Helene Vetsera

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Helene von Vetsera
Helenevetsera.jpg
Helene von Vetsera
Date personale
Născută1847[1][2][3] Modificați la Wikidata
Marsilia, Franța[4] Modificați la Wikidata
Decedată (78 de ani) Modificați la Wikidata
Viena, Republica Austria[5] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăPayerbach[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriHector Baltazzi[*]
Alexander Baltazzi[*]
Aristides Baltazzi[*]
Heinrich Baltazzi
Eveline Baltazzi[*] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuAlbin von Vetsera[*] Modificați la Wikidata
CopiiMaria von Vetsera
Ladislaus[*]
Johanna[*]
Franz[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the Habsburg Monarchy.svg Imperiul Austriac
Flag of Austria.svg Austria Germană
Flag of Austria.svg Republica Austriacă Modificați la Wikidata
Blazonul lui Albin Baron von Vetsera, soțul Helenei Baltazzi

Helene Baroană von Vetsera, născută Baltazzi (n. 1847,[1][2][3] Marsilia, Franța[4] – d. , Viena, Republica Austria[5][6], la Viena) a fost o nobilă austriacă de origine greacă și mama Mariei Vetsera.

Viața[modificare | modificare sursă]

Helene Baltazzi era fiica unui bancher grec, Theodor Baltazzi și a primei sale soții, Despina Vukovich (c. 1820, c. 1849).[7] În 1864 când s-a căsătorit cu diplomatul austriac Albin Cavaler von Vetsera (1825-1887), era considerată cea mai bogată fată din Constantinopol. Frații ei Alexander și Hector Baltazzi, erau renumiți proprietari de cai și călăreți sportivi de mare succes.[8]

Albin von Vetsera a primit titlul de baron în 1870. Cel de-al treilea dintre cei patru copii ai familiei, Maria (numită în familie Mary), născută în 1871, a intrat în istorie șaptesprezece ani mai târziu prin moartea ei tragică la Mayerling. Familia a locuit inițial într-o clădire de pe Schüttelstrasse nr. 7-9[7] în Viena, iar în jurul anului 1880[9] s-a mutat într-un palat de pe Salesianergasse nr. 11. Helene Vetsera conducea o casă mare și frecventa cele mai bune cercuri din înalta societate. Ea a supraviețuit tuturor copiilor ei și și-a pierdut averea datorită inflației ce a urmat Primului Război Mondial. Helene a murit în 1925 la Viena și a fost înmormântată în cimitirul local din Payerbach (Austria Inferioară) lângă fiul ei cel mai mic, Franz.

Mayerling[modificare | modificare sursă]

După tragedia de la Mayerling, în care fiica ei Mary, a murit împreună cu prințul moștenitor Rudolf pe 30 ianuarie 1889, Helene a căzut în dizgrația curții imperiale și a înaltei societăți. În iunie 1889 Helene a redactat un memoriu împreună cu dr. Karl Biel (editor al jurnalului Volkswirth) care a fost tipărit la editura Plaut din Viena în 200 de exemplare. Imediat după ieșirea din tipografie, reprezentanți ai curții imeriale au confiscat și distrus memoriul. Totuși au fost salvate aproximativ 20 de exemplare care au ajuns în străinătate.[10] În acest memoriu Helene a povestit desfășurarea nefericitelor evenimente și a negat propria implicare în această tragedie, acuzând-o pe fosta ei prietenă Marie Louise von Larisch-Wallersee că a mediat întâlnirea dintre fiica ei și prințul moștenitor Rudolf.

Descendenți[modificare | modificare sursă]

  • Ladislaus „Lazi” von Vetsera (1865–1881, decedat în incendiu la teatrul de pe Ringstrasse)
  • Johanna „Hanna” contesă von Bylandt-Rheydt, baroneasă von Vetsera (1868–1901, decedată la Roma bolnavă de tifos)[11]
  • Maria „Mary” Alexandrine baroneasă von Vetsera (1871–1889, decedată la Mayerling)
  • Franz Albin „Feri” von Vetsera (1872–1915, decedat în Primul război mondial, la Wolhynien în Polonia)[12]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b „Helene von Vetsera”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Vetsera, Helene Freifrau von; geb. Baltazzi, Österreichisches Biographisches Lexikon 1815–1950, accesat în  
  3. ^ a b Helene von Vetsera, NUKAT 
  4. ^ a b „Helene von Vetsera”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  5. ^ a b „Helene von Vetsera”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  6. ^ Holler, Gerd: Mayerling, neue Dokumente zur Tragödie 100 Jahre danach, Amalthea-Verlag, Wien 1988, ISBN 3-85002-269-2, p. 89
  7. ^ a b http://www.pratercottage.at/2013/10/05/mary-dear-am-donaukanal-die-haeuser-der-familien-vetsera-und-baltazzi-schuettelstrasse-11-ab-1870-und-praterstrasse/
  8. ^ Heinrich Baltazzi-Scharschmid. „Die Familien Baltazzi-Vetsera im kaiserlichen”. Accesat în . 
  9. ^ Adolph Lehmann's allgemeiner Wohnungs-Anzeiger : nebst Handels- u. Gewerbe-Adressbuch für d. k.k. Reichshaupt- u. Residenzstadt Wien u. Umgebung. Wien 1880, S. 920
  10. ^ Holler, Gerd (). Mayerling: Die Lösung des Rätsels. Kremayr și Scheriau, Viena. p. 261. ISBN 3-217-01051-5. 
  11. ^ Bibl, Viktor (). Kronprinz Rudolf. Gladius, Leipzig. p. 293. ISBN 978-3-96337-028-1. 
  12. ^ Schaefer, Camillo (). Mayerling: die Tragödie und ihre Deutungen. Wien, Überreuter. p. 94-96. ISBN 380-0-03251-1. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Heinrich Baltazzi-Scharschmid, Hermann Swistun: Die Familien Baltazzi-Vetsera im kaiserlichen Wien, Böhlau, Viena 1980, ISBN: 3-205-07160-3.
  • Gerd Holler: Mayerling: die Lösund des Rätsels. Der Tod des Kronprinzen Rudolf und der Baronesse Vetsera aus medizinischer Sicht , Kremayr și Scheriau, Viena 1980, ISBN: 3-217-01051-5.
  • Fritz Judtmann: Mayerling ohne Mythos. Ein Tatsachenbericht, ediția a II-a, adăugită, Kremayr & Scheriau, Viena 1982, ISBN: 3-218-00364-4.
  • Brigitte Sokop:Jene Gräfin Larisch. Marie Louise Gräfin Larisch-Wallersee, Vertraute der Kaiserin – Verfemte nach Mayerling, ediția a III-a, adăugită, Böhlau, Viena 1992, ISBN: 3-205-05527-6.
  • Hermann Swistun: Mary Vetsera. Gefährtin für den Tod, Ueberreuter, Viena 1999, ISBN: 3-8000-3727-0.

Legături externe[modificare | modificare sursă]