singur", schimbarea categoriei gramaticale a adjectivului precizează că e vorba de o condiție a omului, nu de o însușire a lui, și în împrejurările date ea provoacă o asociație cu condiția omului preistoric în locuințele lacustre - "și mă duce-un gând spre locuințele lacustre"

În faza inițială, poetul contemplă ploaia ca simplă manifestare fenomenală care presează asupra senzațiilor sale, aducându-le într-o stare de tensiune. Tensiunea declanșează mecanismul asociativ al subconștientului care caută termeni de referință, îi găsește și provoacă o răsturnare a perspectivei. Ceea ce completă nu e un fenomen al naturii, ci însăși prăbușirea cosmică. În aceste circumstanțe starea de tensiune se justifică, își găsește (fără a o anula) o cauzalitate mai orgolioasă și poezia se termină prin amplificarea ei aproape explozivă. Obsesia îngheață însă aici, ca o crispare a conștiinței amenințate de distrugere.

Analiza poeziei a degajat suficiente elemente care ne permit să-l integrăm pe Bacovia unui anume gen, unei anumite formule estetice.

Condiționarea interioară a obsesiei bacoviene e poate mai greu de depistat, ea apare ca o fatalitate, ca o damnațiune a poetului; dacă nu-i căutăm însă condiționarea, însă o condiționare exterioară, avem surpriza să întâlnim motivul eminescian al geniului, care moare solitar "în cerc barbar și fără sentiment". Criza continuă a lui Bacovia, concretizează în poezia și disoluția universului, apare - supremă compensație de orgoliu a geniului - ca o absolutizare a disoluției unei lumi ostile, alunecând în neant.

Fragmente audio[modificare | modificare sursă]

(audio) Bacovia recitând „Lacustră”



Vezi și[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Lacustră