Ilia Lifșiț
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Ilia Lifșiț (n. , Harkov, gubernia Harkov(d), Imperiul Rus – d. , Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un fizician sovietic, academician al Academiei de Științe din URSS și academician al Academiei de științe din Ucraina.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Este fratele lui Evgheni Lifșiț. Ș-a născut la Harkov. A absolvit Universitatea din Harkov (1936) și Institutuul Politehnic din Harkov (1838). În anii 1937-1968 a lucrat la Institutul fizico-tehnic din Harkov. Este șef al secției de teorie a acestui institut din anul 1941. Din anul 1944 este șef de catedră la Universitatea din Harkov. Din anul 1960 este membru-coprespondent al Academiei de Științe din URSS. Din anul 1969 este șef al secției de teorie a Institutului de probleme fizice a Academiei de Științe din URSS. Concomitent este profesor la catedra de teorie cuantiică a Universității din Moscova
Creația științifică[modificare | modificare sursă]
Preocupările principale se referă la fizica corpului solid, în principal la teoria generală a mediilor condensate- teoria dinamică a rețelei cristaline, teoria electronică a metalelor, problema spectrului energetic a mediilor neordonate, teoria cristalelor cuantice, teoria tranzițiilor de fază, etc.
A stabilit relația între proprietățile observate ale metalelor și geometria și topologia suprafeței Fermi a acestora, a elaborat ideea restabilirii suprafeței Fermi a corpurilor condensate după datele experimentale și a argumentat posibilitatea soluționării acestei probleme. Ca rezultat, în anii 1964-1965 Lifșiț și discipolii săi a a costruit teoria modernă a metalelor, pentru care s-a învrednicit de premiul Lenin (1967).
Lifșiț are lucrări de pionierat în studiul comportamentului electronilor în sisteme neordonate. A cercetat printre primii spectrul energetic al a cristalelor cu defecte, a descoperit nivelele locale și cuasilocale, a elaborat termodinamica structurilor stratificate și filiforme. A elaborat teoria unuia dintre cele mai importante efecte de deformare plastică- teoria procesului dublării (1948), precum și teoria curgerii difuze-vâscoase a corpurilor policristaline.
Un număr mare de lucrări le-a consacrat cineticii fizice. A elucidat cinetica distrugerii stării supraconductibile într-un câmp magnetic și în câmpul unui curent electric, a urmărit cinetica tranzițiilor de fază de speță II și cinetica tranzițiilor din stare supraconductibilă în normală sub acțiunea câmpului magentic. Lifșiț a creat o școală științifică recunoscută în domeniul fizicii solidului.
Premiii și distincții[modificare | modificare sursă]
- Premiul Lenin (1967)
- Premiul Simon
- Premiul L.I. Mandelștam al Academiei de Științe a URSS
Elevi[modificare | modificare sursă]
- A. F. Andreev
- E.A. Kaner
- M.I. Kaganov
- A.M. Kosevici
- F.G. Bass
- V.V. Sledov
- V.M. Țukernik
- Serghei A. Gredescul
- Iuri Grosberg
- A.R. Hohlov
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Лифшиц Илья Михайлович, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
