Sari la conținut

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) este un institut de cercetare din România, cu sediul la Măgurele in cadrul caruia se efectueaza cercetari stiintifice de fizica atomica si nucleara precum si aplicatii ale acestora.[1] În 2019, în cadrul institutului lucrau 352 de cercetători.[2]

La 1 septembrie 1949, a fost înființat Institutul de Fizică al Academiei Române sub conducerea fizicianului Horia Hulubei.[3] În 1956, Institutul de Fizică al Academiei Române a fost împărțit în Institutul de Fizică Atomică (IFA) și Institutul de Fizică București (IFB).[3]

În cadrul IFA au fost construite mai multe laboratoare de cercetare cu aparatura stiintifica avansata. In 1956 au fost inaugurate un reactor nuclear experimental si un ciclotron. În 1973 a fost dat în funcțiune un accelerator de ioni de tip Tandem.[1]

În anul 1973 a fost înființat Institutul Central de Fizică (ICEFIZ), instituție-umbrelă care încorpora IFA, IFB și toate celelalte entități din țară care se ocupau de cercetări în fizică.[3] În anul 1977, IFA și IFB au fuzionat, rezultând Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.[3][2] În anul 1990, ICEFIZ a fost înlocuit de un IFA extins, care pe lângă IFIN, mai conținea toate celelalte institute din Măgurele: IFTM, IFTAR, IGSS, IOEL, CFPS.[3] În anul 1996, IFIN fost acreditat separat ca institut național de cercetare.[3][2]

Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri

[modificare | modificare sursă]

Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri (CETAL) a fost inaugurat pe 21 octombrie 2014.[4]

  1. ^ a b nipne.ro. „Laboratoare”. Accesat în 27 octombrie, 2019.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  2. ^ a b c Brosura IFIN, nipne.ro, accesat la 26 octombrie 2019
  3. ^ a b c d e f About us -> Brief History, nipne.ro, accesat la 20 octombrie 2011
  4. ^ Cel mai puternic laser din Europa, lansat oficial pe platforma de la Măgurele, 21 octombrie 2014, Sorin Ghica, Andrei Aștefănesei, Adevărul, accesat la 22 octombrie 2014

Legături externe

[modificare | modificare sursă]