József Alvinczi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Joseph Alvinczi von Borberek, sau Borbereki Alvinczi József (n. 1 februarie 1735, Vințu de Jos - 25 septembrie 1810, Buda) a fost un soldat în armata habsburgică și un feldmareșal al Imperiului Austriac.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Începutul carierei[modificare | modificare sursă]

Etnic maghiar, s-a născut în Transilvania în localitatea Vințu de Jos (Alvinc sau Alwintz), petrecându-și copilăria pe domeniile contelui Francisc Gyulai înainte de a se alătura regimentului său în gradul de Fähnrich la vârsta de 14 ani. Până în anul 1753 ajunsese la rangul de Hauptmann.

În timpul Războiului de Șapte Ani, Alvinczy s-a distins prin comandarea unei companii de grenadieri în bătăliile de la Torgau și Teplitz, unde acțiunile sale i-au adus promovarea la gradul de maior clasa a II-a. După sfârșitul războiului a activat extensiv pentru implementarea noilor regulamente pentru armată, ale lui Franz Moritz von Lacy.

Războiul de Succesiune, războaiele turcești și campania din Olanda[modificare | modificare sursă]

Înaintat la rangul de Oberst și comandând Regimentul 19 de Infanterie în 1774, și-a condus oamenii în timpul Războiului Succesiunii Bavareze, unde l-a capturat pe comandantul prusac, prințul Hessen-Philippstal, o faptă ce i-a adus lui Alvinczy promovarea la gradul de general-maior și Ordinul Maria Terezia.

Alvinczy a luptat sub conducerea lui Ernst Gideon Freiherr von Laudon în Războiul Otoman din 1787, însă nu a reușit să-și îndeplinească misiunea de a cuceri Belgradul. După o scurtă perioadă în care a avut sarcina de a-l instruit pe viitorul împărat, arhiducele Francisc, s-a întors la comanda regimentului său. Înaintat la rangul de Feldmarschalleutnant, a fost transferat în Olanda Austriacă în 1790 pentru a învinge Statele Unite ale Belgiei, până când o căzătură de pe calul său l-a forțat să se retragă din activitate.

Neerwinden, Fleurus, Charleroi[modificare | modificare sursă]

La izbucnirea Războaielor Revoluționare Franceze în 1792, Alvinczy a comandat o divizie, însuflețindu-și oamenii demoralizați într-o etapă crucială a victorioasei Bătălii de la Neerwinden din 1793 și conducându-i pe aceștia înainte pentru a captura satul. A luat comanda unei armate auxiliare care i-a sprijinit pe britanicii ce luptau sub ducele de York și Albany, participând la bătăliile de la Fleurus și Landrecy, înainte de a fi rănit la Mariolles.

După recuperare și promovarea la gradul de Feldzeugmeister, Alvinczy l-a sfătuit pe William al VI-lea de Orania în timpul despresurării reușite a orașului Charleroi în iunie 1793, pierzând doi cai sub el în acest proces. Comandant pentru un scurt timp al Armatei Rinului Superior, a fost rechemat la Viena pentru a servi în Hofkriegsrat în 1795.

Campania italiană și sarcinile ulterioare[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul anului 1796 a preluat comanda armatei care lupta împotriva lui Napoleon Bonaparte în nordul Peninsulei Italice. După organizarea miliției tiroleze, pentru a face față înaintării franceze din 1796, a fost însărcinat cu despresurarea trupelor din asediul orașului Mantova. Armata lui Alvinczy era compusă în mare parte din recruți, cu puțini ofițeri experimentați, cu toate acestea a reușit să obțină mici victorii, întâi la Caldiero și apoi Bassano del Grappa, înainte de înfrângerea de la Arcole (15-17 noiembrie, 1796).

În ciuda deteriorării stării de sănătate, s-a regrupat și a încercat din nou, suferind o înfrângere finală în Bătălia de la Rivoli pe 14 ianuarie 1797. I s-a acordat apoi poziția de guvernator militar al Ungariei și a fost promovat în gradul de feldmareșal în 1808, murind doi ani mai târziu la Buda.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]