Iosif Gafton
| Iosif Gafton | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ioan Gafton  |
| Născut | Puțeni, România |
| Decedat | (87 de ani) Râmnicu Vâlcea, România |
| Cetățenie |  România |
| Religie | Biserica Ortodoxă Română |
| Ocupație | preot ortodox episcop ortodox[*] |
| Limbi vorbite | română |
| Funcția episcopală | |
Modifică date / text  | |
Iosif Gafton, pe numele laic Ioan Gafton, (n. , Puțeni, România – d. , Râmnicu Vâlcea, România) a fost un cleric al Bisericii Ortodoxe Române, care a îndeplinit funcțiile de arhiereu vicar patriarhal (1943-1944), episcop al Argeșului (1944-1949) și episcop al Râmnicului și Argeșului (1949-1984).[1]
Biografie
[modificare | modificare sursă]Preot
[modificare | modificare sursă]S-a născut pe 5 decembrie 1896 în satul Puțeni (azi Valea Mărului) din județul Galați, în familia preotului Gheorghe Gafton și al soției sale, Anica, care au avut 12 copii.[2] A primit la botez numele Ioan.[3]
A absolvit cursurile Seminarului Teologic din Galați în anul 1920, iar în perioada 1920-1924 a urmat studii la Facultatea de Teologie din București. În 1925 a fost numit preot în parohia Rotari din județul Prahova.[2] În 1933 a rămas văduv, după ce soția sa, Valeria, a murit.[3] Cei doi soți au avut un fiu pe nume Lucian, care s-a căsătorit cu fiica preotului Marin Diaconescu din Pitești și a ajuns mai târziu preot profesor.[3]
Preotul Ioan Gafton a slujit de la 1 noiembrie 1935 la Biserica „Sf. Ecaterina” din București, unde și-a continuat activitatea misionară și pastorală. A îndeplinit, de asemenea, funcțiile de consilier referent cultural în cadrul Cancelariei Arhiepiscopiei Bucureștilor (1941 - 1 decembrie 1942) și de consilier referent administrativ în aceeași cancelarie (1 decembrie 1942 - 1 noiembrie 1943). La 28 noiembrie 1942 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamț cu numele de Iosif, iar două zile mai târziu a fost ridicat la rangul de protosinghel.[3][4]
Episcop
[modificare | modificare sursă]După ce la 1 noiembrie 1943 a fost numit vicar al Patriarhiei Române, protosinghelul Iosif Gafton a fost ales la 3 decembrie 1943, prin hotărârea Sfântului Sinod, în funcția de arhiereu vicar patriarhal cu titulatura „Sinaitul”.[2] A fost ridicat la rangul de arhimandrit la 6 decembrie 1943, iar la 19 decembrie 1943 a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Patriarhală din București de patriarhul Nicodim Munteanu, înconjurat de alți trei ierarhi.[3][5]
La 15 ianuarie 1944, prin decizia Marelui Colegiu Electoral, a fost ales episcop de Argeș, alegerea fiind confirmată de autoritățile statului la 24 ianuarie.[3] În consecință, Iosif Gafton a fost întronizat la Curtea de Argeș în 21 mai 1944.[2]
În perioada 31 ianuarie - 10 februarie 1945 episcopul Iosif Gafton a condus delegația Bisericii Ortodoxe Române, care a participat la alegerea și înscăunarea ca patriarh al Moscovei și al întregii Rusii a lui Alexei I.[3]
La 16 octombrie 1947 patriarhul Nicodim Munteanu, aflat în concediu de boală la Mănăstirea Neamț, l-a însărcinat pe episcopul Iosif Gafton „să rezolve lucrările curente ale Patriarhiei și să îndeplinească cele hotărâte de el în cauzele mai grele”.[3] El a girat treburile curente ale Patriarhiei până în februarie 1948.[2]
La 11 martie 1948 episcopul Iosif Gafton a fost numit administrator temporar al Eparhiei Râmnicului, înlocuindu-l pe arhiereul vicar patriarhal Atanasie Dincă „Bârlădeanul”, care a demisionat. El a condus cele două eparhii ca unități ecleziastice separate până în februarie 1949,[2] când, în conformitate cu prevederile Statutului pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat și pus în aplicare începând de atunci, Episcopia Argeșului a fost contopită cu Episcopia Râmnicului, formând Episcopia Râmnicului și Argeșului sub conducerea episcopului Iosif Gafton. Întronizarea sa a avut loc în 27 martie 1949 la Râmnicu Vâlcea.[3]
Episcopul Iosif s-a implicat în restaurarea monumentelor istorice bisericești din eparhia sa, în punerea în valoare a patrimoniului cultural-artistic și în construirea de noi biserici sau repararea celor existente. S-a remarcat ca un zelos predicator și misionar în plan bisericesc, publicând articole și predici în periodicele bisericești, precum și broșuri pentru credincioși.[2]
Decesul
[modificare | modificare sursă]Iosif Gafton a murit pe 9 iunie 1984 în reședința episcopală din Râmnicu Vâlcea[2] și a fost înmormântat trei zile mai târziu într-un mormânt modest aflat între cele două biserici din curtea episcopiei.[3]
Distincții
[modificare | modificare sursă]- Ordinul Meritul Cultural, în gradul de Cavaler cl. II, pentru biserică (1 februarie 1943)[6]
- Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a III-a (30 decembrie 1957) „cu ocazia celei de a zecea aniversări a proclamării Republicii Populare Romîne și pentru merite deosebite în îndeplinirea sarcinilor date de Partidul Muncitoresc Romîn, pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale, culturale și obștești”[7]
- Distincția „Brâul albastru” din partea Patriarhului Miron Cristea (1930)[8]
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ Enciclopedia marilor personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului. Vol. 12 : Înalţi prelaţi, teologi şi sfinţi ai poporului român. Geneze. . p. 92-95.
- 1 2 3 4 5 6 7 8 „32 de ani de la trecerea la cele veșnice a Episcopului Iosif Gafton”. Arhiepiscopia Râmnicului. .
- 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 „Episcopul Iosif Gafton, înaltul prelat care a condus Episcopia Argeșului patru decenii”. Jurnalul de Argeș. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Petroaia, Lucian; Drăgoi, Eugen; Bulgaru, Costel (). Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, şcoală a apostolatului la Dunărea de Jos. Editura Episcopiei Dunării de Jos. p. 120.
- ↑ Păcurariu, Mircea (). Dicţionarul teologilor români (ed. Ed. a 2-a, revăzută şi întregită). Editura Enciclopedică. p. 188.
- ↑ Decretul regal nr. 247 din 1 februarie 1943 privind conferiri de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXI, nr. 34, Partea I, miercuri 10 februarie 1943, pp. 1163–1164.
- ↑ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 613 din 30 decembrie 1957 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VII, nr. 2, 13 ianuarie 1958, p. 5.
- ↑ Oameni în memoria Galaţiului : Aniversări 2009. Axis Libri. . p. 304.