Ingo Schulze
| Ingo Schulze | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (61 de ani)[1][2][6][7]  Dresda, RDG[8][9] |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | scriitor jurnalist romancier[*] dramaturg |
| Locul desfășurării activității | Berlin[10] |
| Limbi vorbite | limba germană[11][12] |
| Studii | Universitatea din Jena Kreuzschule[*] |
| Limbi | limba germană |
| Specie literară | roman, eseu |
| Note | |
| Premii | Mainzer Stadtschreiber[*][3] Crucea de Merit a Republicii Federale Germania în grad de Cavaler[*] Bertolt-Brecht-Literaturpreis[*] Manhae Prize[*] Peter-Weiss Prize[*] Nagroda Samuela Bogumiła Lindego[*] Alfred-Döblin-Preis[*] Johannes-Bobrowski-Medaille[*] Ernst-Willner-Preis[*] Joseph-Breitbach-Preis[*] Aspekte-Literaturpreis[*] Leipzig Book Fair Prize/Fiction[*] Thüringer Literaturpreis[*] Brüder-Grimm-Poetikprofessur[*][4] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Ofițer[*][5] |
Modifică date / text  | |
Ingo Schulze (n. , Dresda, RDG) este un scriitor contemporan din Germania, cunoscut pentru tratarea în romanele sale a Reunificării germane și a vieții în Germania de Est.[13]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Schulze s-a născut la Dresda în Germania de Est. Studiază filologia clasică la Universitatea din Jena între 1983 și 1988, apoi lucreaza ca secretar literar [14]la Teatrul de Stat din Altenburg. După căderea Zidului fondează alături de prieteni ziarul Altenburger Wochenblatt. [15] În 1993 își petrece șase luni în Sank Petersburg experiență ce îl va inspira să scrie primul său roman 33 de clipe de fericire. La mijlocul anilor '90 se muta la Berlin, unde locuiește până în prezent.
Activitate[modificare | modificare sursă]
Din 2006 devine membru al Academiei de Arte din Berlin(de)[traduceți], iar din 2010 este directorul depertamentului de literatură a acesteia.
Din 2007 este bursier al Villa Massimo, centrul cultural german de la Roma, și devine membru al Academiei de Limba si Literatura Germană.
Opere[modificare | modificare sursă]
- 33 Augenblicke des Glücks, Berlin 1995
- Simple Storys, Berlin 1998
- Der Brief meiner Wirtin, Ludwigsburg 2000
- Von Nasen, Faxen und Ariadnefäden, Berlin 2000
- Mr. Neitherkorn und das Schicksal, Berlin 2001
- Würde ich nicht lesen, würde ich auch nicht schreiben, Lichtenfels 2002
- Neue Leben, Berlin 2005
- Handy. Dreizehn Storys in alter Manier, Berlin 2007
- Adam und Evelyn, Berlin 2008
- Was wollen wir?, Berlin Verlag, 2009
- Augusto, der Richter - Eine Erzählung, Prestel Verlag, 2010
- Orangen und Engel, Berlin Verlag, 2010
- Unsere schönen neuen Kleider, Hanser Berlin, 2012
- Henkerslos, Hanser Berlin, 2013
Prezența în România și traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]
În octombrie 2023, Ingo Schulze este prezent la Iași, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT).[16]
- 33 de clipe de fericire: Din însemnările aventuroase ale germanilor în Piter, traducător Mircea Dragoman, Editura Paralela 45, Pitești, 2006 (ISBN 978-973-21-0975-5)
- Celularul, Editura Minerva, 2009 (ISBN 978-973-21-0983-0)
- Simple Storys. Un roman din provincia est-germană, Editura Minerva, 2010 (ISBN 978-973-724-287-7)
- Adam și Evelyn', traducător Radu-Mihai Alexe, Editura Allfa, 2010 (ISBN 978-973-724-287-7)[17]
- Peter Holtz. Viața lui fericită povestită de el însuși, traducător Victor Scoradet, Editura Europress, 2020, (ISBN 978-606-66-8232-9)
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Premiul Alfred Döblin, 1995 (premiu de promovare)
- Johannes-Bobrowski-Medaille(de)[traduceți], 1998, pentru Simple Storys
- Premiul Grinzane Cavour, ficțiune literatură străină, 2008, pentru Neue Leben
- Premiul Bertolt Brecht 2013
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b „Ingo Schulze”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b Ingo Schulze, SNAC, accesat în
- ^ http://www.boersenblatt.net/404866/?t=newsletter, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ https://www.uni-kassel.de/fb02/institute/germanistik/fachgebiete/fg-brueder-grimm-professur/brueder-grimm-professur/2009-ingo-schulze.html, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ https://www.bundespraesident.de/SharedDocs/Berichte/DE/Frank-Walter-Steinmeier/2020/10/201001-Verdienstorden-TdDE.html, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b Ingo Schulze, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ a b Ingo Schulze, Kritisches Lexikon zur deutschsprachigen Gegenwartsliteratur
- ^ „Ingo Schulze”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ OPAC SBN, accesat în
- ^ „Ingo Schulze”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ CONOR[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ „tratarea Reunificării germane și a vieții în Germania de Est în romanele sale”.
- ^ „secretar literar”.
- ^ „Altenburger Wochenblatt”.
- ^ Festivalul Internațional de Literatură și Traducere din Iași - 2023
- ^ „33 de clipe de fericire: Din însemnările aventuroase ale germanilor în Piter, Paralela 45”. . ISBN 978-973-21-0975-5.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Peter Michalzik: Wie komme ich zur Nordsee? Ingo Schulze erzählt einfache Geschichten, die ziemlich vertrackt sind und die alle lieben. In: Thomas Kraft (Hrsg.): Aufgerissen. Zur Literatur der 90er. Piper, München 2000, ISBN 3-492-04224-4, S. 27–38.
- Fabian Thomas: Neue Leben, neues Schreiben? Die „Wende“ 1989/90 bei Jana Hensel, Ingo Schulze und Christoph Hein. Martin Meidenbauer Verlag, München 2009, ISBN 978-3-89975-948-8.
- Harry Lehmann: Geschichten aus dem blinden Fleck. Zur Erzählphilosophie von Ingo Schulze. In: Sinn und Form, 61, 2009, H. 3, S. 390–410. (PDF Arhivat în , la Wayback Machine.)
- Harry Lehmann: Ingo Schulze. Simple Stories. In: Harry Lehmann: Die flüchtige Wahrheit der Kunst. Ästhetik nach Luhmann. Fink, München 2006, ISBN 3-7705-4193-6, S. 85–99.
- Heinz Ludwig Arnold (Hrsg.): Ingo Schulze. edition text + kritik im Richard-Boorberg-Verlag, München 2012, ISBN 978-3-86916-145-7. (text + kritik. Heft 193).
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- de Ingo Schulze în Catalogul Bibliotecii Naționale a Germaniei
- Ingo Schulze la Internet Movie Database
