Ghicitoare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ghicitoarea este o formulă (de obicei o creație populară în versuri) prin care se enunță, sub formă metaforică, unele trăsături specifice ale unei ființe, ale unui lucru, unui fenomen, etc., cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice.

Ghicitorile au apărut încă din Antichitate. Una din cele mai cunoscute ne-a parvenit prin tragedia Oedip rege, a lui Sofocle.

Întrebare: Ce merge în patru picioare dimineața, în două picioare la prânz și în trei seara?
Răspuns: Omul, care merge de-a bușilea când e copil, merge în două picioare când e adult iar când e bătrân se sprijină și în baston.

Pentru a-și spori atractivitatea, uneori ghicitoarea uzează de forme ușor licențioase, și aceasta nu cu un scop în sine, ci pentru a pune în situații dificile pe cei care trebuie să dezlege enigmele.[1] Iată câteva exemple de ghicitori aparent licențioase:[2]

  • E rotundă și e cârnă și cu capu-n jos atârnă! (ghinda).
  • Deget nu e, unghie n-are, dar atârnă-ntre picioare. Orișicine se întrece, s-o apuce și s-o frece. (țâța vacii)
  • Piele vie, piele moartă, dai din fund și intră toată! (cizma)

Din ghicitoarea populară, extrem de veche în folclor, au derivat variante culte sau jocuri de cuvinte de o structură similară, la nivel livresc: șarada, anagrama, logogriful și altele.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Rodica Zafiu, Păcatele Limbii: Ghicitori, în România literară, Numărul 34, 2003”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Ghicitori nevinovate din folclorul românesc”. Arhivat din original la . Accesat în .