Georges Le Roy

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Georges Le Roy
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Paris, Île-de-France, Franța Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Paris, Région parisienne, Franța Modificați la Wikidata
Înmormântatcimetière Henri-Bouilhet[*][[cimetière Henri-Bouilhet (cemetery located in Yvelines, in France)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța Modificați la Wikidata
Ocupațieactor
actor de film Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[2] Modificați la Wikidata

Georges Le Roy (n. Paris la 28 februarie 1885 – d. Marly-le-Roi, la 3 august 1965) a fost un actor și regizor francez, fost societar al Comediei Franceze, și profesor la Conservatorul din Paris.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Intrat la Comedia Franceză în 1908, unde i-a interpretat pe Polyeucte și pe Alceste, numit societar al Comediei Franceze, din 1919 până în 1941, a dat spectacolul de adio la 17 februarie 1950.

La inițiativa sa, la data de 17 februarie 1922, în Biserica Saint-Roch de la Paris, a fost celebrat un serviciu religios solemn, pentru odihna sufletului lui Molière.[3] Tot lui Georges Le Roy i se datorează crearea Uniunii Catolice a Teatrului și Muzicii[4].

În 1925, Georges Le Roy a conceput un proiect de construcție în Franța a unui vast teatru, potrivit ideilor și cu sprijinul lui Gaston Baty, Henri Ghéon și Jacques Copeau.

Georges Le Roy, profesor la Conservatorul din Paris, a avut un rol principal în dezvoltarea unor actori scenei și filmului francez: Edwige Feuillère, Gisèle Casadesus, Jean Meyer, Jean Desailly, Micheline Boudet, Denise Gence, Gérard Philipe, André Falcon, Bruno Cremer, Jean-Paul Belmondo, Jean-Pierre Marielle.

A fost căsătorit cu Jeanne Delvair (1877-1949), care și ea a fost societară a Comediei Franceze.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

  • 1910 : L'Image d'Albert Capellani
  • 1911 : La mauvaise intention
  • 1914 : La joie fait peur de Jacques Roullet
  • 1922 : Molière, sa vie, son œuvre de Jacques de Féraudy
  • 1948 : D'homme à hommes de Christian-Jaque
  • 1949 : Miquette et sa mère de Henri-Georges Clouzot

Teatru[modificare | modificare sursă]

Actor[modificare | modificare sursă]

  • 1909 : La Furie de Jules Bois, Comédie-Française
  • 1909 : La Robe rouge d'Eugène Brieux, Comédie-Française
  • 1910 : Les Marionnettes de Pierre Wolff, Comédie-Française
  • 1911 : Cher maître de Fernand Vanderem, Comédie-Française
  • 1912 : Bagatelle de Paul Hervieu
  • 1913 : L'Embuscade de Henry Kistemaeckers, Comédie-Française
  • 1913 : La Marche nuptiale de Henry Bataille, Comédie-Française
  • 1920 : Le Repas du lion de François de Curel, Comédie-Française
  • 1920 : Barberine d'Alfred de Musset, mise en scène Émile Fabre, Comédie-Française
  • 1920 : Paraître de Maurice Donnay, Comédie-Française
  • 1921 : Les Fâcheux de Molière, Comédie-Française
  • 1929 : Le Marchand de Paris d'Edmond Fleg, Comédie-Française
  • 1933 : La Tragédie de Coriolan de William Shakespeare, mise en scène Émile Fabre, Comédie-Française
  • 1934 : L'Otage de Paul Claudel, mise en scène Émile Fabre, Comédie-Française
  • 1935 : Madame Quinze de Jean Sarment, mise en scène de l'auteur, Comédie-Française
  • 1937 : Les affaires sont les affaires d'Octave Mirbeau, mise en scène Fernand Ledoux, Comédie-Française
  • 1938 : Esther de Racine, mise en scène Georges Le Roy, Comédie-Française
  • 1938 : L'Otage de Paul Claudel, mise en scène Émile Fabre, Comédie-Française
  • 1946 : Hamlet de William Shakespeare, mise en scène Jean-Louis Barrault, Théâtre Marigny

Regizor[modificare | modificare sursă]

  • 1938 : Esther de Racine, Comédie-Française
  • 1939 : Athalie de Racine, Comédie-Française
  • 1946 : La Princesse d'Élide de Molière, Comédie-Française

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • La diction française par les textes, Paul Delaplane, 1911, reeditat apoi sub titlul Traité pratique de diction française.
  • Grammaire de diction française, Paul Delaplane, 1912.
  • Athalie, mise en scène et commentaires, Éditions du Seuil, 1952.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Georges Le Roy, Roglo 
  2. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ Parastas
  4. ^ În franceză: l'Union Catholique du Théâtre et de la Musique