Jan Žižka

Date personale
Jan Žižka

Născut	1360 Památník Jana Žižky z Trocnova[*], Cehia
Decedat	11 octombrie 1424 (64 de ani)^[1] Žižkovo Pole[*], Cehia
Cetățenie	Cehia
Ocupație	military leader[*]
Modifică date / text

Statuie ecvestră a lui Jan Žižka în Praga

Jan Žižka (c. 1360 – 1424) a fost un general ceh și lider husit, discipol al lui Jan Hus. Pentru cehii și slovacii de azi, Jan Ziska este un fel de Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul într-o singură figură istorică epocală. Erou cu loc de odihnă necunoscut chiar și în zilele noastre, generalul Ziska s-a remarcat nu doar ca un strălucit strateg militar, ci și în rolul unui adevărat lider religios care s-a opus cu toate mijloacele influenței Vaticanului. Rămas orb în timpul bătăliilor sale, acest aparent handicap fizic nu l-a împiedicat să devină cel mai iscusit conducător de oști al epocii sale, și unul dintre cei mai importanți și interesanți lideri militari din întreaga istorie a omenirii. Sabia și scutul husiților

"Cel pe care nicio mână de muritor nu-l poate răni, a fost atins de degetul lui Dumnezeu", astfel scriau cronicile laudative ale dușmanilor la adresa unuia dintre cei mai pricepuți și admirați lideri militari ai Evului Mediu european. S-a născut în anul 1378 într-o familie nobiliară din Trocnov, Boemia. Încă din copilărie, a fost trimis ca vasal la curtea regală unde în cele din urmă a ocupat postul de șambelan al reginei Sofia de Bavaria. S-a impus de la început ca un spirit marțial atras de calea armelor, precum și un lider patriot care nu și-a precupețit niciun efort în lupta pentru libertate religioasă a neamului său.

S-a remarcat însă pe frontispiciul istoriei cu ocazia așa numitelor Războaie Husite, o serie de confruntări armate pe fond religios, în decursul cărora armele de foc s-au folosit pentru prima oară pe scară largă. Pe lângă talentul său de războinic, Ziska s-a impus și prin calitățile sale de conducător și strateg, astfel încât a coalizat în jurul său încă din tinerețe, o grupă de lefegii.

S-a afirmat pentru prima oară pe scena istoriei în bătălia epocală de la Grunwald, parte din conflictul armat întins pe mulți ani dintre Alianța Polono-Lituaniană și Ordinul Cavalerilor Teutoni. Ziska a luptat de partea polono-lituaniană, iar bătălia s-a soldat cu o înfrângere de proporții a teutonilor conduși de marele lor maestru, Ulrich von Jungingen.

Totuși, numele și persoana sa aveau să fie definitiv legate de episodul Războaielor Husite. Ziska în persoană a aderat cu trup și suflet la cauza religioasă și socială a acestei mișcări fondată de cel care avea să-i dea numele său - preotul, filizoful, reformatorul și magistrul Universității Karlova din Praga, legendarul Jan Hus.

Războaiele husite aveau să devină nu doar scânteia care accelerat Reforma Protestantă, dar au fost deopotrivă elementul hotărâtor pentru afirmarea națională a cehilor. Deranjată de ideile lui Jan Hus, Biserica Romano-Catolică a decis că învățăturile acestuia sunt eretice. La scurt timp de la acest moment, Hus a fost excomunicat, arestat, condamnat de Conciliul de la Konstanz, după care a fost ars pe rug în public.

Arderea pe rug a lui Jan Hus din anul 1415, pentru convingerile sale religioase și ideile personale, nu a dus la ștergerea sa din memoria colectivă a cehilor, ba din contră, înfuriați de sfârșitul crud și nedrept al mentorului lor, cehii s-au înarmat și au declanșat ample revolte. Cel care a aruncat pe ferestrele primăriei toți consilierii

Scânteia care a aprins conflictele armate s-a declanșat la mijlocul anului 1419, când edilii orașului Praga s-au opus manifestațiilor și doleanțelor husiților. Atunci, Jan Ziska s-a înfuriat, și în fruntea trupelor sale a ocupat primăria cetății pragheze, după care a dat ordin personal ca toți consilierii să fie aruncați de la ferestrele noului turn al primăriei. Mulți au murit, iar supraviețuitorii s-au ales cu fracturi grave.

Întâmplarea de pomină a rămas în istorie sub titlul de "Defenestrarea de la Praga" și i-a adus lui Ziska nu nou val de simpatie populară din partea praghezilor sătui de măsurile restrictive luate de consilieri. Se spune că regele Boemiei, Wenceslaus al IV-lea a fost atât de șocat de acest episod încât a făcut infarct și a murit în urma aflării vestei. Toată întâmplarea a stârnit furia regelui Sigismund al Ungariei și rege titular al Boemiei. Wenceslaus era nimeni altul decât fratele său mai mare...

Sigismul era în plus un catolic fervent, care a obținut ușor ajutor financiar și militar de la Papa Martin al V-lea, care într-un document îl îndriduia pe Sigismund să ocupe tronul Boemiei care aparținuse fratelui său, și mai ales să lanseze prima cruciadă anti-husită pentru "zdrobirea lui John Wyclife, toți husiții și orice fel de eretici veți mai întâlni prin Boemia". Sigismund, întovărășit de mulți principi de sorginte germană și tot soiul de mercenari din Europa atrași de tentația jefuirii Pragăi, urmau cu toții să aibă parte de o experiență extrem de dureroasă: confruntarea cu geniul militar și curajul lui Ziska. Geniul din căruță

Husitul marțial i-a înfrânt în primă instanță pe partizanii lui Sigismund în cadrul bătăliei de la Sudomer, înainte de sosirea regelui Ungariei în Boemia. Fapt care nu a încetinit deloc avansul "cruciadei împotriva altor creștini" condusă de Sigismund și (în trend istoric) binecuvântată de Papă.

Nevoit să înfrunte o armată mult mai puterică și mai bine echipată, Ziska a luat strălucita idee de a nu se baricada în spatele zidurilor Pragăi, ci de a-i înfrunta pe dușmani într-un mod nemaiîntâlnit până atunci pe niciun câmp de bătălie. Pragmatic și inventiv, Ziska a improvizat din banalele căruțe ale țăranilor și negustorilor o armă care se va dovedi ulterior imbatabilă!

Carele și căruțele fortificate și aranjate după ideile sale aveau să-i aducă nu doar victoria pe câmpul de bătălie, ci și o binemeritată glorie eternă în rândul marilor figuri care au marcat istoria cehilor.

Cum trupele sale erau formate în mare parte din țărani, care nu posedau echipamentul clasic al soldaților medievali europeni, compus din cal, armură, zale, scut, lance și spadă, Ziska a intuit că banalul îmblăciu (o unealtă agricolă formată din două bâte inegale legate între ele cu un lanț, asemănătoare cumva cu nunchak-ul popularizat de Bruce Lee) putea fi transformat într-o redutabilă armă. Prin urmare, a modificat îmblăciile țăranilor, care au ajuns astfel niște adevărate bice de luptă capabile să sfărâme craniul unui soldat în pofida protecției aparente a coifurilor. Îmblăciile de război ale lui Ziska erau mai mari, astfel încât să poată fi folosite cu ambele mâini, iar capetele care loveau erau bătute în ținte pentru amplificarea efectului distrugător. Dar arma sa secretă se va dovedi carul de luptă fortificat. Când trupele husite aveau de înfruntat inamici superiori ca număr, la ordinul lui Ziska se retrăgeau în spatele acestor adevărate fortărețe mobile așezate strategic în formă de cerc. Căruțele erau legate între ele cu lanțuri, iar caii erau ținuți în siguranță înăuntrul cercului. Fiecare căruță era protejată de scuturi mari, iar echipajul era compus de regulă din 4-8 arbaletieri, 2 pușcași și 6-8 mânuitori ai teribilului îmblăciu de război. Tactica aleasă de Ziska consta aproape întotdeauna de două momente, primul defensiv, în care trupele sale se adăposteau în căruțe, și al doilea de atac și urmărire activă a trupelor care se retrăgeau în dezordine.

Râmâneau pe câmpul lui Marte doar cavalerii cărora le fuseseră uciși caii, prin urmare nu puteau fugi singuri din cauza greutății armurilor. Aveau cu toții să descopere că husiții nu luau prizonieri... Tot Ziska este personajul care a schimbat definitiv câmpul de bătălie, fiind primul comandant militar din istorie care a folosit muschetele și archebuzele în număr mare.

Tot el este primul lider militar care a echipat carele de luptă cu tunuri de mici dimensiuni, fiind într-un fel primul precursor al tancurilor de mai târziu. El a introdus de fapt primele forme de pistoale și de puști. Însăși cuvântul "pistol" preluat astăzi în aproape toate limbile, provine din cehul "pistala".

Curaj orbesc

În fața unui asemenea strateg vizionar, armatele lui Sigismund au suferit înfrângeri pe bandă. Astăzi, pe locul unde cruciații anti-husiți au suferit cea mai dureroasă înfrângere, cehii au ridicat o uriașă statuie ecvestră a lui Ziska. Războinicul husit stă drept pe cal, iar statuia cu cei peste 9 metri înălțime este cea mai înaltă statuie ecvestră din lume. Rând pe rând, niciun adversar nu-i stătea în cale. Cu toate că își pierduse un ochi încă din timpul bătăliei de la Grunwald, geniul lui Ziska era mai vizionar la propriu și la figurat decât al tuturor comandanților contemporani cu el.

Regele Ungariei s-a văzut așadar nevoit să abandoneze atât Boemia, cât și Moravia. O parte din husiți au cerut regelui polon de atunci să anexeze cele două provincii, fapt care i-a înfuriat pe majoritatea răsculaților. Husiții au încercat să se organizeze și să se conducă singuri, astfel încât pe data de 1 iunie 1421 au decis formarea unui guvern provizoriu reprezentat de un număr de 20 de lideri printre care și Ziska. La scurt timp, acesta s-a văzut nevoit să pornească din nou la luptă, pentru a elimina o rebeliune iscată chiar în rândurile husiților. Este vorba de secta Adamiților, o facțiune locală care dorea să ia puterea cu orice preț.

Imediat după acest moment, Jan Ziska a trebuit să facă față unei noi campanii conduse de Sigismund al Ungariei. După ce etnicii germani au ocupat castelul Kutna Hora și au închis porțile acestuia în fața armatelor lui Ziska, acesta a efectuat ceea ce mulți istorici numesc "prima manevră de artilerie mobilă din istorie". În urmă cu un an, în timp ce asedia Castelul Rabi, și-a pierdut în luptă și singurul ochi rămas. Fapt care nu l-a împiedicat să-și câștige în continuare toate bătăliile!

Deși nu a mai participat personal la lupte, din cauza că era total lipsit de vedere, eroul husiților le cerea însoțitorilor să-i spună ce se petrece pe câmpul de luptă și cum sunt amplasate trupele inamice. În funcție de situație, genialul războinic dădea întotdeauan ordinele potrivite, iar taboriții și praghezii săi câștigau mereu.

În timpul bătăliei finale de la Kutna Hira, Ziska a preferat să se retragă strategic spre Kolin, așteptând liniștit întăriri. Imediat ce acestea au sosit, generalul orb a dat semnalul atacului decisiv asupra trupelor lui Sigismund. Într-o dimineață rece și cețoasă de ianuarie, husiții au asaltat tabăra regală. Peste 12.000 soldați au fost uciși, iar regele Sigismund a reușit cu greu să-și salveze viața printr-o fugă precipitată. Din pielea mea să faceți tobe de luptă!

În ciuda victoriilor în serie ale lui Ziska, care le asigurau mult ravnita stabilitate politicî ți identitate națională, husiții au căzut pradă conflictelor interne alimentate de interese de grup. Scânteia produsă de revolta adamiților nu fusese stinsă în totalitarte, astfel încât husiții s-au debinat în mai multe facțiuni: una condusă de Ziska, una a locuitorilor din Praga, și una de orientare moderată, denumită Utraquista (o sectă husită fondată de Jacob din Mies, care susținea doctrina conform căreia euharistia trebuia oferită tuturor membrilor congregației atât sub formă de pâine, cât și de vin).

Ziska a înfrânt armatele ambelor tabere adverse cu ocazia bătăliei de la Horice din data de 20 aprilie 1425.

Proaspăt scăpați de amenințarea unei noi cruciade îndreptată împotriva lor, husiții l-au chemat pe prințul lituanian Sigismund Koribut să domnească în Boemia. Printre primele măsuri instituite de acesta, a fost și numirea lui Borek conte de Miletinek în postul de guvernator al orașului Hradek Kralove. Contele Borek aparținea facțiunii Utraquiste, iar edilii orașului nu au vrut să-l recunoască drept guvernator. Ba mai mult, au făcut apel la Ziska și trupele sale. Cum acesta era fidel principiul de unitate națională, a vrut să-i unească pe husiți sub o singură voință. Prin urmare l-a înfrânt și pe Borek.

A mers chiar mai departe, și a invada Ungaria într-o încercare de a-l elimina pe vechiul dușman al husiților, regele Sigismund. S-a izbit totuși de superioritatea numerică uriașă a ungurilor, dar din nou geniul său și-a spus cuvântul - generalul orb a reușit să-și retragă strategic și atât de eficient trupele din regatul maghiar, încât nu a suferit nicio înfrângere!

Aventura sa maghiară a fost precipitată și cumva lipsită de succes și datorită tulburărilor neostoite din Boemia. Acolo, războiul civil dintre cele două tabere husite a reizbucnit în anul 1424. Generalul orb a înfrânt fără drept de apel atât facțiunea pragheză cât și cea Utraquistă. La începutul lunii septembrie a aceluiași an, Ziska mărșăluia victorios în Praga. Calul său era condus de doi slujitori credincioși...

Pacea între taberele adverse ale husiților a fost semnată pe data de 14 semptembrie 1424, iar Jan Ziska pornea într-o nouă campanie, de data aceasta în Moravia, care la acea dată era deținută de trupe fidele Regelui Sigismund.

in nefericire, nu i-a fost scris să moară de sabie pe câmpul de bătălie, așa cum și-ar fi dorit. Viteazul Ziska a fost secerat de ciumă pe data de 11 octombrie 1424, la Pribyslav. Conștient că urma să moară, genialul strateg a avut o ultimă dorință, cumva șocantă, dar de înțeles pentru un războinic de calibrul său, care cu siguranță a dorit să fie și după moarte între soldații săi, pe care să-i încurajeze într-un mod cel puțin neobișnuit.

Potrivit ambasadorului papal (ulterior viitor Papă) Picollomini, ultima dorință a lui Ziska a cutremurat întreaga tabără husită. Generalul orb le-a cerut căpitanilor săi să jure că după ce va închide ochii, aceștia îi vor jupui pielea și cu ea vor acoperi tobele care dădeau semnalul de începere al atacurilor, astfel încât Ziska să-și conducă trupele și după moarte.

O ieșire din scenă demnă de cel care asemenea lui Alexandru Macedon, Scipio Africanul, Khalid ibn al-Walid, Ginghis Han sau Alexandr Suvorov, nu a conoscut nicio înfrângere pe câmpul de luptă.