Guerra Cristera

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Guerra Cristera
Parte din
Cristeroscolgados.jpg
Perioadă
Loc Mexic

Guerra Cristera (Războiul Cristero, Rebeliunea Cristero sau La Cristiada) a fost un conflict militar dur desfășurat în Mexic în perioada 19261929. Războiul civil s-a declanșat ca urmare a încercării generalului, ulterior președintelui mexican Plutarco Elías Calles de a pune în practică ateismul de stat, prin impunerea articolelor seculariste și anticlericale din Constituția Mexicului de la 1917. Rebeliunea a fost instigată ca răspuns la un decret executiv al președintelui mexican, cunoscut sub numele de "Legea Calles". Calles (care era francmason) a căutat să elimine puterea Bisericii Catolice și a tuturor organizațiilor care erau afiliate acesteia și să suprime sărbătorile religioase populare din comunitățile locale. Acest lucru n-a fost pe placul unei părți a populației mexicane, în principal rurală și catolică.

Revolta rurală populară masivă din centru-nordul Mexicului a fost susținută tacit de ierarhia Bisericii și a fost, de asemenea, ajutată de susținătorii catolici urbani. Rebeliunea a izbucnit, mai întâi, pe plan local și spontan, înainte de a se transforma într-o răscoală mai mare, convocată de "Liga de la 1 ianuarie 1927". Conflictul a luat amploare în centrul și vestul țării. La apogeu, în primăvara anului 1929, mișcarea avea 50.000 de combatanți: 25.000 fiind puși sub comanda generalului Gorostieta și 25.000 constituind grupuri răzlețe, reușind să țină piept armatei guvernamentale, ce-a avea 100.000 de oameni.

Din motive militare, politice și economice (văzând că nu reușește să zdrobească rebelii), guvernul federal al lui Calles a decis atunci să pună capăt acesteia, prin încheierea unui acord diplomatic cu Biserica Catolică, grație medierii ambasadorului american Dwight Whitney Morrow [1]. La 21 iunie 1929, luptătorii Cristeros trebuiau să se demobilizeze și să depună armele.

Guvernul a făcut unele concesii – unele solicitări Cristeros vor fi recunoscute; Biserica Catolică și-a retras sprijinul pentru luptătorii Cristero și și-a recăpătat statatul din Mexic, iar conflictul s-a încheiat în 1929. Rebeliunea a fost interpretată diferit:

- ca eveniment major în lupta dintre Biserică și stat care datează din secolul al XIX-lea, odată cu Războiul Reformei, ultima revoltă majoră a țăranilor din Mexic, după încheierea fazei militare a Revoluției mexicane de la 1920; și

- ca revoltă contrarevoluționară a țăranilor prosperi și a elitelor urbane împotriva reformelor agrare și rurale ale revoluției.

Numele "Cristeros" a fost, inițial, o poreclă dată insurgenților de către soldații federali, dar aceștia și-au însușit rapid acest nume, amintind de strigătul lor de luptă: "Viva Cristo, Rey !" (Trăiască sau ura lui Cristos, Regele !).

Așa arăta steagul grupului Cristeros, băgând "Viva Cristo Rey" și "Nuestra Señora de Guadalupe" (Doamna Noastră (adică, Sf. Fecioară) de la Guadalupe)).
Drapel al unui grup de Cristeros păstrat la un muzeu din Encarnación de Díaz (statul Jalisco).
Boicot împotriva "Legii Calles".
Enrique Gorostieta Velarde, general Cristero.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Lothar Groppe, Michael Pro, München 1989.
  • Jean Meyer Barth⁠(en), La Cristiada. The Mexican People’s War for Religious Liberty. Square One Publishers, New York 2013, ISBN 978-0757003158.
  • Jean Meyer Barth: The Cristero Rebellion. The Mexican People between Church and State 1926–1929 (= Cambridge Latin American Studies). Cambridge University Press, Cambridge 1976, ISBN 978-0-521-10205-6.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Un comitet diplomatic special a fost format de Sfântul Scaun, incluzând Dwight Morrow, ambasadorul american în Mexic, Miguel Cruchaga, fostul ambasador de la Chile în Statele Unite, și iezuitul american Edmund A. Walsh, cu misiunea de a găsi un modus vivendi între Biserică și Guvernul anticlerical al Mexicului.