Sari la conținut

Jean-Luc Mélenchon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

 

Jean-Luc Mélenchon

Mélenchon în 2022
Date personale
Nume la naștereJean-Luc Antoine Pierre Mélenchon
Născut (72 de ani)
Tanger
Cetățenie Franța Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
jurnalist
corrector[*][[corrector (person or object that practices correction)|​]]
profesor de liceu[*]​
editorial cartoonist[*][[editorial cartoonist (artist drawing editorial cartoons that contain political or social commentary)|​]] Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiStrasbourg
Bruxelles
Paris Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[1]
limba spaniolă[2] Modificați la Wikidata
Membru în Adunarea Națională
În funcție
21 Iunie 2017 – 21 Iunie 2022
Precedat dePatrick Mennucci
Succedat deManuel Bompard
Președinte al Grupului LFI în Adunarea Națională
În funcție
27 Iunie 2017 – 12 Octombrie 2021
VicepreședinteMathilde Panot
Succedat deMathilde Panot
Membru al Parlamentului European
În funcție
14 Iulie 2009 – 18 Iunie 2017
Membru al Senatului
În funcție
1 Octombrie 2004 – 7 Ianuarie 2010
În funcție
2 Octombrie 1986 – 27 Aprilie 2000
Ministru-delegat pentru Educație Vocațională
În funcție
27 Martie 2000 – 6 Mai 2002
Prim-ministruLionel Jospin
Precedat deClaude Allègre
Succedat deLuc Ferry
PremiiGrand Officer of the Order of May[*][[Grand Officer of the Order of May (rank in the Order of May)|​]] de la Raúl Alfonsín[*][[Raúl Alfonsín (former President of Argentina (1983-89))|​]] ()
Partid politicFranța Nesupusă (din 2016)
Alte afilieri
Alma materUniversitatea din Franche-Comté
Semnătură
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Jean-Luc Mélenchon (născut pe 19 august 1951) este un politician francez care a fost membru al Adunării Naționale, reprezentând Circumscripția a 4-a din Bouches-du-Rhône din 2017 până în 2022. A condus Grupul La France Insoumise (LFI) în Adunarea Națională din 2017 până în 2021 și a candidat la președinția Franței de trei ori; în 2012, 2017 și 2022. În 2022, a ajuns la 1.2 puncte procentuale de a ajunge în turul doi în cadrul sistemul de vot în două tururi al Franței.

După ce s-a alăturat Partidului Socialist (PS) în 1976, a fost ales succesiv consilier municipal al orașului Massy, în 1983, și consilier general al orașului Essonne, în 1985. Un an mai târziu, a intrat în Senat, unde a și fost reales în 1995 și 2004.[3]

De asemenea, a fost ministru al Educației Vocaționale între 2000 și 2002, sub ministrul Educației Naționale Jack Lang, în guvernul de coabitare al lui Lionel Jospin. A făcut parte din stânga Partidului Socialist (PS) până la Congresul de la Reims din noiembrie 2008, când a părăsit partidul pentru a fonda Partidul de Stânga, împreună cu Marc Dolez, alt membru al Adunării Naționale.[4] [5] Mélenchon a ocupat mai întâi funcția de președinte al partidului, înainte de a deveni copreședinte, alături de Martine Billard, funcție pe care a deținut-o până în 2014.[6]

În calitatea sa de copreședinte, s-a alăturat coaliției electorale a Frontului de Stânga (FS) înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 2009; a fost ales deputat în Parlamentul European (PE) în circumscripția franceză Sud-Vest și reales în 2014. El a devenit candidatul Frontului de Stânga la alegerile prezidențiale din 2012, moment în care a ajuns pe locul patru, primind 11,1% din voturi în primul tur.

Mélenchon a fondat partidul La France Insoumise (Franța Nesupusă) în februarie 2016. El a candidat și la alegerile prezidențiale din 2017, ajungând din nou pe locul patru, cu 19,6% din voturi obținute în primul tur. A devenit membru al Adunării Naționale din partea LFI în urma alegerilor legislative din 2017, obținând 59,9% în al doilea tur în a 4-a Circumscripție Electorală a Bouches-du-Rhône, situată în centrul Marsiliei (al doilea oraș ca mărime al Franței).[7]

Politicianul s-a poziționat din nou sub steagul LFI la alegerile prezidențiale din 2022, ajungând pe locul al treilea cu 21,95% din voturi, la aproape un punct distanță de calificarea în al doilea tur. [8] După aceasta, el a condus nou-formata alianță de partide Noua Uniune Populară Ecologică și Socială (NUPES) la o performanță pe locul doi la alegerile legislative din Franța din 2022 .

Biografie[modificare | modificare sursă]

Viața timpurie (1951–1976)[modificare | modificare sursă]

Jean-Luc Mélenchon s-a născut în Tanger (Zona Internațională Tangier), Maroc.[9] Tatăl său, Georges, a fost un director de poștă, de origine spaniolă, iar mama sa, Jeanine Bayona, a fost profesoară de școală primară cu origini spaniole și siciliene.[10] A crescut în Maroc, până când familia sa s-a mutat în Franța în 1962. [9]

Mélenchon a fost apoi educat la Liceul Pierre-Corneille, o școală gimnazială de stat din Rouen, Normandia.[11] Obținând o diplomă în filozofie la Universitatea Franche-Comté din Besançon și după ce a obținut un CAPES, a devenit profesor înainte de a intra în politică. [9] [11]

Lider socialist și miterandist (1976–1986)[modificare | modificare sursă]

Jean-Luc Mélenchon a părăsit Besançon pentru a-și începe viața profesională la Lons-le-Saunier și s-a alăturat Partidului Socialist (PS) în septembrie 1976.[12] Acesta și-a asumat curând responsabilități adminstrative locale și departamentale (secretar-adjunct în Montaigu) și a dezvoltat un ziar federal care milita pentru o unire între PS și Partidul Comunist Francez (PCF), deși, în acea perioadă, PCF a încălcat acordurile Uniunii de Stânga (US) privind un program comun de guvernare. El a intrat apoi în atenția lui Claude Germon, primarul orașului Massy, din departamentul Essonne, și membru al biroului executiv al PS, responsabil cu sectorul de afaceri. Fără o muncă stabilă după ce cererea sa de colaborare a fost respinsă de ziarul Croix du Jura, [13] a fost angajat de Claude Germon ca secretar privat.[14]

A devenit unul dintre liderii miterandiști ai federației stângiste de la Essonne, ceea ce l-a adus în funcția de prim-secretar al acesteia la Congresul de la Valence, din 1981; a rămas în această funcție până în 1986. În acea perioadă, s-a poziționat atât împotriva noului curent stângist reprezentate de ideologia celei de-A Doua Stângi, a lui Michel Rocard, cât și împotriva Centrului de Studii, Cercetări și Educație Socialistă al lui Jean-Pierre Chevènement.

A fost ales senator în timpul alegerilo senatoriale din 1986.[15]

Partidul Socialist (1986–2008)[modificare | modificare sursă]

Plecarea de la socialiști și înființarea Partidului de Stânga (2008–2012)[modificare | modificare sursă]

La Congresul de la Reims, în septembrie 2008, odată cu ascensiunea aripii PS Trait d'union (Cratima), creat după victoria celor care au votat Nu la referendumul din 2005 al Constituţiei Europene a Franţei, Mélenchon a adus o nouă contribuţie. În ajunul depunerii moțiunilor aripilor partidului, s-a ajuns la un acord intern între cele scrise de aripa stângii din PS, iar Jean-Luc Mélenchon a fost unul dintre semnatarii Moțiunii C, intitulată Une monde d'avance (O lume înainte), condusă de Benoît Hamon.[16] El a descris această adunare drept un eveniment istoric: [17] Pentru prima dată, această moțiune a reunit toate verigile slabe ale aripii stângi din PS, cu personalități emblematice precum Gérard Filoche, Marie-Noëlle Lienemann și Paul Quilès.

Pe 6 noiembrie 2008, militanții socialiști au votat pentru a decide între 6 moțiuni. Moțiunea susținută de Ségolène Royal a condus cu aproximativ 29% din voturile exprimate, în timp ce cea condusă de Benoît Hamon s-a clasat pe locul patru cu 18,5%. Crezându-se prea îndepărtat de această tendință a partidului, până la punctul în care a considerat că nu ar mai fi util să participe la congrese, Jean-Luc Mélenchon și Marc Dolez și-au anunțat pe 7 noiembrie decizia lor, din fidelitate față de angajamentele lor și pentru independența lor de acțiune, și anume să părăsească Partidul Socialist și să creeze o nouă mișcare, fără concesii în fața dreptei. [18]

Cei doi au anunțat construirea unui nou partid de stânga, numit simplu: Parti de gauche (Partidul de Stânga), pe modelul germanului Die Linke, cerând astfel constituirea unui front stângist pentru alegerile europene”.[19] La 18 noiembrie, într-o întâlnire cu Partidul Comunist Francez, cele două formațiuni și-au anunțat alianța sub forma unui parteneriat. Reuniunea de lansare a PdS a avut loc pe 29 noiembrie la Saint-Ouen, în prezența copreședintelui Die Linke, Oskar Lafontaine.[20]

Prima candidatură la prezidențiale (2012)[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Alegeri prezidențiale în Franța, 2012.

Mélenchon a fost candidatul care a reprezentat Frontul de Stânga (FS, alcătuit din Partidul Comunist, Partidul de Stânga și Stânga Unitară) la alegerile prezidențiale franceze din 2012.[21] [22] El a ocupat locul al patrulea și a obținut 11,10% din voturi, după François Hollande (Partidul Socialist, PS), Nicolas Sarkozy (Uniunea pentru o Mișcare Populară, UMP) și Marine Le Pen (Frontul Național, FN). În comparație, câștigătorul, François Hollande, a primit 28,63% din voturi.[23]

Mélenchon în 2013, la Toulouse.

Președinția lui François Hollande (2012–2017)[modificare | modificare sursă]

Mélenchon a reprezentat FS în A 11-a Circumscripție Electorală din Pas-de-Calais, împotriva rivalei sale Marine Le Pen, care a avut peste 31% la alegerile prezidențiale.[24] El a ajuns pe locul al treilea, cu 21,46% din voturi, depășit fiind de membrul PS Phillip Kemel. Mélenchon a decis să nu se prezinte în turul doi al alegerilor după acest rezultat.[25]

În timpul președinției lui François Hollande, Mélenchon a devenit una dintre cele mai critice voci stângiste împotriva politicilor sale centriste de piață liberă. Acesta le-a considerat o trădare față de cultura și ideile stângii franceze.

A doua candidatură la prezidențiale (2017)[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Alegeri prezidențiale în Franța, 2017.

Pe 10 februarie 2016, Mélenchon a lansat platforma politică de stânga La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă) în timpul unui interviu la postul de televiziune francez TF1.[26] La France Insoumise a fost susținută ulterior de mai multe partide, cum ar fi Partidul de Stânga și PCF , pe lângă membri ai Europa, Ecologie - Verzii, cum ar fi Sergio Coronado, membru al adunării pentru a 2-a Circumscripție de Peste Mări,[27] sau primarul din Grenoble, Éric Piolle . [28]

Pe 12 ianuarie 2017, Mélenchon și-a desemnat cei 500 de sponsori aleși, care trebuie validați de Consiliul Constituțional. Benoît Hamon a câștigat nominalizarea pentru PS, pe o platformă stângistă, învingându-l pe fostul prim-ministru, Manuel Valls, cu 58 la 41. [29] Noul ales a anunțat la TF1, pe 27 februarie, că el și Melenchon au fost în discuții pentru a forma o alianță, dar pozițiile lor față de Uniunea Europeană i-au separat, întrucât poziția lui Mélenchon era să renegocieze tratatele UE sau să organizeze un referendum. France 24 a raportat de asemenea că adunarea punctajelor lor ar trimite un candidat comun pe primul sau al doilea loc. [30]

Jean-Luc Mélenchon s-a menținut la un nivel constant de 12% pentru cea mai mare parte a campaniei, până la o creștere întârziată care l-a pus chiar în spatele locului trei, Francois Fillon, cu 18%. Această creștere târzie se datorează în principal performanței lui Mélenchon în cadrul celei de-a doua dezbateri prezidențiale găzduite de BFM TV și CNews, unde, potrivit unui sondaj a fost considerat cel mai convingător candidat, cu 25%. [31] Cu toate acestea, nu s-a calificat pentru al doilea tur de scrutin, obținând 19,6% din voturi în primul și plasându-se abia pe locul patru.

După primul tur, Mélenchon a refuzat să-l susțină pe Macron și le-a spus alegătorilor săi că niciun vot nu ar trebui să meargă la Frontul Național, așa cum făcuse el în 2002.[32] [33] În urma criticilor constante pentru această alegere, Mélenchon i-a invitat pe membrii LFI să voteze pe cine îl va susține el, alegerile fiind Vot pentru Emmanuel Macron, Vot Nul sau Abținere, rezultatul fiind anunțat pe 2 mai. 36,12% au votat nul, 34,83% au ales să-l susțină pe Macron, iar 29,05% s-au abținut.[34]

Pozițiile sale de campanie au inclus intenția de a înființa o A Șasea Republică și de a conserva mediul. Potrivit ONG-urilor pentru ajutor acordat dezvoltării Action Against Hunger, Action Santé Mondiale, CARE France și ONE Campaign, Jean-Luc Mélenchon a fost candidatul la alegerile prezidențiale care s-a dovedit cel mai implicat în ceea ce privește solidaritatea cu probleme internaționale. Împreună cu alți intelectuali francezi, el denunță energic comerțul liber între Franța și Statele Unite ca exemplu de exploatare globală.[35]

Membru al Adunării Naționale (2017–2022)[modificare | modificare sursă]

Mélenchon cu unul din colegii săi parlamentari, Éric Coquerel, în 2017.

În iunie 2017, Mélenchon a devenit membru al Adunării Naționale din partea La France Insoumise, după victoria sa la alegerile legislative din Circumscripția a 4-a din Bouches-du-Rhône, care acoperă majoritatea centrului Marsiliei. A câștigat 59,9% din voturi în turul doi, împotriva candidatei Corrine Versini, membră a partidului En Marche! Tot el l-a învins și pe Patrick Mennucci în primul tur, un membru notabil al Partidului Socialist din Marsilia.

Alegerea sa în Adunarea Națională a atras atenția presei naționale.[36] În timpul examinării proiectului privind Legea Muncii din 2017, s-a remarcat în Adunare pentru multiplele sale intervenții, apărând status quo-ul Codului Muncii, împreună cu colegii săi din LFI, argumentând că flexibilizarea legii ar dăuna muncitorilor. [37] El a mai atras încă o dată atenția presei atunci când a venit în Parlament cu o pungă de mâncare în valoare de cinci euro, pentru a critica o reducere a beneficiilor studenților pe care o plănuia guvernul.[38]

În decembrie 2019, Mélenchon a primit o pedeapsă de închisoare cu suspendare, de trei luni, pentru rebeliune și provocare, în urma unei altercații cu ofițerii de poliție care veniseră să execute un mandat la sediul LFI din Paris.[39]

Alegerile din 2022[modificare | modificare sursă]

Harta primului tur al alegerilor prezidențiale franceze din 2022. Cu roșu este arătat Mélenchon.

Mélenchon a fost candidat la președintie în cadrul alegerilor prezidențiale franceze din 2022. El a fost unul dintre cei trei candidați puși fără acordul lor în buletinul de vot pentru Primarul Poporului Francez din 2022, un vot neoficial pentru un candidat comun de stânga; a fost ales al treilea din șapte, în spatele lui Christiane Taubira și Yannick Jadot.[40] Taubira s-a retras în martie și l-a susținut pe Mélenchon.[41] În sondaje, procentajele lui Mélenchon au crescut în ultimele săptămâni de campanie, dându-i șanse să ajungă în turul doi.[42]

În primul tur de scrutin, a ajuns pe locul trei, cu 22% din voturi, în spatele președintelui Emmanuel Macron (28%) și al lui Marine Le Pen (23%).[43] Doar primii doi clasați continuă în turul doi, așa că Mélenchon a fost eliminat după ce au fost certificate rezultatele primei runde. Mélenchon și-a sfătuit alegătorii să nu voteze pentru Le Pen în al doilea tur, dar nu l-a susținut în mod direct pe Macron, iar astfel cei 7,7 milioane de alegători ai săi din primul tur au devenit un segment demografic cheie în turul doi. Acesta fost cel mai popular candidat printre alegătorii cu vârsta cuprinsă între 24 și 35 de ani[44] și în departamentele transoceanice, din Martinica, Guadelupa, Guyana Franceză, Réunion, Saint Pierre și Miquelon și Saint Martin, obținând majorități în mai multe dintre aceste jurisdicții.[45] De asemenea, a fost cel mai votat candidat în Île-de-France.[46]

Mélenchon nu a candidat din nou din partea Circumscripției din Marsilia, oferindu-i lui Manuel Bompard să candideze în locul său.[47] Mélenchon a condus coaliția Nouvelle Union Populaire, Ecologiste et Social (Noua Uniune Populară, Ecologică și Socială, sau NUPES) din mai.[48] La alegerile parlamentare din 2022, NUPES a câștigat 131 de locuri.[49] [50]

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ https://www.leparisien.fr/politique/la-passion-latino-de-jean-luc-melenchon-05-09-2019-8145891.php  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ "Mélenchon le plébéien". Review of Alemagna, Lilian; Alliès, Stéphane (). Mélenchon le plébéien [Mélenchon the pebeian] (în franceză). Robert Laffont/bouquins/segher. ISBN 9782221128411. Accesat în . "Cette toute première biographie, sans concession ni caricature, permet enfin de connaître la vie de ce natif de Tanger, révélé à la politique en Mai 68, dans son lycée de Lons-le-Saunier. Rythmé d'anecdotes savoureuses, truffé de révélations pas toujours tendres, le récit nous emmène à Besançon avec 'Mémé', l'étudiant lambertiste de la très secrète 'Organisation communiste internationale' (OCI), puis avec 'Jean-Louis Mula', journaliste socialiste dans le Jura parti ensuite 'faire de la politique' à Massy et devenir un jeune fidèle de Mitterrand, dont Mélenchon se rêve aujourd'hui en héritier."
  4. ^ „» Ça suffit comme ça !”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Speech by Jean-Luc Mélenchon at the formation congress of the Left Party”. Arhivat din original la . 
  6. ^ Sulzer, Alexandre (), „Quelle mouche a piqué Jean‑Luc Mélenchon?”, L'Express (în franceză), Paris, ISSN 0245-9949, arhivat din original la , Décidément, Jean‑Luc Mélenchon aime les subtilités. Celui dont on connaissait le 'vague à l'âme' depuis une interview pour le site Hexagones.fr fin juillet a confirmé vendredi qu'il quittait la co‑présidence du Parti de Gauche (PG) avec Martine Billard. 
  7. ^ Élections législatives de 2017 Arhivat în , la Wayback Machine., interieur.gouv.fr (in French).
  8. ^ Election présidentielle 2022 Arhivat în , la Wayback Machine., interieur.gouv.fr (in French).
  9. ^ a b c "Le CV de Jean‑Luc Mélenchon" Arhivat în , la Wayback Machine., Europe 1, 5 March 2012
  10. ^ „Décryptages | Atlantico.fr”. atlantico.fr. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ a b „Lycée Pierre Corneille de Rouen: History”. lgcorneille-lyc.spip.ac-rouen.fr. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ Lilian Alemagna and Stéphane Alliès, Mélenchon le plébéien, Paris, Robert Laffont, 2012 (ISBN: 978-2-221-12646-2), p.55
  13. ^ Lilian Alemagna and Stéphane Alliès, Mélenchon le plébéien, Paris, Robert Laffont, 2012 (ISBN: 978-2-221-12646-2), p. 63
  14. ^ Lilian Alemagna and Stéphane Alliès, Mélenchon le plébéien, Paris, Robert Laffont, 2012 (ISBN: 978-2-221-12646-2), p.64
  15. ^ Ravinel, Sophie de (). „Quand Mélenchon est devenu le benjamin du Sénat”. Le Figaro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ „Congrès PS: Hamon, Emmanuelli, Lienemann et Filoche présentent une motion”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ „Mélenchon qualifie "d'événement historique" l'unité de l'aile gauche du PS”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ lefigaro.fr (). „Jean-Luc Mélenchon quitte le PS”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ „Jean-Luc Mélenchon quitte le PS”. Le Monde.fr. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ „Jean-Luc Mélenchon lance son Parti de gauche”. Libération. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ Candidates officially endorsed by Conseil constitutionnel for the 2012 presidential elections Arhivat în , la Wayback Machine., La Tribune. Retrieved 19 March 2012.
  22. ^ De la Baume, Maïa; Erlanger, Steven (), „In French Vote, Sound and Fury From the Left”, New York Times (ed. New York), p. A6, ISSN 0362-4331, arhivat din original la  
  23. ^ „Elections Législatives – Results”. France 24. Arhivat din original la . 
  24. ^ „Election présidentielle 2012 – Résultats du 1er tour par circonscription” (în franceză). Politiquemania. Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ „French far‑left leader Jean‑Luc Melenchon admits defeat by far‑right's Le Pen”, The Daily Telegraph, Sydney, , arhivat din original la , Mr Melenchon said he would not stand in next Sunday's second round after coming third, instead leaving his Socialist rival to battle Ms Le Pen. . . . Mr Melenchon won 11 per cent of votes in the April‑May presidential vote that was won by Socialist Francois Hollande, while Ms Le Pen won almost 18 per cent of votes. 
  26. ^ „Jean-Luc Mélenchon annonce sa candidature à l'élection présidentielle”. Le Monde (în franceză). . ISSN 1950-6244. Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ „Le choix de l'insoumission”. Club de Mediapart (în franceză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  28. ^ Beuve-Méry, Alain (). „Eric Piolle : " Je voterai Mélenchon pour encourager le rassemblement de la gauche "”. Le Monde (în franceză). ISSN 1950-6244. Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ „Résultats du second tour - Les Primaires citoyennes de la Gauche - 22 et 29 janvier 2017”. Les Primaires citoyennes de la Gauche - 22 et 29 janvier 2017 (în franceză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  30. ^ „French left-wing candidates fail to forge alliance in presidential race - France 24” (în engleză). France 24. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ „Qui a été le plus convaincant ?”. ELABE (în franceză). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  32. ^ „VIDÉO - En 2002, Mélenchon n'avait pas hésité à appeler à voter pour Chirac contre Le Pen - Le Lab Europe 1” (în franceză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  33. ^ „Présidentielle : Jean-Luc Mélenchon ne fait pas de différence entre Emmanuel Macron et Marine Le Pen - Le Lab Europe 1” (în franceză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  34. ^ „Présidentielle 2017 : Jean-Luc Mélenchon ne donne pas de consigne de vote pour le second tour”, Le Monde.fr (în franceză), Le Monde, arhivat din original la , accesat în  
  35. ^ Vergès, Marie de (). „Les candidats à la présidentielle évalués par les ONG d'aide au développement”. Le Monde.fr. Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ Raphaëlle Besse Desmoulières (20 June 2017). "L’« insoumis » Mélenchon fait une rentrée remarquée à l’Assemblée nationale" Arhivat în , la Wayback Machine., Le Monde (In French).
  37. ^ Jannick Alimi (18 July 2017). "Code du travail : Insoumis et socialistes unis pour saisir le Conseil constitutionnel ?" Arhivat în , la Wayback Machine., Le Parisien (in French).
  38. ^ "APL : Mélenchon vide son sac de courses à 5 euros à l'Assemblée" Arhivat în , la Wayback Machine., Paris Match (in French). 26 July 2017.
  39. ^ Timothée Boutry (9 December 2019). "Jean-Luc Mélenchon condamné à trois mois de prison avec sursis pour rébellion et provocation" Arhivat în , la Wayback Machine., Le Parisien (in French).
  40. ^ „'People's primary' backs Christiane Taubira as unity candidate of French left”. The Guardian. Agence France-Presse. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  41. ^ „Christiane Taubira annonce qu'elle votera pour Jean-Luc Mélenchon " dès le premier tour " afin de " barrer la route " à l'extrême droite”. Le Monde (în French). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  42. ^ „Late surge gives leftist firebrand shot at French vote run-off”. France 24. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  43. ^ „Election présidentielle 2022”. Ministere de l'Intérieur. Arhivat din original la . Accesat în . 
  44. ^ Willsher, Kim (). „Macron and Le Pen restart campaigns with Mélenchon a potential 'kingmaker'”. The Guardian. Arhivat din original la . Accesat în . 
  45. ^ „Présidentielle. Dans les Antilles, Jean-Luc Mélenchon obtient plus de 50 %”. Ouest-France. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  46. ^ Faure, Mélanie (). „Jean-Luc Mélenchon s'impose en Île-de-France, Emmanuel Macron en tête à Paris” (în French). Europe 1. Arhivat din original la . Accesat în . 
  47. ^ AFP, Capital avec (). „Législatives 2022 : Jean-Luc Mélenchon ne se représentera pas et laisse sa place à Manuel Bompard”. Capital.fr (în franceză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  48. ^ „Can the 'Nupes' revive the French left's fortunes?”. EUROPP. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  49. ^ „Emmanuel Macron's coalition level with new leftwing group in French elections”. the Guardian (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  50. ^ „French legislative elections: The second round, by the numbers”. France 24 (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în . 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jean-Luc_Mélenchon&oldid=16361527