József Alvinczi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
József Alvinczi
Alvinczy.jpg
József Alvinczi
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Vințu de Jos, Vințu de Jos, Alba, România Modificați la Wikidata
Decedat (75 de ani) Modificați la Wikidata
Buda, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Kerepesi Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the Habsburg Monarchy.svg Ungaria Modificați la Wikidata
Ocupațiepersonal militar[*]
ofițer Modificați la Wikidata
Activitate
GradulFeldmareșal[*]  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaieRăzboaiele napoleoniene  Modificați la Wikidata
Decorații și distincții
DecorațiiMarea cruce de cavaler a ordinului militar Maria Tereza[*][1]  Modificați la Wikidata

Joseph Alvinczi von Borberek sau Borbereki Alvinczi József (n. ,[1] Vințu de Jos, Vințu de Jos, Alba, România – d. , Buda, Imperiul Austriac) a fost un feldzeugmeister în armata habsburgică și un feldmareșal al Imperiului Austriac.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Începutul carierei[modificare | modificare sursă]

Etnic maghiar, s-a născut în Transilvania în localitatea Vințu de Jos (Alvinc sau Alwintz), petrecându-și copilăria pe domeniile contelui Francisc Gyulai înainte de a se alătura regimentului său în gradul de Fähnrich la vârsta de 14 ani. Până în anul 1753 ajunsese la rangul de Hauptmann.

În timpul Războiului de Șapte Ani, Alvinczy s-a distins prin comandarea unei companii de grenadieri în bătăliile de la Torgau și Teplitz, unde acțiunile sale i-au adus promovarea la gradul de maior clasa a II-a. După sfârșitul războiului a activat extensiv pentru implementarea noilor regulamente pentru armată, ale lui Franz Moritz von Lacy.

Războiul de Succesiune, războaiele turcești și campania din Olanda[modificare | modificare sursă]

Înaintat la rangul de Oberst și comandând Regimentul 19 de Infanterie în 1774, și-a condus oamenii în timpul Războiului Succesiunii Bavareze, unde l-a capturat pe comandantul prusac, prințul Hessen-Philippstal, o faptă ce i-a adus lui Alvinczy promovarea la gradul de general-maior și Ordinul Maria Terezia.

Alvinczy a luptat sub conducerea lui Ernst Gideon Freiherr von Laudon în Războiul Otoman din 1787, însă nu a reușit să-și îndeplinească misiunea de a cuceri Belgradul. După o scurtă perioadă în care a avut sarcina de a-l instruit pe viitorul împărat, arhiducele Francisc, s-a întors la comanda regimentului său. Înaintat la rangul de Feldmarschalleutnant, a fost transferat în Olanda Austriacă în 1790 pentru a învinge Statele Unite ale Belgiei, până când o căzătură de pe calul său l-a forțat să se retragă din activitate.

Neerwinden, Fleurus, Charleroi[modificare | modificare sursă]

La izbucnirea Războaielor Revoluționare Franceze în 1792, Alvinczy a comandat o divizie, însuflețindu-și oamenii demoralizați într-o etapă crucială a victorioasei Bătălii de la Neerwinden din 1793 și conducându-i pe aceștia înainte pentru a captura satul. A luat comanda unei armate auxiliare care i-a sprijinit pe britanicii ce luptau sub ducele de York și Albany, participând la bătăliile de la Fleurus și Landrecy, înainte de a fi rănit la Mariolles.

După recuperare și promovarea la gradul de Feldzeugmeister, Alvinczy l-a sfătuit pe William al VI-lea de Orania în timpul despresurării reușite a orașului Charleroi în iunie 1793, pierzând doi cai sub el în acest proces. Comandant pentru un scurt timp al Armatei Rinului Superior, a fost rechemat la Viena pentru a servi în Hofkriegsrat în 1795.

Campania italiană și sarcinile ulterioare[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul anului 1796 a preluat comanda armatei care lupta împotriva lui Napoleon Bonaparte în nordul Peninsulei Italice. După organizarea miliției tiroleze, pentru a face față înaintării franceze din 1796, a fost însărcinat cu despresurarea trupelor din asediul orașului Mantova. Armata lui Alvinczy era compusă în mare parte din recruți, cu puțini ofițeri experimentați, cu toate acestea a reușit să obțină mici victorii, întâi la Caldiero și apoi Bassano del Grappa, înainte de înfrângerea de la Arcole (15-17 noiembrie, 1796).

În ciuda deteriorării stării de sănătate, s-a regrupat și a încercat din nou, suferind o înfrângere finală în Bătălia de la Rivoli pe 14 ianuarie 1797. I s-a acordat apoi poziția de guvernator militar al Ungariei și a fost promovat în gradul de feldmareșal în 1808, murind doi ani mai târziu la Buda.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Alvinczy von Barberek, Joseph Freiherr von (BLKÖ)[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)