Italia Fascistă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Imperiul colonial italian: Italia Fascistă în perioada de maximă întindere

Istoria Italiei Fasciste (perioadă pentru care se folosește uneori expresia cei douăzeci de ani fasciști sau mai simplu cei douăzeci de ani) se referă la perioada din istoria Italiei cuprinsă între momentul cuceririi puterii de către Benito Mussolini până la sfârșitul dictaturi sale (25 iulie 1943).

Această perioadă este extinsă uneori la perioada dintre sfârșitul primului război mondial până la încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, sau la perioada 19251945, dat fiind faptul că, în 1925, toate partidele politice, cu excepția Partidului Național Fascist, au fost scoase în afara legii, iar în 1945 și-a încetat existența Republica Socială Italiană (RSI).

Ascensiunea fascismului italian[modificare | modificare sursă]

Ajungerea la putere a fasciștilor italieni a fost favorizată prin factori sociali, economici și politici:

  1. Creșterea numărului de șomeri după Primul Război Mondial
  2. Scăderea nivelului de viață după începutul războiului mondial
  3. Nemulțumiri legate de unele hotărîri ale Tratatului de la Versailles, de după Primul Război Mondial
  4. Conflict între adepții căii revoluționare și cei reformiști din mișcarea muncitorească
  5. Dezorientarea mișcării muncitorești în fața propagandei fasciste
  6. Formarea de către muncitori a unor grupări denumite "fascii"
  7. Desirabilitatea unei personalizări a puterii politice paralel cu criza democrației și ideologiei liberale
  8. Impresia capitaliștilor italieni, a celor bogați, că fascismul este mai puțin rău decât comunismul.

Luarea puterii[modificare | modificare sursă]

Partidul Național Fascist a luat naștere în 1921. Adepții mișcării fasciste italiene agreau ca semn distinctiv purtarea de cămăși negre. În octombrie 1922, Mussolini și alți proeminenți fasciști italieni au declarat pe față intenția de a ajunge prin forță la putere. Între 27 ÷ 29 octombrie ei au organizat așa zisul "Marș al Romei", când peste 14.000 de "cămăși negre", fasciști și adepți, au asaltat prin marș Roma, și au forțat căderea prim ministrului Facta, obligând pe regele Victor Emmanuel II să retragă sprijinul acordat acestuia.

Imperiul fascist italian[modificare | modificare sursă]

Italia fascistă a concurat cu alte puteri coloniale, având în Africa, la momentul maximei sale întinderi, un imperiu colonial ce a cuprins Eritrea, Somalia, Etiopia și Libia.

Căderea lui Mussolini[modificare | modificare sursă]

Ca urmare a insucceseor militare și a invaziei Aliaților (debarcării) în Sicilia, pe 25 iulie 1943 Marele Consiliu a Fascismului (italian) a retras lui Mussolini competența de conducător (al fasciștilor) și implicit calitatea de prim-ministru.